DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

O altfel de poveste cu mici producători sălăjeni. Una cu final neașteptat, dar previzibil…

Continuăm, împreună, mini seria de povești despre afacerile locale. Statusul business-urilor pe timp de criză, considerațiile personale ale oamenilor care duc în spate povara unei afaceri într-un stat nu foarte prietenos, cu legislație instabilă, cu o piață a muncii deficitară și educație precară a consumatorului. Despre reziliență și toată gama de emoții ce îi încercă în această perioadă! Azi o poveste cu un final neașteptat, despre usturoiul sălăjean, care nu a reușit să învingă… sistemul!

Iunie, 2020…

Oare există măcar o lucuință în Sălaj în care să nu fie, la îndemână, o căpățână de usturoi? Mda, din păcate majoritatea e usturoi din import, sau, mai nou,  usturoi granule, în plic…

Dacă tot e atât de folosit, un tânăr sălăjean s-a gândit să îl producă în cantități mai mari, astfel încât să nu mai fim nevoiți să importăm și să mâncăm usturoi chinezesc…

Tânărul are 24 de ani, e născut în Sălaj,  a terminat Liceul Tehnologic Voievodul Gelu, profilul Tehnician în Gastronomie, a lucrat ca bucătar într-o serie de restaurante din Zalău, apoi a plecat câteva luni în Germania, tot ca bucătar, la pensiunea unui sălajean, în zona Dortmund.  Ideea de a avea propria plantație de usturoi era veche, spune el. Dar investiția era destul de mare și greu de recuperat, de aceea a fost nevoit să plece o perioadă în străinătate, pentru a aduna banii necesari demarării micii afaceri. Usturoiul este o legumă nu foarte sensibilă, nu necesită foarte multă atenție, se acomodează la orice sol și e un antibiotic excelent, natural! O cultură care nu necesită prea multă atenție. O dată pe săptămână e suficient.

Pământul pe care îl lucrează tânărul din povestea noastră se află într-un sat sălăjean și este moștenire de la bunici. Anul acesta a fost al doilea de producție.  Sămânța a fost autohtonă, usturoi românesc, de la un producător local din Vâlcea. S-a dezvoltat foarte bine în zonă, s-a acomodat, doar  că a devenit complicat în momentul în care a intervenit nevoia de mână de lucru. L-au ajutat prieteni de familie, părinții și cei 4 frați. Au fost probleme mari și cu vremea anul acesta: “ Nu am putut intra în cultură. O singură sapă am putut să-i dăm, în rest nimic.” A cumpărat semănătoare de usturoi, au două tractoare, dar prășitul îl fac manual. N-au cumpărat utilajul că nu au știut “ dacă se merită sau nu investiția, dacă rezistăm sau nu”.

Problema cea mai mare: piața de desfacere și lipsa de politici publice care să încurajeze micii producători

“ Problema cea mai mare e piața de desfacere, supermarketurile au refuzat oferta mea, din cauză că aveau deja o colaborare mai avantajoasă pentru ei. Am vrea să aducem și ceva usturoi roșu, dar ne panicăm din cauza pieței de desfacere. Le-am spus că facem prețul de comun acor, să fie bine pentru toată lumea. Că ar trebui să susțină producătorul local… Dar nu putem să dăm usturoiul la preț de sămânță, că astfel muncim degeaba. Și mai bine facem altceva, mai productiv, în timpul acela… Am propus 18 ron/kg, în condițiile în care prețul pieței este 25 ron și a fost chiar și 30 de ron. „

Anul trecut a scos cam 1 tonă de usturoi la 30 de ari. A vândut la magazinul producătorilor locali Făcut în Sălaj, la două magazine din sat și pe la prieteni, plus sămânță tuturor vecinilor și celor din zonă. Usturoiul românesc este mai mic, mai greu de curățat, dar e fără azot. Cel din comerț se poate curăța mai ușor, e mai mare, mai fățos, dar nu are, categoric, gustul și proprietățile curative a celui românesc, crescut cinstit, în pământ fără chimicale “Avem cumpărători cărora le-a rezistat usturoiul nostru în debara, la bloc, pâna târziu, în  mai, anul acesta. E un lucru bun, păcat că nu cred și supermarketurile în calitate și preferă cantitatea!”

Tânărul din povestea noastră a continuat să lucreze și ca bucătar, altfel nu ar fi putut trăi doar ca mic producător de usturoi. E un bucătar care gătește mult cu produse locale. Pentru restaurantele la care a lucrat, aprovizionarea s-a făcut din piață, a făcut toamna sute de sticle de bulion de casă, a făcut gem de afine pentru papanași și a pus vinete pentru salata de vinete de peste iarnă. Folosește usturoi românesc în majoritatea produselor care au în rețetă acest ingredient: “Usturoiul de casă e foarte important la cârnați. Are concentrația mai mare și un  gust mai puternic. Într-un guiaș de porc, de vânat sau de iepure, usturoiul de casă se simte imediat. Fripturile la cuptor au un alt gust cu usturoi de casă. Iar la pâinea prăjită și aită parcă nici nu merge altceva decât usturoi de-al nostru.  În plus, pentru persoanele care sunt adeptele curelor naturale cu usturoi mâncat dimineața, pe stomacul gol, e mult mai bun usturoiul de casă.”

Ce faci dacă nu vei reuși să găsești o piață de desfacere stabilă?

“Probabil voi pleca iar în Germania. Plec pentru că aici nu pot să pun în valoare ce știu să fac și ce pot să fac. Și dincolo e altfel valorizată munca, din păcate. Mi-ar păcea să pot rămâne acasă, că nicieri nu-i mai bine ca acasă. Aici am familia, prietenii, rădăcinile, am continuat și studiile și m-am înscris la facultate, la  controlul si expertiza produselor alimentare, la Oradea. Dar, probabil, la cum se arată lucrurile și acum, după pandemie, va trebui să punem capăt visului de mic producător, care să își câștige existența cinstit, la el acasă, fără să mai fie nevoit să ia drumul străinătății”

După 3 luni…

Din păcate această poveste cu producători locali nu are un final fericit. Tânărul din povestea noastră a fost nevoit să renunțe la cultura lui de usturoi și să plece, iar, în Germania, cu speranța că vor veni vremuri mai bune! Cândva.

Am scris în titlu că finalul este neașteptat. Da, pentru cititor, dar previzibil și nedrept pentru mulți mici producători. Sălajul și România au nevoie urgentă de politici publice care să îi susțină. De la producție, la marketing și desfacere.  Micii producători au nevoie de sprijin atât din partea noastră, cumpărătorul, care trebuie, la rândul lui, să se educe astfel încât să sprijine economia locală prin consumul de produs din comunitate, cât și de cel al autorităților locale, județene și naționale.

Sălajul este un județ eminamente rural. Micul producător și fermele de familie pot fi un bun motor de dezvoltare economică, dacă acest sector va fi susținut și încurajat, astfel încât oamenii harnici să nu mai fie nevoiți să ia drumul străinătății, să rămână acasă și să pună umărul la schimbare.

Ce putem face noi, fiecare? Să ne educăm să cumpărăm și consumăm produs local, din vecinătate. E o deprindere ca mai toate deprinderile, care se formează cu puțin exercițiu…  Vă încurajez să încercați să vă formați această deprindere de a cumpăra cât mai multe dintre cele necesare de la producători locali! E o formă, sănătoasă, de implicare în comunitate.

Poveștile producătorilor locali din Sălaj – BUN din Sălaj este un proiect al Fundației pentru Educație și Dezvoltarea Locală Agapis, o platformă gratuită, care facilitează legătura între  consumatorii și producătorii din comunitate www.bundinsalaj.ro




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu