Recent, un grup de tineri voluntari din Bădăcin a răspuns apelului făcut de parohul Cristian Borz de a lua parte la acțiunea de cosmetizare a zonei din jurul Casei Memoriale „Iuliu Maniu”. Ploile din ultima vreme au făcut ca buruienile să crească și să fie nevoie de aranjarea suprafeței din jurul casei. Alături de alți voluntari, tinerii au contribuit la curățarea mormintelor familiei Maniu și a bustului marelui nostru înaintaș.
„M-am bucurat să văd că tinerii sunt receptivi și sensibili la ideea de a sări în ajutor și de a-și oferi disponibilitatea. Trăim cu speranța că tânăra generație va ști să respecte memoria celor care s-au jertfit pentru țară”, a transmis parohul Cristian Borz.
În perioada următoare va avea loc o altă acțiune de acest fel în cadrul căreia se urmărește cosmetizarea gardului viu de pe marginea aleii care duce la Casa Memorială.
niciun comentariu