Direcţionează 2% pentru un altfel de jurnalism.
Formularul poate fi descărcat AICI
|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

O poveste personală locală: Piatra Dracului din Hida

Un artist adevărat pornește de la o poveste personală, locală. Nu povestește viețile celorlalți, pentru că nu ai cum să simți experiența altuia. Asta dacă vrei să transmiți ceva puternic și sincer.

La intrarea în Hida există un monument natural și, evident, o legendă legată de el. Povestea cu Piatra Dracului o știu de la bunicul meu, Nășucu. El zicea că Dracu a venit într-o zi către sat, cărând în degetul mic o stâncă mare cât 2 etaje de bloc. Dimineața când au cântat cocoșii, a scăpat-o chiar la intrarea în sat, unde se află și astăzi. Atât. Întâmplarea asta mi-a rămas în cap toată viața, dar și o groază de întrebări. De ce a venit Dracu cu acea stâncă înspre sat? Cine l-a supărat? De ce a scăpat piatra la Răsărit? Cine a intervenit impotriva lui? Dracu e negru, nu prost. Tot punându-mi toate întrebările astea și urmărind, de fapt, firul geografic, istoric și mitologic al locului, am ajuns la următoarea poveste:

Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu le-a dat oamenilor, undeva pe Valea Almașului, un loc bun în care să trăiască liniștiți cu tot ce aveau nevoie. Nici prea mult, nici prea puțin, ci fix cât aveau nevoie să fie fericiți. Problema e că oamenilor li s-a urât cu binele, au căzut pradă lăcomiei și s-au extins peste dealuri. Cum sunt dealurile de la Podu cu Ceru, dealurile unde e Palatul, dealurile unde spun bătrânii că a fost biserica veche. De fapt, niciuna dintre bisericile vechi de pe dealuri nu mai funcționează. Biserica de lemn se sfarmă sub ploi. Pe biserica reformată o macină vântul, iar în locul unde exista biserica ortodoxă veche, a rămas doar un drum ce duce la cimitir, care bineînțeles că se numește Drumul Bisericii. Asta s-a întâmplat din cauză că oamenii au ieșit din porunca sfântă și au rămas fără protecție divină. Peste oameni au venit și dezastre ale naturii. Apele au ieșit din Almaș și au măturat tot în calea lor. A rămas doar o singură casă acolo unde cândva trăiau străbunicii noștri. Casa lui Cimbalău, celebrul om care umbla desculț, și ultimul care a purtat opinci. Nici cei mutați pe dealuri n-au avut parte de liniște. Peste ei au năvălit cotropitorii, care, în semn de batjocură, au aruncat clopotul sfânt în fântâna bisericii. Asta se întâmpla acolo unde e acum cimitirul și drumul bisericii ce urcă pe acel deal. Povestea asta mi-a spus-o popa de aicea din sat. Mi-a zis și că la un moment dat așa de credibilă devenise legenda asta, încât oamenii au angajat o echipă de muncitori să caute fântâna. N-au găsit-o niciodată. Probabil că trebuie niște profesioniști pentru așa treabă, nu niște lucrători cu ziua. Dar, revenind la povestea noastră, ăsta e motivul care l-a ațâțat pe drac: clopotul sfânt încărcat cu păcatul omenesc ce a fost aruncat în fântâna bisericii. Clopotul a devenit candelabru în casa dracului. Că ăsta stă sub pământ, nu? Și dracuʾ d-aia a luat stânca și a venit să distrugă satul, pentru că el, de fapt, avea treabă cu acel clopot, nu cu satul și oamenii. El a vrut să spargă clopotul ăla, pentru că îi vibra în casă rezonanță sfântă.

Dracul, când s-a dumirit, a început să arunce cu pietre către sat. Una dintre ele e aicea la Podu cu Ceruʾ, ai văzut-o, alta e la țigani, peste casa strigoaiei, că doar nu întâmplător a aruncat și acolo. Sunt acolo niște stânci care stau înfipte în pereți, unde au căzut copaci, s-au uscat viile, s-au uscat pământurile. Între dealurile dintre biserica reformată și cea de lemn, se și văd gropi unde a aruncat dracu bolovani. Și câte și mai câte locuri și nenorociri. La un moment dat, oamenii au început să-și dea seama că nu e ok, totuși, le-a părut rău, și-au vrut să se căiască și să-și întoarcă fața către divinitate. Și atunci, Dumnezeu, văzând că și-au dat seama de păcatul lor, le-a mai acordat o șansă. Că d-aia e Dumnezeu, să-i primească înapoi pe fiii risipitori. Dumnezeu trimite cocoșii să crape de ziuă și s-aducă Soarele pe cer, pentru că Dracul nu are putere pe lumină. D-atunci cântă cocoșii la răsărit, de când i-a trimis Dumnezeu în Hida să-l sperie pe drac. Ăsta e motivul pentru care Dracu a scăpat piatra fix la intrarea în sat. Pentru că a intervenit divinitatea: ho, ho, stai un pic, aici lași bolovanul și valea! Și a fugit. De atunci nu s-a mai auzit de drac. Dar zic bătrânii că dacă mergi în nopțile cu lună plină sau în anumite sărbători mai importante și stai cu urechea lipită de piatra aia, auzi cum vibrează clopotul în pământ plin de păcatul omenesc.

(legendă culeasă din bătrâni)

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*