Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

O carte pe săptămână-Trenul de Trieste de Domnica Rădulescu

Trenul de Trieste al Domnicăi Rădulescu este o roman mai puțin obișnuit, o dramă scrisă în limba engleză de o autoare româncă, mutată în SUA.  Tradusă în limba română și apărută la editura Tritonic în 2008, cartea nu-și pierde cu nimic din emoție, din vibrația intensă transmisă cititorului. Din contră, parcă își amplifică și mai mult sensurile poveștii derulate ca pe un ecran de cinema alb-negru, unde petele se culoare răzbat cu greu și sunt cu atât mai prețioase.

Dragoste în vremea comunismului

Pagină cu pagină, romanul prezintă viața de zi cu zi în România comunistă, de-a lungul mai multor ani. Totul este văzut prin ochii Monei Manoliu, o adolescentă de 17 ani, crescută în capitală, dar care își petrece vacanțele la mătușa ei în Brașov, lângă munții pe care îi iubește și pe a căror imagine o are în suflet indiferent unde o poartă anii și viața. La poalele Tâmpei Mona se îndrăgostește pentru prima dată, nebunește, de Mihai, un băiat din oraș, a cărui iubită, Mariana, tocmai murise într-un accident pe culme. Plimbările celor doi îndrăgostiți, cuvintele și jurămintele lor, gelozii nebune, strecuratul pe furiș afară din casa mătușii pentru câte o întâlnire – toate alcătuiesc debutul într-o poveste care se complică atunci când vacanța ia sfârșit, iar Mona se întoarce în București.

Suspiciuni. Securitatea.

Întrebările fără răspuns referitoare la accidentul fatal și ciudat în care a murit Mariana, suspiciunea inoculată de o altă tânără cum câ Mihai este securist, faptul că familia ei este mereu urmărită de Securitate din cauză că tatăl ei este dizident politic fac ca Mona să își trăiască fiecare zi în stres și neliniște. Tatăl ei, profesor universitar, face rost de o mașină de scris și scrie manifeste, participă la întâlniri cu alți dizidenți politici, ceea ce atrage într-o zi vizita subită în apartamentul lor a unui securist „înarmat” cu un buchet de garoafe și o seamă de întrebări. După plecarea lui, familia descoperă un microfon ascuns între florile roșii. Mona ajunge să fie urmărită pas cu pas de bărbatul care le-a adus florile, tatăl este reținut și dispare câteva zile de acasă, iar când reapare, înfățișarea lui trădează tratamentul la care a fost supus. Le spune Monei și mamei că a avut, totuși, noroc, că unul din securiștii care l-au interogat îi fusese student, chiar bunicel, așa că a scăpat doar cu o lungă discuție pe teme predate la facultate. Trec 2 ani, în care toate suspiciunile se amplifică, de la cea că toți sunt urmăriți, până la accidente mortale în care oamenii de rând văd mâna Securității. Foamea îndurată, rafturile goale din magazine, cozi nesfârșite pentru un pachet de unt, vorbitul mereu în șoaptă, raționalizarea apei și a curentului, întunericul de pe străzi creionează o Românie sumbră, unde și soarelui îi pare greu să fie în largul lui.

Pentru a fi împreună cu Mona, Mihai se mută în București și se angajează la o fabrică. După luni în șir în care încearcă fără succes să se adapteze la viața agitată a capitalei, decide să se întoarcă în Brașov, cei doi tineri urmând a menține o relație la distanță, presărată cu mult așteptate vacanțe. Într-una din ele, în ciuda jurămintelor rostite, Mihai îi pune Monei o întrebare: „Ai să mă părăsești, nu-i așa?”. Mona neagă, știind că-l iubește nespus, dar și că, după lungi consfătuiri cu părinții, ea urmează să fugă din țară. Planul este ca pentru asta să ia trenul de Trieste.

Departe de România

Ajutată de o sârboaică, ajunge întâi la Belgrad, de unde trece în Italia. Rămâne ca baby-sitter în casa unor italieni câteva luni, după care este trimisă în SUA. Descoperă o țară nouă, unde începe cu un job de jos și crește, încet, încet. Învață să iubească forfota orașelor americane, multicultarilismul lor, îmbulzeala oamenilor, magazinele frumoase. Totuși, imaginea munților și a lui Mihai îi reapare periodic în fața ochilor. Anii trec iar și o vedem pe Mona casătorindu-se cu un tânăr american simpatic, apoi aducându-și și părinții din România peste ocean. Autoarea surprinde foarte atent diferența uriașă dintre cele două culturi, mai întâi în mariajul Monei, dar și în neadaptarea părinților la un ritm și stil de viață cu totul străin lor. Revoluția din ’89, surprinsă de Mona în vitrina unui magazin, vești care șochează despre cei uciși în acel decembrie crunt și 20 de ani care trec de când Mona a luat trenul de Trieste.

Finalul cărții vine oarecum brusc, aducând, totuși, răspunsuri la întrebări care se mențin vii pe tot parcursul ei. A fost sau nu Mihai securist? A fost Mariana ucisă sau a murit în urma unui stupid accident? De ce o urmărea Securitatea pe Mona? Poate avea cartea un final fericit sau viața bate tot, încrâncenând și menținând totul la micuțisme de zi de zi?

Argument pentru lectură

Așa cum ziceam și la început, romanul este emoționant, deloc plictisitor, descrierile nu sunt exagerate, iar dialogul personajelor extrem de real. Ca un plus, autoarea reușește să creeze încă din start o legătură cu cititorul, încât lectura se face ușor, întorsăturile de situație și ambiguitatea istorică și a personajelor făcându-te constant să întorci filă după filă.

Ca un ultim argument pentru a a lua Trenul de Trieste la ceas friguros de decembrie stau cuvintele lui Arthur Golden, autorul “Memoriilor unei gheișe”: “Romanul Domnicăi Rădulescu este o călătorie năucitoare către o țară îndepărtată, frumoasă și înfricoșătoare și o odisee întreprinsă în adâncurile inimii unei tinere fete și a remarcabilei femei în care se transformă”.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*