Ca urmare a confirmării focarului de pestă porcină africană la mistreţ, în Fondul de Vânătoare 30 Carastelec, pădurea Meja, comuna Măerişte, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sălaj s-a întrunit marţi, 24 iulie, în şedinţă extraordinară, sub coordonarea subprefectului Vegh Alexandru, pentru a adopta planul de măsuri în vederea combaterii bolii.
Prin planul de măsuri adoptat a fost stabilită ca zonă infectată, în conformitate cu Art 16. din Directiva CE 60/2002, pe următoarele fonduri de vânătoare (FV) administrate de Asociaţia de Vânătoare Silvania Ardelenească: FV 30 Carastelec cuprinzând localităţile: Bobota, Camăr, Dumuslău, Carastelec, Măerişte, Doh, Mălădia, Criştelec, Pusta, Bilghezd, Uileacu Şimleului, Zalnoc; FV 31 Lapiş – parţial, cuprinzând localităţile: Şumal, Leşmir, Zăuan Băi, Ip.
De asemenea, au fost stabilite zone de control: FV 28 CHIESD, cuprinzând localităţile: Derşida, Sărmăşag, Chieşd, Sighetu Silvaniei, Colonia Sighetu Silvaniei, cu Barierele naturale şi artificiale faţă de zona infectată: drumul European E81 Sărmăşag – Bobota, râul Crasna, calea ferată; FV 27 Măgura cuprinzând localităţile: Moiad, Lompirt, Ilişua, Giurtelecu Şimleului, Poiana Măgura, Cehei, Bădăcin, Sici, Pericei, Şimleu Silvaniei, cu Barierele naturale şi artificiale faţă de zona infectată: drumul judeţean 108F Şimleu Silvaniei-Moiad, râul Crasna, calea ferată; FV 31 LAPIŞ – parţial, cuprinzând localităţile: Porţ, Marca, Cosniciu de Jos, Cosniciu de Sus, Cerîşa, Halmăşd, Drighiu, Nuşfalău, cu Barierele naturale şi artificiale faţă de zona infectată: drumul naţional 19B Nuşfalău-Porţ, râul Barcău, calea ferată; FV 29 Huseni – parţial, cuprinzând localităţile: Bic, Ratin, Huseni cu Barierele naturale şi artificiale faţă de zona infectată: drumul naţional 1H Şimleu Silvaniei-Nuşfalău, râul Crasna, calea ferată.
În zona infectată toţi porcii domestici din exploataţii trebuie să fie ţinuţi în adăposturile lor sau în alte locuri unde pot fi izolaţi de porcii sălbatici, care nu trebuie să aibă acces la nici un produs susceptibil de a intra apoi în contact cu porcii din exploataţie. De asemenea, niciun porc nu are voie să nu intre sau să iasă din exploataţie, cu excepţia autorizării autorităţii competente, ţinând seama de situaţia epidemiologică.
În fondurile de vânătoare din zona infectată Grupul Local de Experţi, întrunit în data de 21 iulie, a stabilit o serie de măsuri care prevăd, printre altele, suspendarea vânătorii pentru toate speciile; interzicerea utilizării de cereale recoltate din zona infectată în hrana porcilor domestici; suspendarea administrării de hrană la locurile de hrănire a mistreţilor, cu excepţia zonelor în care s-au semnalat pagube în culturile agricole; interzicerea circulaţiei animalelor domestice (ovine, caprine, bovine etc) prin incinta pădurilor, inclusiv transhumanţa; interzicerea accesul, din orice motive, a persoanelor neautorizate în aceste păduri (prin excepţie este permisă aprovizionarea cu masă lemnoasă din rampe, cu notificarea DSVSA); efectuarea de inspecţii/ patrulări zilnice pentru depistarea de porci mistreţi morţi/ bolnavi de către personalul propriu al fondurilor de vânătoare supuse restricţiilor. Respectarea restricţiilor impuse populaţiei se va monitoriza de către personalul MAI Sălaj.
Măsurile propuse se vor realiza de către Unitatea operaţionala locală din cadrul Centrului local de combatere a bolilor transmisibile ale animalelor si zoonozelor (CLCB) la nivelul judeţului Sălaj.
Povesti de adormit copii ca si cu GRIPA AVIARA,acum cativa anii,chiar ne credeti prosti;Dintrodata a aparut aceasta PESTA PORCINA AFRICANA.
N-avem cum să nu fim de acord cu tine. Asta cu gripa aviară și pesta porcină, da, cam e cusută cu ață albă, că prea au apărut dintr-odată. Plus că, odată apărute, au crescut, rapid și foarte mult, importurile de carne de porc și pasăre din UE. Însă articolul este un comunicat primit de la prefectura Sălaj cu măsurile luate pentru a combate pesta porcină. Și cum e de interes public, datoria noastră a fost să-l publicăm.