Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

O flacără, o pâlpâire a sufletului

Am uitat să golesc din sufletul meu: răni, păcate, orgolii. Am uitat să zâmbesc cum o făceam odată cu candoarea aia de copil. Acum zâmbesc la fel, însă sufletu-mi nu mai are atâta speranţă. Acum el crede că-n lumea asta orice poate fi posibil. Adulmec gânduri învechite şi ruginite-n adâncul sufletului. Cu fiecare gând trezesc în suflet noi emoţii. Fiecare clipă, fiecare moment, fiecare trăire profundă mă frapează. Iubirea nu bate la poarta sufletului meu, doar intră timid dacă e deschis.

Iubirea? Un focar de extaz, lacrimi, şi răni adunate. Cel mai teribil sentiment, cel mai dureros şi cel mai împlinitor. E sentimentul acela că ai totul şi totuşi nu posezi nimic. În esenţă e o flacără, o pâlpâire a sufletului. O flacără pe care pe care toţi o vrem veşnic aprinsă, toţi ne concentrăm în jurul ei, iar sufletul nostru e legat de ea. Şi astfel, ego-ul nostru devine principal. Iubirea „agape“ a rămas ceva intangibil, greu de înţeles şi care parcă trece peste puterile noastre. Ori asta e greşit. Omul a fost făcut din iubire, pentru iubire şi ca să răspândească această minunăţie de sentiment. Aşadar, dragostea de tip„agape“ a rămas ceva abstract, transcendent. Însă asta e dragostea adevărată. E jertfă pură şi dăruire. În momentul în care accepţi dragostea celuilalt şi ajungi să te dăruieşti în tot ce faci pentru el, uitând de propriile nevoi, e dragostea de care vorbim. Cea care înalţă omul şi-l face părtaş la bucuria celuilalt.

De multe ori când arătăm că nu suntem capabili să ne jertfim, arătăm că nu suntem capabili să dăruim iubire, iar de acolo ţelul nostru e anulat. Pentru că fără iubire suntem nişte oameni nuli şi neputincioşi. Iar asumarea iubirii se face prin jertfă, chiar cu preţul vieţii, asta ne-a demonstrat-o Creatorul nostru. Noi nu trebuie să plătim cu preţul vieţii iubirea, însă trebuie să dăruim şi să ne dăruim celuilalt. Azi societatea cultivă în masă non- valori, egocentrismul, goana după bani etc.

Până şi iubirea a căpătat alte sensuri şi e promovată printr-un alt tip de iubire: „eros“(erotic), iubire carnală. Ori mai presus de această iubire nu există nimic? Pentru că erosul leagă două trupuri şi nu două suflete, două destine. E tipul de iubire artificială, superficială, care nu-ţi conferă nimic spiritual. Şi totuşi e din ce în ce mai promovată, semn că ne mulţumim cu o iubire artificială, asemănătoare cu cea a animalelor, care nu se remarcă prin profunzimea unor sentimente.

Şi totuşi tind să cred că-n fiecare dintre noi există un crâmpei de iubire adevărată, care pâlpâie şi aprinde suflete.

E seară deja…plouă peste gândurile mele, iar picurii se prefac tăinuitori în nelinişti. Nici un fel de gând nu-mi aduce pace. Şiroirea ploii curmă vocile sufletului meu. Odată cu venirea nopţii toate se cufundă în mister. Adorm cu semne de întrebare care se rătăcesc prin minte…Şi de fiecare dată răspunsurile se găsesc undeva departe, agăţate-n orizonturi pe care încă nu le zăresc.

Întrebarea e: oare mai iubim cu adevărat?

 

 

 

 

 

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*