DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

“O masă caldă” – un proiect delicios și inimos

O nouă ediție a proiectului “O masă caldă” a avut loc sâmbătă, 1 februarie anul curent, în Zalău, 80 de porții de ciorbă a la grec și peste 400 de sarmale fiind pregătite de voluntari, într-o atmosferă voioasă și degajată. 

Echipa care a gătit la această ediție – cea de-a patra în 2020 – a fost organizată și condusă de Daniel Stejeran, directorul Centrului de Informare Turistică Simleu Silvaniei. Așa cum ziceam mai sus, voia bună a fost la ea acasă, astfel că participanții nici nu și-au dat seama când au trecut 5 ore, ba mai mult – unii voluntari au împachetat pentru prima dată sarmale, și le-a ieșit! Porțiile de mâncare  delicioasă și aburindă pregătite sâmbăta trecută au fost savurate de copiii de la Asociația “Alături de copii”. 

Voluntariat 100 la sută 

Proiectul “O masă caldă” a luat startul la Zalău în 18 mai 2018, însă la nivel național împlinește deja 6 ani, pe lângă municipiul sălăjean el derulându-se în Cluj Napoca, București, Bistrița, Satu Mare, Adjud și Constanța. Cei care i-au dat formă și contur, la Cluj, pentru prima dată, sunt George Jiglau-Labunet și Cosmina Paul – aceasta din urmă fiind originară din Zalău. Odată adus pe meleaguri sălăjene, programul a avut nevoie de o locație, identificarea ei fiind semnificativă pentru buna derulare a lucrurilor. Cea care a sărit în ajutor și a arătat o deschidere maximă față de ideea nobilă a proiectului a fost Costache Rodica, directorul Liceului “Voievodul Gelu”, aceasta punând la dispoziția echipei organizatorice laboratorul unității, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 8.00. Și ca voinicul din poveste, cu fiecare ediție, “O masă caldă” a crescut încet, încet, până a ajuns la forma de astăzi, când voluntarii anunță din timp că vor și sunt gata să se implice, iar programările sunt făcute în avans.

Un lucru și mai frumos și care subliniază încă o dată reușita fiecărei ediții este faptul că tot mai multe echipe revin să gătească și să își ofere timpul și mâinile harnice celor aflați în nevoie. Programul este conceput pe voluntariat 100 la sută și fiecare contribuie cum poate: dacă o echipă dorește să achiziționeze și materia primă din care se gătește – ajutorul e bine venit, cum la fel este și în cazul în care voluntarii pot să contribuie doar cu gătitul (costul în acest caz este suportat de “O masă Caldă”).

Beneficiarii programului sunt persoane care vin la liceu, persoane semnalate de Crucea Roșie ori pur și simplu oameni care sunt zăriți  căutând în tomberoane și care sunt sfătuiți că, sâmbătă, la Liceul ” Voievodul Gelu”, pot primi o masă caldă, oferită cu tot dragul.

Cei care vor să afle mai multe informatii despre proiect ori să se înscrie, ca voluntari, au la dispoziție pe Facebook Grupul “Voluntari O Masă Caldă Zalău”, adresa de email omasacaldazalau@gmail.com și numărul de telefon 0724-36.55.88, în Zalău persoane  de contact fiind Radu Pădurean și Ciprian Ghiurco.




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu