DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Primăveri cu bunica. Udatul de Sângeorz

– Cum era de Sfântul Gheorghe, atunci demult, demult, buni?

– De Sânjorz? Cum să fie? Primăvară și zi de sărbătoare, tăt ca amu. Da’ drept îi că parcă atunci era vreme mai bună cu noi, erau ploi, erau zile cu soare, iară ploi, iară soare… Amu tăt îi alandala, n-o plouat de-o lună și mai bine, îi tare și împietrit pământul de nici nu-l poți lucra.

– Pe vremea asta era semănat ogorul?

– Da’ cum nu? Bunăoară, unde o fost în cela an mălai, amu se punie grâu sau ovăz, iară cum îi amu, tăt era verde. Glia îi mai mândră și mai mândră când îi verde.

– Și de Sângeorz cum era, ce se întâmpla în sat?

– Apoi cum ți-am zis, era zi de sărbătoare și merem la biserică, satul întreg. Și-atunci se strope lumea cu apă, se uda, ca să ai parte de bunăstare și noroc în lunile ce vin.

– Cum era cu udatul?

– No, feciorii stătieu ascunși și care cum trece pe uliță, era udat. Pe fetele tinere le udau de sus până jos, că aruncau câte-o videre, două de apă pe ele, dară pe ceielalți nu chiar așe tare.

– Păi îți mai venea să ieși pe uliță? Nu mai bine stăteai acasă?

– Cum să stai acasă? Nu ți-am spus că merem la biserică? Tulai! Că și amu îmi aduc aminte cum într-un an am fost ieșită pe poartă, gătată de biserică, și n-am apucat să cobor bine pe Calea Zălaului, că din spatele portiței lor, odată o sărit Ghiorghia Petecului și o aruncat pe mine o videre de apă, de leci m-o făcut. O trebuit să mă întorc acasă și să mă schimb de haine.

– Și te-ai dus apoi la biserică?

– M-am dus, dară. Ție ți se pare de-a mninonea amu, da’ atunci abie așteptam să ne strângem laolaltă în podul bisericii fete și feciori, să vedem care o stropit pe care. Sânjorzul era o zi de veselie, cu primăvară pe tăte ulițele. Zile din astea să tăt ai!


  
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu