Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Pe bicicletă, din Sălaj, în Alpii Dinarici şi coasta Adriaticii: 17. În inima munților muntenegreni m-am îmbrăcat cu frumusețe și iubire

pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_2Și acum îmi răsună în mine cântecul celor de la Dream Theater – Spirit carries on, la fel cum îl auzeam, de undeva din interior, în parcul național al Alpilor Dinarici din Muntenegru, numit Durmitor. Și acolo, sus, pe munte, și aici, pe patul din cabănuța de lemn în care ne-am cazat, bucățica asta de frumusețe pe care am apucat să o văd și să o simt mi-a răscolit și îmi răscolește încă ființa.

Până la urmă, de unde vii, cine ești, ce e viața, sînt întrebări al căror pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_1răspuns nu-l poți afla decât trăind. Dar ca să trăiești nu e de ajuns să fii, ca și cum ai sta cu mâinile întinse, viața începând de la mâna stângă, în locul și timpul în care ai apărut tu, ca ființă, pe lumea asta, și terminându-se la mâna dreaptă, acolo unde timpul nu își mai are locul și devii, cel puțin pentru cei care te-au cunoscut, amintire. Nu. Dacă stai doar cu mâinile întinse, acceptând-ți rolul de sperietoare de ciori (ciorile ăstea fiind pentru majoritatea însăși viața), asta nu înseamnă că trăiești. Deloc. Viața asta nu e cu repetiție, e doar un singur foc, care arde repede, mult mai repede decât apuci să-ți dai seama.

pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_4Treci dincolo de limitele impuse de lungimea mâinilor, învârtește-te, amestecând punctele cardinale, lasă puțină nebunie să te împingă de la spate, sari peste obstacolele numite prejudecăți, fugi cât de repede poți de pe banda rulantă a vieții de turmă umană, caută, ascultă-ți sufletul,  simte, iubește, privește și dincolo de ceea ce ți se arată. Și atunci nu o să mai fii o sperietoare de ciori, o să începi să trăiești.

Peste și de-a lungul

Știam că partea asta a expediției pe bicicletă o să fie deosebită, poate pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_3cea mai frumoasă (deși, la câte locuri frumoase am văzut, ar fi nedrept să spun că un loc sau altul e cel mai frumos), iar asta pentru că muntele, muntele are ceva maiestuos, ceva special, pe care doar câțiva pot să-l vadă cu adevărat, acei puțini care se aventurează în lumea asta minunată, unde timpul se întinde la nesfârșit, iar senzație de libertate e arzătoare.

Încă de cum am început să urcăm pe drumul îngust, uneori chiar foarte îngust, cu hăul la marginea drumului, iar în cealaltă parte stânca albă dură, am știut că am intrat într-o lume deosebită. pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_5Peisajul e superb, aerul curat, și puțini șoferi se încumetă să treacă peste Durmitor, așa că mașinile-s puține. Cât despre drum, ce poți să mai spui? La fel ca toate drumurile pe care am fost în partea asta de lume, nu ai ce să le reproșezi. Iar asta în condițiile în care toată țara asta e toată un munte, cu stâncă dură, așa că nu e deloc ușor să construiești șosele. Și, totuși, chiar și drumurile secundare, sînt excelente. Și nu ai cum să nu te gândești cum de un popor puțin numeros, cum e cel muntenegrean, reușește să construiască șosele peste și prin munți, iar la noi nu avem drumuri ca lumea (cu unele pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_6excepții, puține la număr) nici măcar la câmpie?

Bine, România cred că e țara în care se cheltuiesc cei mai mulți bani pe studii de fezabilitate (adică banii, sute de milioane, chiar miliarde de euro, ajung acolo unde trebuie să ajungă), mai mulți, probabil, decât costă, de exemplu aici, în Muntenegru, toate șoselele lor.

Nu e foarte lung drumul care străbate Durmitorul, vreo 60 de kilometri, dar de la început, și până la sfârșit, e o încântare, pur și simplu privești uimit la peisajul de vis creat de stâncile semețe ale pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_8munților ăstora. Și nu ai cum să nu oprești des, foarte des, ieșind de pe drum și urcând puțin pe cărările de munte, la nimereală, către frumosul descoperit (doar dacă ai ajuns din greșeală aici și te grăbești să ajungi, că timpul înseamnă bere și ghiftuială, și cum să pierzi timpul degeaba admirând peisajul?).

Apropo, pe șoseaua care duce înspre intersecția cu drumul ăsta minunat, o mașină mergea cu viteză, depășind tot ce prindea, fără să respecte nicio regulă. Cam de unde crezi că era mașina asta, pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_19bemweul, ca să fiu mai explicit? Normal, din România, cu număr de Ilfov.

Băncuțe la margine de drum

Un lucru pe care nu ai cum să nu-l observi și care nu are cum să nu te facă să zâmbești e că, din loc în loc, destul de des, la marginea drumului, acolo unde se poate parca, cât de cât, sînt băncuțe din lemn. Niște băncuțe care te îndeamnă să oprești, chiar și doar pentru a privi peisajul, simplu, în aer liber, băncuțe în jurul cărora pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_9nu există gunoaie aruncate, iar asta nu pentru că aici nu ar exista cocalari, că există (e drept, nici nu se compară cu procentul gros, foarte gros, al cocalarilor mioritici, care lasă în urma lor, pe oriunde trec, tone de gunoaie), ci poate pentru că pe aici patrulează, și chiar ne-am întâlnit cu ei, gardieni ai Parcului Național. E drept, în România gardienii ăștia ar încurca rău de tot afacerile cu lemne tăiate ilegal peste tot în parcurile naționale, așa că mai bine nu, că dacă se supără țapinarul austriac și nu mai dă comisioane încolo și încoace?

De pe băncuțele de lemn, pe pășunile de sub stâncile verticale, pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_11turme de oi sînt o pată de culoare. Le-am observat și noi, și, automat, am intrat în alertă, pentru că, unde-s oi, clar, sînt și câini. Și chiar au fost. Niște ditamai dulăii, că doar sîntem la 1900 de metri altitudine, iar în locurile ăstea urșii-s la ei acasă. Dulăii, însă, nu au nicio treabă, nici cu oamenii, nici cu mașinile, nici cu bicicletele. Blânzi, te privesc cu ochii mari și cu limba scoasă, aproape zâmbind, un fel de reclamă suplimentară, pe lângă cele scrise cu vopsea pe niște scândurele bătute pe un par, care îți zic că aici, la stână, găsești brânză proaspătă de oaie. Și, pentru prima pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_10oară, mi-au fost dragi ciobanii cu oile și câinii lor. Nu de alta, dar în România, odată ce ieși din oraș și te aventurezi pe coclauri, inevitabil dai de turme de oi. Și, de fiecare dată, sar câinii pe tine, cu bale la gură și colții la vedere. Și, tot de fiecare dată, pe ciobani îi doare cam undeva pe la capătul ciomagului de care se sprijină. Păi, stai puțin, ce e diferit aici? Ciobanii-s tot ciobani, oile-s tot oi, câinii-s tot câini. Și-atunci? Atunci e vorba de civilizație, adică ciobanii de aici i-au învățat pe câini că nu au voie să sară la om, că-i pe jos, că-i pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_7pe bicicletă. Și, genetic, informația asta s-a transmis mai departe, la viitorii dulăi. În România, dacă dulăul nu e rău și nu sare să rupă tot, nu e bun, și e alungat de la stână. Iar asta ține de civilizație, de om. Iar când civilizația, chiar și aia ciobănească, din vârf de munte, nu există, dacă dai de câini, și dai, vorba aia, Dumnezo cu mila.

Alergând prin iarbă

Nu m-am putut abține, așa că am oprit și am ieșit de pe drum, să alerg pe iarba verde și deasă de munte, ca un covor, când în sus, pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_23când în jos, aproape ca un fluture bezmetic, atâta tot că mie, spre deosebire de fluture, care chiar zboară, doar mi se părea că zbor. Poate de aia alergam cu mâinile în aer. Ori poate că tocmai băusem nu cu mult timp înainte, apă rece și proaspătă de izvor. Cine să mai știe. Doar ciobanul, de undeva de pe muntele de deasupra mea, striga, oarecum a ”vezi, bă, ai grijă să nu cazi, că sub tine e cam hău”, tradus într-un limbaj simplu, de munte: ”Hoooo, hoooo!” Am continuat să alerg, ciobanul a continuat cu ”Hoooo, hoooo!”, apoi văzând că nu cad, și-o fi zis că uite la el, săracu’, a dat beția muntelui pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_24în el, lasă-l să zburde, că acuma-i momentul, că după ce ajunge la civilizație, s-a dus naibii tot frumosul. Așa că ”Hooo, hoooo!” a sunat mai degrabă a ”run, Forest, run!”.

Am mai alergat puțin, apoi i-am făcut un semn cu mâna, a rămas bun și a ”lasă, că n-am nimic, așa-s io”, și ne-am continuat drumul, coborând drumul îngust către ieșirea din Durmitor, încercând să ocolim cumva vacile care mergeau alene pe drumul îngust cu hău pe partea dreaptă. Un picuț cam cu morcovul pe undeva, că din spate mai veneau vreo două mașini, și dacă vine cumva una și din față, am pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_14cam dat de belea. Și, evident, a venit mașină și din față, dar n-am dat de belea, am trecut cu bine și pe lângă vaci și pe lângă mașini. Chiar și pe lângă o balegă proaspătă, tocmai deșertată pe asfalt de una din vacile de pe drum. Și, pentru că am ajuns cu bine, și, mai ales, pentru că am fost într-un loc atât de frumos, în Zabljak, am găsit probabil singurul loc cu prăjituri, așa că am mâncat câte una.

În inima munților muntenegreni m-am îmbrăcat cu frumusețe și iubire

E frumos aici, în Durmitor. Nu ai cum să nu fii emoționat, când te pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_13trezești înconjurat de atâta frumos. Ori poate că frumosul ăsta e doar o extensie a trăirilor unei ființe create sută la sută din emoții. Și nici nu contează dacă asta-i de bine sau nu, pentru că nu am cum să schimb ceea ce sînt, și nici nu vreau. Pentru că emoțiile ăstea care mă îmbracă ca ființă sînt cele care mă fac să vibrez, îmi oferă libertatea de a fi eu, de a alege să trăiesc frumos, să caut, să simt, să trăiesc cu adevărat. Și expedițiile ăstea pe bicicletă, ori rătăcind cu rucsacul pe munte sau oriunde în natură mă fac să simt că trăiesc cu pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_15adevărat. Pentru că pot să fiu aproape, foarte aproape, de tot ceea ce înseamnă frumos. Pentru majoritatea frumosul poate să însemne încolonarea în avioane cu destinația Paris ori Londra ori stațiuni de pe litoral, de oriunde în lume. Poate să însemne și nunți ori botezuri ori aniversări ori team-building-uri, unde să poată să afișeze ținute de gală. Poate să însemne orice. E alegerea fiecăruia, în funcție de cum e construit ca ființă. Turma e acasă, pentru cei mai mulți. Și nu e nimic rău în asta, pentru că asta sînt ei, oamenii de pe banda rulantă. Pentru mine frumosul e ceea ce mă face să mă simt liber, pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_12ceea ce mă face să vibrez. Și cum să nu iubesc așa ceva? De asta, acolo sus, în inima Alpilor Dinarici din Muntenegru, m-am îmbrăcat cu frumusețe și iubire.pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_17pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_18pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_21

pe_bicicleta_Durmitor_Muntenegru_22

 

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*