Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Omenia stă să moară. Trăiască ura!

Motto: ” De ce m-aș interesa de motivele urii dintre oameni? Ei își clădesc ura cu aceleași pietre pe care le-ar fi putut folosi ca să-și clădească dragostea.” Antoine de Saint-Exupéry

Stăteam deja de câteva minute și mă uitam la iedera care se întindea ca niște vene pe peretele casei din fața mea, și mi-am adus aminte de Războiul lumilor, a lui H. G. Wells. În 1938, atunci când la radio se trasmitea  adaptarea cărții lui Wells, mulți ascultători au intrat în panică și au ieșit din case, s-au urcat în mașini și au plecat în grabă, să scape de invazia marțienilor. Iar asta pentru că puterea radioului i-a convins pe ascultători – dacă ”cineva” îți spune asta, sigur e adevărat, de ce să mai și verifici informația?

Venele ăstea ale iederii seamănă foarte mult cu ceea ce imaginația mea a transpus în imagini, atunci când am citit cartea, și aproape că le-am auzit pompând înspre nava cu marțienii cei răi sângele oamenilor prinși de tentaculele navelor extraterestre. Pentru că venele ăstea marțiene se hrăneau cu sânge uman. Așa și-a imaginat Wells.

De unde naiba atâta ură în lumea asta?

E o iederă invizibilă care acoperă societatea umană, care se hrănește nu cu sânge, ci cu ură. O ură care e pretutindeni. O ură de clasă. O ură socială. O ură politică. O ură religioasă. O ură care desparte prieteni, care desparte familii. O ură brută care pare că a ucis aproape toate sufletele din lumea asta, oamenii privindu-se, vorbindu-și unul altuia doar ca să găsească noi și noi motive de a-l urî pe cel care nu e la fel ca el, ori care nu gândește le fel ca el, ori care nu vrea aceleași lucruri pe care le vrea el.  O ură care reușește să schimbe privirea prietenului de lângă tine prin simplul fapt că ceea ce spui nu e ceea ce vrea să audă. Și sentimentul de dragoste, de prietenie dispare brusc, lăsând loc urii, o ură care lasă urme, chiar dacă încerci să nu lași să se vadă. Pentru că ura, chiar și pentru câteva minute, e tot ură. Și chiar dacă, uneori, faci curat în urma ei, într-un fel sau altul, urmele ăstea rămân, și se întind la fel ca iedera asta maronie care a luat în stăpânire pereții casei la care mă uitam de ceva vreme, stând de unul singur în ploaie.

De unde naiba atâta ură în lumea asta?

Îl urăști pe celălalt pentru că nu-i la fel ca tine, și, ca și cum ura nu s-ar mulțumi cu atât, îi dorești, din toată ființa răul, să sufere, pentru ca tu să poți să-ți hrănești ura din tine. Și să moară capra vecinului nu mai e de ajuns în societatea românească. Acum e mai bine să moară vecinul, cu tot neamul lui, ori, dacă nu moare, măcar să sufere, ca să poți tu, cel cu ”adevărul” la purtător, să te bucuri. Și, de asta, nimeni nu spune, într-un fel sau altul: ”Lasă, facem cumva să fie bine pentru amândoi, la urma urmei și cel care suferă dintr-o tabără și cel care suferă din cealaltă sînt parte din același întreg. De ce să existe suferință?”.

Nu, e mult mai ușor și mai comod să urăști, să dorești și chiar să faci rău, decât măcar să încerci să faci bine. Și ura asta, care caracterizează atât de bine ceea ce înseamnă omenire, rânjește satisfăcută. Are și de ce. E preferata oamenilor.

Am ajuns acasă și m-am așezat pe pat, întrebându-mă de unde naiba atâta ură în lumea asta? Și mi-am adus aminte de piesa pe care am ascultat-o în mașină, atunci când mă întorceam către casă – ”Freedom of speech”, și a părut atât de ”poveste”. Pentru că libertatea cuvântului e, chiar și acum (ori mai ales acum), în lumea modernă și cu informația la îndemână, doar un deziderat. Libertatea asta nu există, chiar dacă folosești cuvintele tale, așa cum fac cei mici, copiii, care nu au cuvinte gata învățate pe de rost pe care să le folosească pe post de clișeu. A folosi cuvintele tale te transformă în țintă pentru ura omniprezentă. Pentru că e o lume a impulsului informațional, o lume în care, pentru a fi unul de-ai lor, trebuie să repeți după ei.  Și dacă te încăpățânezi să fii tu, să crezi în libertatea cuvântului, ura o să-și întindă tentaculele peste tine, omorând, chiar și pentru moment (iar efectul e același) bunătate, prietenie, iubire.

Ce rămâne după ură? Nimic. Ba nu. Loc pentru și mai multă ură.

***

I-am dus o carte cu poeziile mele Gabrielei, la farmacie, acolo unde lucrează, pentru că și-a dorit-o. Când i-am întins-o, Gabriela, pe care atunci am văzut-o prima oară, mi-a spus, la fel de emoționată ca mine: ”Călin, tu ești special…”. Am îngăimat un fel de ”nu, nu-s special, poate doar altfel”.

Gabriela, ai dreptate. Sînt special. Și știi de ce? Pentru că eu nu urăsc.

1 comentariu

  1. Anonymous says:

    Când lipsește Dumnezeu din faptele și gândurile noastre intervine orgoliul si egoismul uman.Când lipsește astfel Dumnezeu,fiecare se crede unic si Dumnezeu.Atunci izbucnim plini de ura… Isus a spus:fiți smeriți și blânzi ca mine…Cine mai știe ce sunt astea?Aici am vorbit despre Dumnezeu din biblie nu de cel proclamat de preoți și biserica…Ești tare autorul…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*