DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

O zi pe șantierul de intervenție pentru salvarea patrimoniului local de la Șoimușeni

Am ajuns la Șoimușeni sâmbătă dimineața. Era soare și bine, după câteva zile reci, cu ploaie. Așa cum se zice prin părțile astea, Dumnezeu mai rânduie vremea și după sufletul omului.

În mijlocul satului, la o intersecție, două bătrâne ne-arată drumul spre biserica veche. De fapt, singura biserică din Șoimușeni. Un sătuc uitat de lume, în care mai viețuiesc 46 de suflete. Ba nu, 45, că ieri s-a mai prăpădit unul.

La biserică ne întâlnim cu Eugen Vaida, coordonatorul  Ambulanței pentru Monumente, un proiect pilot al Asociației Monumentum, care își propune să acționeze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil, prin punerea în siguranță a unor obiective de patrimoniu importante, aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps.

Peste 600 de monumente din întreaga țară, aflate în pericol, îl așteaptă pe Eugen și Ambulanța. Multe, nu? Prea mult! Dar el e azi la Șoimușeni, în Sălaj, în lumina unui soare blând de toamnă, îmbrăcat în salopetă, cu cască, mănuși și un baltag. Alin îi strânge mâna cu bucurie. Îl admirăm amândoi pe Eugen și eforturile lui. Ne știm de ceva vreme, ne învârtim în cercul prea strâmt al iubitorilor de patrimoniu! El e arhitect cu o bogată activitate în salvgardarea și promovarea patrimoniului din mediul rural din România, noi suntem mici activiști pentru lucrurile bune și frumoase în care credem. Sunt peste 23 de monumente salvate în toată țara în cadrul proiectelor pe care le coordonează. Dar azi, Eugen trece discret drept unul dintre cei 15 voluntari care pun umărul la salvarea bisericuței comunității din Șoimușeni!

Bisericuța a fost adusă, conform  tradiției, din Maramureș în secolul 19, se află pe lista monumentelor istorice de clasă A și are pictură de la 1863. Din păcate fundația de piatră s-a deplasat, turla s-a înclinat periculos de tare, plouă prin acoperiș și sătenii au izolat-o cu o folie, însă doar temporar, cât să nu se degradeze iremediabil și cât să nu-i plouă la slujbă. Și au așteptat o minune de la Dumnezeu. Și Dumnezeu a trimis Ambulanța pentru resuscitare și salvare!

Am intrat în curtea bisericii înconjurată de cimitir. Toate crucile din proximitate sunt incripționate cu numele Porumb… De pe schelă Măriuca, unul dintre meșterii veniți din Maramureș, strigă la Mihai, bărbatul ei, că a rămas fără dranițe de colțuri. Bărbatul meșterește ceva la un fel de cal de lemn, pe care l-a încălecat vitejește și de unde aruncă în spate bucăți de șindrilă pregătite pentru a fi bătute!

Câțiva bărbați, colegi de-ai mei harnici din Ro 100 Zalău, îl ajută pe Eugen să monteze schela pentru partea din față, cea cu turla. Noi, restul, ne organizăm pentru bătutul șindrilei.

Sus, pe schela din spate, e deja Doina Cociș, directorul Direcției Județene de Patrimoniu, alături de câțiva copii de la Liceul Ortodox din Zalău. Bat de zor dranița/șindrila, sub atenta observație a meșterilor. Doina e convinsă că într-o viață anterioară a fost tâmplar… Camelia, colega noastră, preia calul și are să rânduiască până la finalul zilei aproape 500 de bucăți de șindrilă, pe care le vom bate noi, restul voluntarilor. Eu am bătut deja 6 bucăți. Și mi-e plină inima de bucurie. Până nu pui mâna pe patrimoniu, efectiv, să-i simți pulsul, nu înțelegi complet nevoia aceasta de reconectare cu valorile autentice românești.

De sus, de pe schelă, se văd ulițele pe care la amiază urcă doi bătrâni, ajutându-se unul cu altul. Vin să tragă clopotele. Nu le mai trag decât o dată la trei săptămâni, când ajunge preotul la ei în parohie, sau când îi vreme rea, ori moare careva! Azi trag de amiază pentru sufletul femeii ce s-a prăpădit ieri. Nea’ Niculae are 80 de ani, iar nenea Victor are 72. Sunt mucaliți și se armonizează perfect când trag clopotele. Ne povestesc cât de mult ține întreaga comunitate la biserică. Au fost cu toții prezenți când au venit domnii de la Ambulanță, cu doamna directoare, ca să ia pulsul. Au hotărât să sprijine cu bani, cu mâncare pentru meșteri, cu tot ce trebuie, numai să se salveze bisericuța lor străbună. Spiritul și îndârjirea comunității au fost un factor determinant în hotărârea implicării Ambulanței la Șoimușeni. Eugen zice că e una dintre cele mai faine comunități în mijlocul căreia a avut acțiuni de salvare de patrimoniu de până acum.

Pe la amiază încep să urce de pe ulițe femei și bărbați cu coșuri în mâini. Îi primește preoteasa. Fiecare a făcut ba pancove, ba plăcinte cu brânză și cu groștior, ba cocoradă, ba ciurigauă, ori moșocoarne. Sub un ștergar de cânepă o femeie ține calzi doi cozonaci bine crescuți! Doina povestește cu fiecare în parte.

Oamenii s-au îmbrăcat frumos, unii chiar cu costum, ca de sărbători, și au venit să ne servească prânzul, ca la ei în sat! Se întind fețele de masă țesute în război: “Măi omule, frumos, să să vază cipca. Nu așe, lasă-mă pe mine, tulai Doamne iartă-mă că suntem lângă beserică!” După ce se așază toate bunătățile, se aude aceeași voce fermă: “de la fața asta de masă lipsesc doi ciucuri, ne facem de mândră minune la oamenii ăștia, dați jos tot să o întoarcem cu partea ailaltă la margine!” Toată lumea se conformează. Ajunge și primarul cu mult lăudata ciorbă de perișoare și cu oala de sarmale! Ne stârnește o poftă nebună. Ne așezăm la masă și se constată, official, că n-avem farfurii și tacâmuri. Primarul zice că a primit “comandă de mâncare și atât”, sătenii că s-au gândit că nu vine cu ciorba fără farfurii. Ne amuzăm cu toții și așteptăm până dă o fugă domnul Culiță, liderul informal al comunității, să rezolve problema.  În timpul ăsta povestim:

 “Nu avem magazin în sat, ne descurcăm care cum putem. Vine o mașină cu pâine de două ori pe săptămână. Nici copii nu mai îs.”

“Ba ia, mai e o fetiță care merge în clasa întăi și un băiat în clasa a opta. Îi văz io că îi ia mașina de la școală în fiecare dimineață. Și i-am întrebat ai cui îs și pe ce clasă.”

“Dumnezo să vă dea sănătate, că tare mult bine ne faceți. Noi suntem bătrâni, nu mai putem, altă dată, când eram în putere, o făceam de nouă. Acum suntem unul mai neputincios ca altul. Și beserica îi sufletul nost’. Sănătate și mulțumiri și la domnul primar că ne ajută așa de bine. No ce, nu-i așe?”

“Haidaț’, vă rog să serviți, uite un pic de groștior de bivol. Nu-i de la mine, noi nu mai avem în sat. Îmi aduce cineva. Noi avem văcuță. Toată mâncarea o gătăm cu smântână. Nu-i păcat altfel?”

Pe uliță urcă agale doi tineri. Unul e roșcovan, cu o șapcă în carouri, rucsac și o pereche de căști mari. Face un material pentru BBC cu Ambulanța Monumentelor.  Poveștile se aprind. Apoi sosesc farfuriile și se face liniște. Se aud doar sorbituri discrete și sunete de plăcută surprindere. Începem să povestim despre patrimoniul gastronomic. Sătenii nu mănâncă. Se așază discret la masă, închină un pahar de pălincă și ne îndeamnă să luăm din toate!

Ah, mă cuprinde un soi de tristețe uitându-mă în jur. Sălajul este unul dintre județele cu un bogat patrimoniu cultural nevalorificat aproape deloc.

Noi ne întoarcem la muncă rând pe rând. Și continuăm în liniște. Suntem mai conștienți de ceea ce facem și mai pricepuți deja. Dă și primarul o mână de ajutor apoi fuge că “are o nuntă”.

Se înserează ușor. Alin și Florin pleacă la o altă acțiune de susținere a cetățeniei active. Radu și Vlad nu se lasă dați jos de pe schelă. Au bătut 10 rânduri de șindrilă, cot la cot cu meșterii și arhitectul Attila Nagy, un alt voluntar care a făcut echipă cu noi azi. Au pus mâna pe patrimoniu, l-au reparat, l-au salvat. E un sentiment fantastic. Eu și Camelia continuăm să pregătim granițe. De aproape o oră ne tot mobilizăm să plecăm și nu reușim să ne desprindem de locul ăsta.

Ne-a prins noaptea pe drum, dar am plecat de acolo cu lumină în noi!

A, să nu uit. În Sălaj e pe cale să se înființeze Asociația Arhaic, care va duce mai departe rețeta Ambulanței în Țara Silvaniei. Noi am decis să fim alături de oamenii care vor face asta! Eu țin legătura cu Bogdan Ilieș, dar știu că mai sunt implicați Valeria Lehene, Bogdan Pintea care a făcut posibilă intervenția de la Brusturi, Corina Caraba. Au nevoie concretă de bani, voluntari, lobby pentru o bună colaborare cu autoritățile și comunitățile locale din zonă. Cele trei proiecte ale lor sunt focusate pe bisericile de lemn din Șoimușeni, Zalnoc și Poarta Sălajului.

Vă recomand, cu drag, să participați la acțiunile de salvare de patrimoniu. Indiferent că e patrimoniu material sau imaterial, gastronomic, etnografic sau architectural, toate fac parte din noi, din ființa și construcția noastră! Ne reprezintă. Patrimoniul este oglinda unei comunități iar eu sunt convinsă că mulți dintre noi suntem oameni cu o reflexie faină tare. Pe de altă parte, să nu uităm că modernismul nu s-a născut pe loc, gol. Pentru a exista și a ne putea bucura noi de el și tot ce implică el astăzi, are nevoie de tradiție și patrimoniu bine așezate în fundația primordială.  Vă ținem la curent!



niciun comentariu

Lasă un comentariu