Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Pe bicicletă, din Sălaj, în Alpii Dinarici şi coasta Adriaticii: 5. Am intrat în Bosnia și Herțegovina și am dus canicula cu noi

pe_bicicleta_Bosnia_1pe_bicicleta_Bosnia_2pe_bicicleta_Bosnia_3pe_bicicleta_Bosnia_4pe_bicicleta_Bosnia_5pe_bicicleta_Bosnia_6pe_bicicleta_Bosnia_7pe_bicicleta_Bosnia_8pe_bicicleta_Bosnia_9pe_bicicleta_Bosnia_10pe_bicicleta_Bosnia_11Am plecat la drum pe o temperatură de 42 de grade, urcând, încă de cum am ieșit din curtea casei în care am fost găzduiți, o pantă abruptă, și, după câțiva kilometri, ne-am zis că, hai, că nu-i chiar așa rău. Dar asta doar pentru că urcam pantele de munte dinspre continent, acolo unde aerul e respirabil, chiar și pe căldura asta. Însă drumul nu știe să o țină doar pe partea dinspre continent, iar când trece pe versantul dinspre mare, pfuuuu, aerul e atât de fierbinte încât ai impresia că îți ard pămânii, așa că la coborâre, când ar trebui să profiți de curentul de aer creat, nu știam cum să respirăm cât mai puțin, aerul fierbinte parcă ne-ar fi aruncat, de-a dreptul, în niște furnale uriașe, cu noi pe post de combustibil.

Am oprit de multe ori încercând să ne adăpostim în petele mici de umbră pe care le mai crea câte un copăcel sau cine știe ce tufă mai mare, pentru că peretele stâncos prin care a fost construit drumul nu prea lasă loc de adăpost pentru cei care se încumetă să urce pantele pe bicicletă (chiar, în tot peripluul ăsta, cel puțin până acum, am întâlnit doar trei bicicliști, porniți la drum cu casa după ei, dar acum ne-am și dat seama de ce) așa că, atunci când mai dădeam peste câte o oază din asta de umbră, cum să nu oprim?

La un moment dat, stând pe niște bolovani, la marginea drumului, ascunși cât de cât de soare, trece un camion prin fața noastră. După el, vine un curent de aer, oarecum mai rece decât aerul de afară, și, fără să vreau, m-am pomenit spunând: ”Thank you, truck!”, atât de recunoscător am fost pentru gura aia de aer nu la fel de fiebinte ca aerul de afară.

Despre apă și mistreți

Pe meleagurile ăstea, tot ceea ce înseamnă apă, tot ceea ce înseamnă ”de băut”, e mult mai scump decât în România, țara asta frumoasă, binecuvântată cu izvoare cu apă rece și răcoroasă, pe care românii, pentru că o au la discreție, nu o mai știu aprecia la adevărata valoare, și sînt mulți cretini, dobitoci de-a binelea, care vor să închidă apele de munte în conducte, ca să creeze, zic ei, energie verde prin așa-zisele microhidrocentrale. Niște cretini, incapabili să-și dea seama că apa înseamnă viață. Ee, aici, unde apa costă, tu, ca român, dacă faci parte din cei care încă nu au îngroșat rândurile turmei unei societăți, se pare, bolnave, îți dai seama ce bogăție de neprețuit avem la noi în țară. Atâta tot că ăia de-ar trebui să protejeze bogăția asta a naturii nu beau apă, doar alcool, sub orice formă, și cât mai mult. Așa că de unde să știe ei, dobitocii, ce rău imens fac omorând râurile de munte?

Din loc în loc, când trecem prin pădure, des, apar la margine de drum niște semne cu ”Atenție, mistreți!”, adică un mistreț desenat neaoș în mijlocul unui triunghi roșu. Asta așa, ca să nu se scarpine unii după ureche,întrebându-se ce-oi fi vrut să zic cu semnele ăstea. Instantaneu, când am dat cu ochii de ele, le-am și văzut la noi, în România cea frumoasă și cu o natură extraordinară (încă), dar nu cu sensul de ”Atenție, aveți grijă de mistreți!”, ci ”Atenție, domeniu de vânătoare!”. Nu prea e de râs.

23 iunie. Am intrat în Bosnia

Am mai zis, dar nu am cum să nu mai zic, dar, de data asta, oriunde aș fi, nu am grijă să nu vorbesc prea tare, să-și dea seama străinii că-s român și să se uite urât, suspect la mine, doar pentru că s-au obișnuit să facă asta, din cauza multora care au plecat în străinătate să facă o șmecherie, ceva. Nu. Și știi de ce? Pentru că, atunci când cei de aici, că-s localnici, ori străini și ei, din alte țări ale lumii, când dau cu ochii de noi, și își dau seama că sîntem români, se uită la noi cu admirație, ba chiar ne și arată asta prin respectul cu care ne salută ori ne vorbesc. Cuvântul ”romanians” rostit de ei e unul plin de respect. Și, sincer, chiar și asta, să-i văd prinvindu-ne cu respect, pe noi, românii, și deja parcă am mai spălat puțin din rușinea celor care au dat năvală în lume să murdărească, prin ceea ce fac, imaginea românilor.

Am oprit, înainte cu vreo șapte kilometri de trecerea de frontieră, la un magazin micuț, de pe marginea drumului, să luăm ceva de băut (care ne costă destul de mult, așa că mai scădem cheltuielile cu mâncarea). Femeia de la tejghea se uită la noi, cu căștile în cap, arătând oarecum caraghios, așa, transpirați leoarcă și arși de soare, și ne zâmbește larg. Luăm o sticlă cu cola, pentru că avem nevoie de ”combustibil”, iar apă de izvor, nici vorbă pe aici, și ne punem pe o băncuță de lângă magazinuțul ăla, așezat stingher la marginea drumului. Apoi urmează pantele. Abrupte. Pe o temperatură de 44 de grade. Urcăm cât putem, apoi, când simțim că plămânii ne iau foc, descoperim un loc micuț cu ceva umbră, unde niște olandezi parcaseră, și ei, mașina cu rulota după ea. Femeia ne observă prima: ”Oooo”, îmi spune, uitându-se cu niște ochi de mamă, ”is too warm for you”. Gâfâi, dau să zic ceva, dar mi-e prea uscată gura. Totuși, reușesc să îngaim un fel de ”ahaa, toooo hot!”. Apoi, privirea de mamă lasă locul respectului: ”you are strong people”. ”Ooo, no”, îi răspund, ”we are sunburned people”, lăsând un zâmbet, oarecum tâmp, să-și facă loc pe față. Am mai rămas acolo, bucurându-ne de briza sfioasă care, pe lângă aer ceva mai rece de 44 de grade, aduce cu el și niște iz de pipi, semn că pe acolo lumea oprește și pentru nevoia fiziologică care ține de treaba mică. Dar chiar și așa, am savurat ”răcoarea” aceea sfioasă rău de tot.

După încă o pantă foarte abruptă, am trecut în Bosnia și Herțegovina. Și, odată cu noi, și canicula: ”Eh, asta-i prima zi de căldură mare din anul ăsta, când ați venit voi”, îmi spune gazda, într-o engleză de grădiniță. Da, mă gândesc eu, știm. La fel s-a întâmplat și acum câteva zile, când am intrat în Croația. Și acolo am dus canicula cu noi.

Libertate

Da, etapa asta a fost dificilă, din  cauza caniculei și a focului din respirație, dar niciodată nu m-am întrebat ”cine naiba m-a pus să fac asta?”, nici măcar o dată. Oricât de greu ar fi fost, sînt aici pentru că așa am ales, pentru că așa am simțit, și totul e doar o simplă problemă de aritmetică, în care dorințele, sentimentele și nevoia de a simți lumea de aproape, adunate laolaltă, au avut ca rezultat expediția asta pe bicicletă. Și dacă s-ar întâmpla să se termine totul brusc, fără să mai apuc să conștientizez, cred că s-ar întâmpla, de fapt, sigur s-ar întâmpla cu zâmbetul pe buze. Și nu pentru peisajele superbe, nici pentru locurile deosebite, nici pentru că am reușit să fac și asta (cu niște eforturi materiale, dar mai ales sufletești, uriașe, cel puțin pentru mine). Nu, ci pur și simplu pentru că sînt liber. Liber să simt totul prin prisma a ceea ce și cine sînt eu, de fapt. Iar asta se datorează, în foarte mare măsură, oamenilor extraordinari și frumoși (acei foarte puțini care sînt) din viața mea. Și, stând acolo, pe un bolovan la margine de drum, acuns la umbră, le-am fost și le sînt recunoscător. Pentru că am fost și sînt lăsat să fiu eu.

1 comentariu

  1. Mirela says:

    Calin draga, drumuri bune si aveti grija de voi! Astept in fiecare zi cu nerabdare un nou episod cu impresii din calatoria asta, si ma bucur sa il gasesc postat aici. Multumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*