Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
Directioneaza 2% pentru un altfel de jurnalism. Formularul poate fi descarcat AICI

Primăvară sălăjeană. Cu bicicleta la Bădăcin

Primăvara are ceva aparte, și nu doar datorită verdelui care ți se așază cu intensitate pe retină. Și nici florile superbe de câmp ori păsările care umplu cerul cu ciripitul lor nu sînt cele care dau acel ceva aparte anotimpului ăsta, care începe să fie tot mai scurt, vara și iarna lungindu-se peste primăvară și toamnă, încet, dar sigur. E ceva care se trezește la viață odată cu primăvara, și pe care-l simți întâi cu privirea, apoi ți se așază în toată ființa și te face să zâmbești.

Lumea se vede altfel de pe bicicletă. Mi-am tot spus-o de fiecare dată când am ieșit pe bicicletă, și de ori câte ori mi-aș spune, de fiecare dată e la fel, ca și cum atunci ar fi prima oară. Și bucuria aceea a ”primei dăți” te ia pe sus și te face să simți că poți orice și că toată lumea e a ta.

Sediul mobil al redacției, SPS-mobilul, cum îi spunem noi, adică Loganul albastru care ne duce în toate părțile, e la reparat. Iar sâmbătă trebuia să ajungem la Bădăcin, acolo unde urma să ne întâlnim cu echipa care urmează să restaureze Casa Iuliu Maniu, în așa fel încât să fie redată românilor. Adică, așa cum și-a dorit Maniu: ”pe domeniul de la Bădăcin să se ocrotească şi să se instruiască tineri”.

Când am pornit campania asta de salvare a Casei Maniu, am spus că o să mergem până la capăt. Și așa va fi. Și pentru că nu puteam lipsi de la întâlnirea cu echipa de restaurare, ne-am urcat pe biciclete și am luat drumul Bădăcinului. Acuma, a ieși în lume pe bicicletă e libertate în mișcare, și ori de câte ori sîntem în turneu prin țară ori lume, sau chiar și pentru o ieșire de 70 de kilometri, atât cât e Zalău – Bădăcin și retur, senzația de libertate e acolo, o simți cu fiecare părticică a trupului (chiar și cu partea care devine ușor dureroasă, după ce stai pe șaua bicicletei mai multe ore). Plus că, deși am făcut drumul ăsta cu mașina de nenumărate ori, de pe bicicletă se vede cu totul altfel, ești mult mai aproape de tot ce te înconjoară, vezi totul altfel, ca și cum te-ai uita la un film, dar ai putea vedea și dincolo de ecran. E ca o carte care se scrie atunci și acolo.

Am scăpat destul de repede de stresul semafoarelor din oraș (sînt atât de multe mașini, încât pare că e un râu metalic zgomotos care fumegă, și devine, pe zi ce trece, tot mai tumultuos), apoi am luat-o pe drumul care duce înspre Bădăcin, prin Vârșolț și Pericei, două localități pe care le-am văzut altfel decât din viteza mașinii. Totul e real, totul e mai aproape. Femeile care vând ceapă la marginea drumului nu mai sînt niște secvențe în mișcare, așa cum le percepi din mașină, și te trezești că le dai binețe atunci când treci prin fața lor. Unele îți răspund zâmbind, altele se uită curioase, și nu pentru că ești pe bicicletă, prin sate aproape toată lumea se deplasează cu bicicleta dintr-o parte în alta. Ceea ce la face curioase e faptul că ții aparatul de fotografiat în mână, apoi, încercând să nu-l scapi, tot pedalând, fotografiezi ceapa așezată în cunune ori pusă în sacii din plasă de rafie. Adică, de ce ai fotografia ceapa din saci? Dacă le-ai spune că de drag, că te bucuri că ești liber, pe bicicletă, poate n-ar înțelege, însă așa, dând ușor din cap a salut, le face să te privească ca și cum ai fi de-a lor, și întrebările nu-și mai au rostul. Te privesc, unele, curioase cum te îndepărtezi, altele, odată ce ai trecut pe lângă ele își văd de ale lor, așteptând să se oprească careva la marginea drumului, acolo unde au ele ceapa la vânzare, și să cumpere ceva. Dacă nu oprește nimeni, nu-i nimic, e și mâine o zi. Uite, între timp, numai bine că a venit și vecina și mai trece timpul povestind.

În sat, în afară de duminică, orice zi e o zi de lucru, cu atât mai mult cu cât e primăvara și agricultura nu are timp de așteptat. La marginea drumului, des, vezi grupuri de oameni pe câmp,  la cultivarea cartofilor, așa că, din loc în loc, saci de cartofi stau la grămadă ca niște indicatoare cum că acolo se lucrează.  Ei nu au timp de povești, agricultura are ritmul ei și trebuie să ții pasul, altfel recolta nu o să fie așa cum vrei. De pe bicicletă nu sînt doar o parte din peisaj, așa cum par din mașină, sînt reali, și aproape că-ți vine să te scuzi că tu te bucuri de libertatea pe care ți-o dă bicicleta, pe când ei sînt la munca pământului. Dar nici nu cred că ar vrea să schimbe locurile, pentru ei a munci pământul e o bucurie mai mare decât a pedala, de nebun, de la Zalău la Bădăcin. Asta pentru cei care au ceva ani. Pentru cei tineri, munca pământului nu mai are aceeași însemnătate ca pentru părinții ori bunicii lor.

Odată ieșiți de pe drumul principal, cu mașinile rărindu-se până la aproape dispariția lor de pe drum, totul a devenit și mai frumos, iar cu Măgura în față, drumul e o încântare. Chiar și urcușul abrupt, luând în piept dealul care urcă spre Bădăcin, e o plăcere, pentru că e soare,  natură, cer senin, fazani, mulți fazani, zumzet de albine…

Bădăcinul e frumos. Și când îl vezi coborând dealul, e ca o poveste. Nu doar a lui Maniu și a casei pe care am salvat-o și vrem să o redăm românilor, ci o poveste a tuturor celor care trăiesc acolo, în satul ăsta de dincolo de deal. Am coborât încet (de ce ne-am grăbi?) bucurându-ne de peisaj, un peisaj pe care deși l-am văzut de multe ori, e altfel atunci când îl vezi de pe bicicletă, ca și cum, dintr-odată, ai putea să vezi mult mai mult.

Am ajuns acolo aproape deodată cu cei veniți cu mașina din Satu Mare, să ajute la restaurarea monumentului istoric: ”V-am văzut când urcați dealul, am trecut cu mașina pe lângă voi. Ați venit cu bicicleta din Zalău?”

Da, am venit cu bicicleta din Zalău, nu doar de dragul senzației de libertate pe care ți-o dă pedalatul în aer liber, ci și pentru că, atunci când am pornit campania de salvare a Casei, chiar am crezut că putem face asta. Și dacă am reușit să salvăm casa, deși acum trei ani părea că nu mai e posibil, o să reușim și să redăm casa românilor, așa cum a vrut Maniu.

  • cu_bicicleta_la_badacin__16_
  • cu_bicicleta_la_badacin__16_
  • cu_bicicleta_la_badacin__1_
  • cu_bicicleta_la_badacin__4_
  • cu_bicicleta_la_badacin__10_
  • cu_bicicleta_la_badacin__11_
  • cu_bicicleta_la_badacin__7_
  • cu_bicicleta_la_badacin__21_
  • cu_bicicleta_la_badacin__22_
  • cu_bicicleta_la_badacin__25_
  • cu_bicicleta_la_badacin__27_
  • cu_bicicleta_la_badacin__2_
  • cu_bicicleta_la_badacin__3_
  • cu_bicicleta_la_badacin__5_
  • cu_bicicleta_la_badacin__6_
  • cu_bicicleta_la_badacin__8_
  • cu_bicicleta_la_badacin__9_
  • cu_bicicleta_la_badacin__12_
  • cu_bicicleta_la_badacin__13_
  • cu_bicicleta_la_badacin__14_
  • cu_bicicleta_la_badacin__15_
  • cu_bicicleta_la_badacin__17_
  • cu_bicicleta_la_badacin__18_
  • cu_bicicleta_la_badacin__19_
  • cu_bicicleta_la_badacin__20_
  • cu_bicicleta_la_badacin__23_
  • cu_bicicleta_la_badacin__24_
  • cu_bicicleta_la_badacin__26_

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*