Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Povești din Uileacu Șimleului: Interviuri cu bunica – XIX. Cele două Irme şi cei din alte părţi

– În şaizăcişipatru am vândut vaca, banii trebuiau pentru Irma, să-şi facă rochie pentru banchet. Cu ce ne-o rămas, am pus glasvand la târnaţ. După aia nu am mai ţinut animale. Și din târnaţ am făcut verandă.

– Cum de aţi trimis-o pe mama să facă şcoală?

– De aici nu prea o mers nimeni la facultate. După mumă-ta s-or dus cei doi băieţi György, nepoţii lu Kiss Ferenc, iar amu’ cred că nici nu mai sunt tineri neşcoliţi. Noi n-am vrut, dar când Irma o terminat şcoala medie, s-o dus la forţele de muncă, dar acolo n-o fost decât post de casier la căi ferate. I-am zis: „O, fata-mea, acolo trebuie să munceşti şi noaptea, nu e pentru muieri!”. Ne-o ascultat, nu s-o dus acolo. O avut o colegă de şcoală din Carastelec, tot Irma, Kovács Irma, taică-su era şi el preşedinte la colectivă. Ei au auzit că URCC-ul dă burse. Aia era cooperativa prăvăliilor de la sate. O venit aici cealaltă Irma, că ea s-ar duce la facultate, dar nu-i place să înveţe singură, i-ar place să înveţe amândouă. I-am zis lu’ mumă-ta să încerce, că e tare subţirică, e așa de anemică, nu i se potriveşte munca de câmp. Cu toate că noi i-am dat de toate, numai ce era bun. János zicea că Irma e singura noastră speranţă. În vara aceea odată se ducea mumă-ta la Carastelec, stătea o săptămână, dormea acolo, mânca acolo la cealaltă Irma, după aia ea venea la noi, dormea aici, mânca aici, învățau împreună. O umblat pe jos, pe drumu’ de căruţă spre Carastelec, spre Fântâna Hanului, peste desiş. O dat examen în septembrie, la Bucureşti, pentru foncţionar de bancă. În anu’ ăla s-o desfiinţat la Cluj facultatea de economie publică, secția maghiară, mulţi tineri secui s-or dus la Bucureşti. La secţia română, că numai de-aia a fost acolo. Mulţi or și renunţat, că nu ştiau bine româneşte.

– Mama ştia?

– Ceva trebuia să ştie. Kovács Irma o-nvăţat așa de bine limba că s-o măritat cu un băiet moldovean, s-o mutat la el în Moldova. Copiii nu mai vorbeau maghiară. Limba se uită repede, dacă nu vorbești. La începutu’ colectivei o venit la noi câţiva ceangăi din Moldova. O fost unu’ András, tare scâlcit vorbea ungurește. Bunu’ tău l-o întrebat: „András, cum de ai uitat tu graiu’ unguresc?”.

– Când s-a construit casa de cultură?

– Vezi, de asta nu-mi aduc aminte, dar ştiu că în şaizăci, acolo s-o ţinut serbarea de zece ani a colectivei, acolo s-o ţinut masa de sărbătoare. Nunta lu’ mumă-ta încă nu acolo am ținut-o, ci aici în şură, atunci încă tăţi făceau nunta acasă. Bunu’ tău o-mprumutat prelata camionului de la colectivă, am ridicat cu ea lîngă șură un cort, să fie loc și pentru mese şi pentru dans. Atunci mai era obiceiu’ să se spună poezie la fiecare fel de mâncare, la supa de găină, la sarmale, dar şi la pălincă: „Pălinca, bat-o vina-i rea, O muri fest cin-te-o bea, iarna-ngheaţă, vara-i uscă, om deştept nu te mai gustă!”. Şi vezi, totuşi se mai caută ţuica bună sălăjeană!

– Io n-am vrut ca Irma să se mărite cu unu’ din alt sat, o fost destui feciori faini şi la noi în sat, dar asta i-o fost soarta. I-o făcut curte în București un coleg, unu’ Halász, dar ăsta era tare zgârcit. O aşteptat-o pe mumă-ta la gară, când o coborât din tren, lui Irma îi era sete, ăla o dus-o la ţuţuroi să bea de-acolo. Taică-tu când s-o dus la Oradea-Mare, că acolo o primit repartiţie Irma după facultate, o dus-o la restaurant. Gazda ei, mumă-ta îi spunea Mami, i-o zis: „Vezi, fetiţo, zgârcitu’ e bun pentru soţ, galantu’ pentru amant!”. Totuşi, s-o măritat cu taică-tu.

– Cum s-au cunoscut ei?

– Aici la Uileacu, la nunta lu Kalló Marika, naşă-ta. Kalló era şi el din Zona Călata, ca taică-tu, erau colegi la Cluj, taică-tu o venit aici la nunta lui, ca prieten. Și aici s-a cunoscut cu Irma. Şi-o trimis scrisori vreun an de zile, s-au și întâlnit de câteva ori, a zecea întâlnire era deja în biserică la cununie. Rudele din Călata, din Petrinzel or venit la nuntă cu maşina colectivei, celălalt bunic de-al tău dansa fecioreasca în faţa bisericii, toată lumea se uita la el, nu ştiau ce-i aia. Aici nu era obiceiul. Bună-ta o dansat aşa de tare, s-o învârtit așa de tare că o dat jos paharele de pe mese cu fusta ei plisată. Trei zile o ţinut petrecerea, am început sâmbăta aici, la Uileac, apoi am continuat duminica în Petrinzel. Bunu’ tău când a văzut duminică seara că o rămas multă mâncare o zis la oameni: să vină înapoi cu toţii a doua zi luni. De atunci au început nunţile de trei zile la Petrinzel.

– Vouă nu v-a plăcut să dansaţi?

– Cum nu, şi aici o fost din aia, şcoală de dans. O venit o pereche din Şimleu, ne-o învăţat tangou’ şi valsu’. Şi acum Ida din vecini le dansează cu pasu’ lungit. Am dus-o şi pe Bözsi, orele se ţineau la casa de cultură. S-o uitat și ne spunea cine dansează mai frumos. S-o şi îndrăgostit de un fecior pe nume Sandor, care o luat-o de nevastă pe Bözsi aialaltă. Când Bözsi a noastră vedea că Bözsi aialaltă şi-o luat materiale pentru haine ca ale ei, așa se bucura! Mai încolo, nunţile se ţineau la căminu’ cultural, logodnele acasă. La logodne cânta Bandi, ginerele lui Ágnes, cânta deodată și la chitară, și din gură la muzicuţă, iar cu picioru’ bătea ritmu’. I se spunea omu orchestră, cânta muzică ca la oraş. Şi taică-tu cânta frumos la armonică, la muzicuță, știa să repare radiou’, televizoru’, cu toate astea mamă-ta putea să-și găsească unul din sat! Eu zic că oamenii de aici nu sunt deloc mai prejos decât cei din alte sate!

 

traducere din limba maghiară: Stracula Attila

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*