Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Povești din Uileacu Șimleului: Interviuri cu bunica – XX. Două milenii

– Taică-mio, când o-mplinit şaizăci de ani, o zis că el nu mai pleacă din sat numai până la Fântâna Hanului şi-napoi. Io la treizăci de ani ziceam: Oh, ce mult e până la şaizăci! Şi ce să vezi, mintenaș am de trei ori treizăci!… N-am socotit că anu’ douămii vine aşa de repede. Şi eu am deja 89. În fieşce an trec doi: unu’ din viaţă şi unu’ din calendar. Kiss Ferenc, prietenu’ lu’ bunu’tău o zis că tare ar vrea să apuce anu’ douămii. E mort de opt ani.

– De când se fac îngropăciuni aici sus, în pusta Simonyi?

– Cimitiru’ o fost sfinţit în treizăci. Io eram măritată de un an. Predica o ţinut-o preotu’ Szabó Pál, el ne-o cununat şi pe noi. Cimitiru’ era plin la ceremonia de sfințire. O venit rudele şi de la Camăr. Am avut un văr, Zima Péter, o venit şi el.

– Cine au fost primii îngropaţi aici?

– Cred că nevasta lui Nagy Ferenc din câmpu’ satului a fost prima. Era rudă-ndepărtată cu bunu’tău. O îngropat-o acolo-n colţ, dar nu mai are stelă. O fi pus-o cineva pe foc.

– Până atunci unde era cimitirul?

– Mai sus de biserică, acolo este şi un cimitir românesc, sus acolo-n pustă. Iar or început să îngroape acolo, da’ pe Kiss Ferenc şi Bede Imre i-o îngropat lângă biserică. Românii sunt în cimitiru’ românesc, numai pe Krecsony nu l-or îngropat acolo, că el o fost catolic.

– Mormântul al şaptelea din rândul al doilea este al lui György István.

– Da, lui i-o rămas stela, că-i din piatră. Se poate citi că s-o născut în 1849 şi o murit în 1934. Era stră-străbunicu vostru, cum ţi-am zis. Îi ziceam bătrânu’ György Pista. În anu’ în care s-o născut Bözsi, ne-o dat de veste într-o zi să ne ducem că-i e rău. Tocmai zugrăveam cu mama-soacră. O fost tatăl ei. Am fugit repede, io eram gravidă deja. I-am dus coșciugul în biserică și acolo o ținut preotu’ predica de îngropăciune. Pe mulţi i-o dus acolo, dar nu pe tăţi. Pe tata-socru, de exemplu, nu.

– Mi-aduc aminte, de când eram fetiţă, de nevasta lui Tulkos Ferenc. O fost o femeie aşa de frumoasă, zdravănă ca bătrâna lui Nagy Bálint, stră-străbunica voastră. Erau surori ele. Familia Tulkos avea o casă mică cu acoperiș de ţigle la capătu’ satului. Nici nu era bătrână când o murit. Bărbatu’so era un om mic, bondoc. O tras zăbreaua după el când a ieșit în curte la copârşeu. Ne-o zis: „Să închidem uşa, că nu mai e acasă nimeni!”.

– Care a fost numele de fată a bătrânei lui Nagy Bálint?

– S-o numit Bűti Erzsi. Erau din vechii Bűti și soră-sa, nevasta lui Tulkos Ferenc parcă era Juliska.

– Tulkos este un nume uilăcan?

– Sigur că da. Vezi, o dispărut şi numele ăsta, că nu s-au mai născut băieți care să poarte numele de Tulkos. Numele Tőtős este din Sărmășag, Csóka din Ilişua. Cei din familia Kiss erau aici înaintea noastră. Erau şi cei din familia György. Kelemen este un vechi nume uilăcan, nu-mi amintesc să fi venit de altundeva. Ca şi Víg şi Bűti. Am auzit că prin anii şasesute deja erau aici cei din familia Bűti. Posta sunt şi ei din Uileac, nu cred c-o venit de altundeva.
Deseori, cred că-i duminecă, iar dumineca cum c-ar fi o altă zi a săptămânii. Îmi plac sărbătorile, că tare-mi place să ascult clopotu’. Biata mamă mi-o zis, când mai avea câteva zile de trăit: „Încă n-o bătut pentru mine clopotele?”. I-am zis: „Păi, cum să bată pentru matale? Încă n-ai murit, mamă!”. O murit apoi tocmai dumineca. Am întrebat-o în ziua aia, avea mâinile lăsate pe lângă trup: „Mamă, nu poţi să-ţi mişti nici degetu’?”. „Nu, fata mea, nici măcar gura!”. Am repezit-o și eu de câteva ori, dar fiecare îşi primeşte răsplata. Când era pe moarte stătea lângă ea și fratele-meu Mihály, io m-am lungit puţin pe ladă, în camera mică. Am aţipit un pic. Odată vine Mihály: „No, Zsuzsi, o murit Mama!”. Am îmbrăcat-o noi doi. Era prin vara anului cincizăcişicinci.

– Cu ce ai supărat-o?

– Nu mai ştiu, dacă o zis ceva ce nu mi-o plăcut, i-am răspuns, cum mi se răspunde şi mie acuma. János tăt şi-o adus aminte, că odată tăt am forţat-o, să-mi aducă din podu’ casei nişte mere: „O, amu’, în întuneric?!”. „O, du-te, no mamă, adu, no!” Ea o avut soartă mai uşoară decât mine, nu trebuia să aibe grijă de nepoţi. Întotdeauna purta sorţ albastru deschis, curat ca lacrima. O ţesut o pânză așa de netedă, de parcă ar fi fost călcată cu fierul. Dumnezeu s-o aibe în pază! Tata o murit mai devreme cu şase luni. L-am îngropat întocmai în Ajunu’ Crăciunului. Vineri o fost încă la pădure după lemne. Cum o ajuns acasă, o căzut dintr-odată la pat. Dumineca aia m-am întâlnit cu tuşa Zsuzsi, nevasta lui Ferenc, la înmormântarea lui Krecsony de care pomeneam. Îmi zice: „Tata-socru e rău, l-o pălit guta!”. Când ne-om dus cu bunu’tău, nu mai puteam vorbi cu el. L-or neglijat, credeau că își revine, de bătrâni nu le pasă de nimeni.
Vară-mea Eszter din Camăr mi-o fost cea mai dragă rudă. Venea întotdeauna când aveam nevoie de ajutor. Și cum sosea, ne-ntreba: „No, ce să vă ajut?”. Cât de repede o murit şi ea, şi cei trei copii ai ei. O lăsat vorbă, că la-nmormântarea ei, poza copiilor ei să fie pusă pe masă în faţa preotului. Nu s-o pus. Am fost cu doi ani mai mare decât ea, şi uite că eu tot trăiesc. Și uite că și anu’ douămii o venit…
Cu ce o să mă-ngroape, oare? Se zice că moartea-şi aduce bani. Certificatu’ de naştere este în sertaru’ de la scrin, buletinu’mi-i aici în buzunaru’ de la vestuţă, că trebuie să-l scot când vine poştaşu’ şi-mi aduce pensia aia mică… Am o rochie de stofă şi una de căptuşeală, neagră, strălucitoare, una de tercot, cafenie, cu picăţele. Nu trebuie să mi le puneţi pe toate în coșciug. În cea neagră mamă-ta îmi va purta doliu, iar cu celelalte, dacă nu vor fi bune de nimic, veţi spăla duşumeau cu ele. Iar aici, în locul patului meu să puneţi o laviță.

– Mâine îmi mai povestești?

– Ţi-am povestit toate. Nu-mi mai place să mi le aduc aminte. Voi credeţi că am trecut uşor peste moartea lui bunu’vostru şi a lu’ Bözsi, dar voi nu vedeți că așa mi de greu încă oftatul!…
Apoi, când abia o să mai vezi cu ochelarii și o să ai vreo şaptezăci de ani o să citești ce ți-am povestit. Când va fi ștearsă și înregistrarea asta…

 

traducere din limba maghiară: Stracula Attila

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*