R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

GAZETA DE ONLINE - o altfel de gazetă de perete, un fel de oglindă socială contemporană

Nu am BaMWeu de dat, am bani de luat

nu-am-BaMWeuOh, Doamne, că multe ni-s date să mai auzim şi să mai vedem, cu toate că o carte sfântă zice că: “Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.” De astă dată, făcuta s-a petrecut tocmai în satul lui Maniu, unde credincioşii tot povestesc de o lună și ceva încoace, făcându-şi cruce şi scuipând pe furiş în poală, cum popa lor, ca şi baba care se piaptănă tocmai în momentul ăla, şi-a lăsat casa parohială arzând în plata Domnului, fără prea mare părere de rău, şi a fugit să-şi adăpostească bolidul în fundul grădinii. Apoi, la scurtă vreme, după ce a ars ce a fost de ars, şi cenuşa s-a împrăştiat în toate cele patru colţuri ale satului, a prins de a-şi trimite aghiotanţii prin toate parohiile să facă colectă pentru popa din Bădăcin, care nu a rămas decât cu izmenele pe el. Să dea fiecare ce poate şi cât poate, da’ nu mai puţin de un milion, că e jale mare la bietu’ domn părinte. Unii mai cu frica lui Dumnezeu au strâns cureaua, gândind cu jind la ce feciori au fost odată, şi au dat, alţii au spus că nu au atâta penzie cât le cere el, şi că or da tot pe rând, când or putea; alţii şi-au închis găinile, porcii şi ce mai aveau prin ogradă, au tras obloanele, s-au zăvorât în casă şi i-au transmis bătrâneşte: “Vinde-ţi bamveul părinte, de ai rămas numai cu hainele de pe tine.” Cea mai darnică a fost primăria Pericei, unde s-a tot scormonit prin sacul bugetului, până s-a scos la lumină una sută milioane de lei. Noi credem că, dintr-atâta miloşenie, i s-a mai strâns preacuviosului şi pe deasupra, de încă un bamveu. Sau, nu?




 
  

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.