Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae

În credinţa populară, Sfântul Nicolae mai este cunoscut şi sub numele de Sân-Nicoară. Se spune că el păzește soarele, care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte, pentru a lăsa lumea fără căldură şi fără lumină, potrivit calendarulortodox.ro

În unele zone ale ţării, în ziua de Sfantul Nicolae oamenii aduc în casă cregunţe de pomi fructiferi, pe care le păstrează în apă lângă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârşeste, anul care vine va fi unul foarte roditor şi plin de satisfacţii.

În alte regiuni, fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flacăii năvălesc peste ele şi petrecerea începe.

În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, îşi aleg gazda în casa căreia vor avea loc repetiţiile pentru colinda de Crăciun şi de Anul Nou.

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe în adevaratul sens al cuvântului iarna. În această zi, Moşul îşi scurtura barba şură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfîntul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie ca ghetuţele sau cizmuliţele lor să fie lustruite, deoarece Moş Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri celor cuminţi. Copiii neascultători primesc o nuieluşă, menită să îi atenţioneze şi să le aduca aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor. Pentru Moş Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-şi da seama dacă un copil a fost cuminte sau rău.

Conform traditiei populare, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, muritorii de rând, se spune că preţ de o secundă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor, cât şi a activităţilor caritabile, potrivit calendarulortodox.ro

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*