DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Podul Stricat: “Pădurea nu mai există, doar «antreprenori» care, cu turbare, își măresc conturile bancare”

Într-un timp în care tehnologia ne fură mințile și timpul, mai sunt destui printre noi care sunt îndrăgostiți fără doar și poate de natură, cu ale ei cărări de munte, abrupte și pline de pericole la fiecare pas. Cei trei băieți din spatele proiectului Podu’ Stricat, Sabin George Corbos (27 de ani), Calin Daniel Cotinghiu (27 de ani) și Daniel Giurgi-Stefes (25 de ani)  sunt astfel de pasionați ai peisajului montan și al crestelor ce se înalță până la a se întâlni cu cerul. Puteți să vi-i închipuiți lesne aplecați asupra hărților întinse pe masă și adanciti în planificarea unui nou traseu ori cățărati pe stânci, în înfruntarea cu gresiile muntoase. Despre ce simți și cât de tare îți bate inima când aventura te poartă pe înălțimi amețitoare și prin crevase subacvatice, dar și despre ce cred acești trei oameni ai muntelui despre tăierile de pădure, în România anului 2019, în cele ce urmează. 

Reporter: De ce numele de Podu’ Stricat? 

Podu’ Stricat: În pădurea Râșnovului este un loc pe care bătrânii îl numeau Podu’ Stricat. Încă din copilărie, mergeam în mici aventuri în locul acesta, care ne fascina probabil din cauza numelui și a misterului din jurul lui. În plus, ne tot povestea de el nea Neguș, un vecin care s-a dus între  timp. Cum este un loc drag nouă, am hotărât să îl omagiem prin a numi pagina noastră Podu’ Stricat.

Rep.: Cum a început povestea în care sunteți voi, muntele și aparatul de fotografiat?

P.S.:  Povestea a început demult, în  copilărie, când  eram doar noi și muntele, fără aparat de fotografiat. Suntem prieteni buni de mici și încă de atunci mergeam în mici aventuri, de care părinții noștri s-ar cruci dacă  ar afla (râd, n.r.). Încet, încet ne-am făcut  curaj si am început să străbatem  potecile munților din împrejurimi, iar pe urmă a apărut și  aparatul, pentru a fotografia locurile pe care nu ne gândeam că o sa le mai vizităm a doua oară. Asta fără să mai spunem că, navigând deseori pe tumblr, am găsit acolo poze din natură care ne îndemnau la și mai multe drumeții și de ce nu, la fotografii care să ne aibe drept autori.

Rep.: Ce vă inspiră?

P.S.: Ne-au inspirat mereu munții din jur, munții ce cad pe noi. Ne inspiră  nevoia de aventuri si explorare, dar trebuie să recunoaștem că suntem influențați de diferiți fotografi care au un nume din întreaga lume.

Rep.: Cât de des reușiți să vă întâlniți cu muntele?

P.S.: Ne facem veacul in Țara Bârsei, zonă depresionară înconjurată de munti și creste care, spre norocul nostru, au altitudini destul de mari, ceea ce le face foarte spectaculoase. Bucegi, Piatra Craiului, Ciucas sunt doar câteva din zonele muntoase în care evadam. E destul să te lovească  gândul de ducă, pentru ca a doua zi să fim deja în inima munților… Sau să vii de la muncă și să ajungi direct la înălțime să poți privi apusul… Cam atât de des ne întâlnim noi cu muntele.

 Când pasiunea se intersectează cu prietenia 

Rep.: Un logistician, un manager de restaurant si un cadru militar care face si kinetoterapie. Unde se intersectează profesiile voastre – cât se poate de diferite – cu pasiunea împărtășită de toți trei?

P.S.: Find o pasiune intersectată cu prietenia noastră, prietenie creată încă de pe vremea când ne certam pe gloanțe vechi, găsite în podurile vecinilor noștri, profesia e irelevantă si nu a influențat in niciun fel pasiunea. Poate că, la un moment dat, planificarea perfectă a unei drumeții, împreună cu o tocăniță delicioasă și câteva metode de supraviețuire vor dezvălui legatura dintre profesie și pasiune.

Rep.: Ați început deja să  transformați ușor, ușor pasiunea voastră într-un business, oferind spre achiziționare online, fotografii, postere și nu numai. Spuneti-ne mai multe despre asta.

P.S.: Business e prea mult spus. Încercăm să ne îndreptam spre așa  ceva. Dorim să creăm ceva de calitate, care să schimbe încet  perspectivele și tendințele  oamenilor. Si foarte important, să  nu deviem de la crezul nostru.

Peripeții cu greva de subacvatice și vegetație de junglă 

Rep.: Întrucât pasiunea voastră vă  duce mereu în natură, mai exact în colțuri care nu sunt accesibile oricui și nu sunt lipsite de pericole, care a fost unul din momentele care v-a pus experiența și nervii la încercare?

 P.S.: Asemenea momente ni se întâmplă frecvent. Avem cumva o predispunere la risc și extrem, sunt senzații faine și ne ferim greu de ele. O asemenea situație s-a petrecut pe Valea Țigănești, din Munții Bucegi. Amatori de trasee și poteci nemarcate, menite să ne ajute la descoperirea unor locuri noi, ne-am decis să coborâm valea amintită direct pe firul ei. Doua-trei barloguri de urs ne-au schimbat planurile și ne-am trezit în obârșia unui râu important din zonă. Pereții verticali din piatră ne-au obligat să  coborâm prin ape tot mai adânci, iar pe alocuri ne trezeam blocați în  crevase subacvatice și în brusturi imensi. După două ore de înfruntat bolovani și apa rece ca gheața, pereții verticali s-au sfarsit și, odata  cu ei, și nebunia în care am intrat. Am ieșit din rău chiar la capătul  unui drum forestier. Ne-am uitat în spate la munte, ne-am pus mâinile  în cap și am râs în hohote. S-a terminat cu bine și a fost atât de tipic nouă.

Rep.: Sunteți trei tineri crescuți cu muntele în sânge. Cum credeți că ar fi fost viața voastră daca v-ați fi născut la malul mării?

P.S.: Sincer, acum că auzim această  întrebare, ne bucurăm că ne-am născut în această zonă. Suntem firi destul de active și, probabil, am fi făcut orice numai să nu stăm în  casă. Sigur și-ar fi făcut loc în viața  noastră și un aparat foto, deoarece nu te poți împotrivi destinului și am fi înființat o variantă maritima a paginii, probabil un “Digul Surpat” (râd, n.r.).

Rep.: Ce anume vi se pare o provocare, când vine vorba despre natură?

P.S.: Cea mai mare provocare pentru noi este să suprindem în cadre și să transmitem exact ceea ce simțim  noi atunci când suntem în natură. Este destul de dificil să capturam “cadrul perfect”, când nu ai rabdare și ești mereu pe fugă.

Rep.: Cum anume va alegeți traseele sau destinația următoarei aventuri?

P.S.: De obicei apelăm la bunul nostru prieten Google Maps. Mereu exploram mai întâi virtual o anumită zonă, ca apoi să ardem de nerăbdare să ajungem acolo. Iar mecanismul este destul de simplu: căutăm din satelit poieni ascunse sau dealuri cu puncte de belvedere către munți, iar a doua zi aruncăm  aparatele în rucsac și plecăm. În felul acesta, simți că trăiești cu adevărat, spontaneitatea fiind cheia succesului. Legat de trasee montane, am studiat îndelung hărțile fizice cu toți munții din zonă, în felul acesta putând planifica rapid o nouă drumeție, care de obicei trebuie să fie presărată cu peisaje ce ne scot din rutină.

Next level: Alpii

Rep.: Dacă nu ar exista rețelele de socializare, cum ați vedea diseminat proiectul vostru?

P.S.: Sincer, nu credem că ar fi existat acest proiect fără social media. Inițial, pozele le făceam  pentru noi, pentru amintiri, până  într-o zi când am hotărât, totuși, să împărtășim și cu alții. Am fost surprinși de feedback-ul pozitiv și așa am hotărât sasă continuăm.

Rep.: Pe ce destinații din afara României ați pus ochii și sunteti gata să vă încercați puterile cu ele?

P.S.:  Credem că următorul nivel îl reprezintă zona munților Alpi din centrul Europei. Am pus ochii pe Austria, Slovenia și Italia, țări care oferă peisaje spectaculoase și experiențe deosebite. Mai amintim și de destinații mai îndepărtate, cum ar fii Munții Stâncoși din SUA. În orice caz, foarte important este  să străbatem  și România în lung si-n lat, deoarece unul din scopurile noastre este promovarea spațiului  autohton natural. 

Rep.: Ca iubitori împătimiți ai muntelui și ai naturii, care este punctul vostru de vedere vizavi de situația tăierii pădurilor în  Romania?

P.S.: Un subject foarte delicat… Fiind o problemă la nivel național, nici zona noastră nu a scăpat de atrocitățile taietorilor de păduri. De câțiva ani nu avem liniște și nu puține au fost dătile când am decis să intervenim direct în boicotarea acestei lăcomii fără limite a omului modern. Am fost mereu de părere că  statul trebuie să se implice fără  menajamente în oprirea taierilor, fie ele și legale. Considerăm că se doboară pădurile fără a exista o planificare, un plan. Nu există  dorința de regenerare, ocolurile silvice sunt mute și închid ochii, adeseori fiind implicate mascat în spatele despăduririlor. Realizăm că  suntem ai nimănui, conducătorii  ne-au întors spatele și râd de noi pe înfundate. Pădurea nu mai există, doar “antreprenori” care, cu turbare, își măresc conturile bancare.




 
  

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.