DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Ne-am pierdut ori mințile, ori umanitatea

La fiecare două, trei săptămâni,  citesc online despre câte un caz care îmi zdruncină din temelii credința că noi, românii, mai știm sa fim buni. De astă dată a fost cazul ursului lovit de o mașină atât de rău încât i-au fost rupte toate patru membrele și abandonat să piară acolo, pe asfalt. Să fie lovit și de alte mașini, că nouă nu ne pasă. Cum, necum, bietul urs a găsit putere să se târască la marginea drumului și jur că nu vreau să îmi închipui prin ce chin o fi trecând.

Dar unde eu nu pot, alții reușesc cu siguranță, ba mai mult, găsesc că e cool și mișto și fain să stea să se uite la animalul care agoniza și să facă glume pe seama lui. Să estimeze dacă moare în jumătate de oră sau dacă îl mai țin puterile să facă dureri și să lupte pentru încă o gură de aer. Adunați ca la circ – alt spațiu sinistru, bun de chinuit suflete necuvântătoare, ăștia care n-au găsit altceva mai bun de făcut decât să privească și să savureze ceea ce, potrivit unicului neuron amorțit din dotare, era divertismentul ideal (gratis și la un pas), au râs, și-au bătut joc și și-au făcut selfiuri cu ursul trăgând sa moară. Știu că vorbim de un animal, dar, în opinia mea, e la fel de sinistru ca și cum ai da peste un om rănit pe autostradă și, în loc să îl ajuți, te apuci să te tragi în poză cu el din toate părțile, să vadă tot mediul online că imbecilul de tine a fost acolo, a bifat prezent și a pozat fiecare rană deschisă și sângerândă. Asta în timp ce se hlizea obscen și grotesc cu toți dinții în fiecare instantaneu luat. Să rămână pentru posteritate. Să nu uite lumea și urmașii urmașilor lui kilul de neghiobie pe care el cu mândrie îl declara creier. Nu există așa ceva. N-a fost dram de materie cenușie acolo și nici de îndurare și nici de bunătate. Nimeni nu s-a gândit la suferința animalului și cum acesta ar putea fi salvat.

Ursul a rămas acolo, la marginea drumului, 19 ore. Nu una, nu două,  nu trei, ci 19. Oare realizăm cât de mult înseamnă asta? Ne îngheață sufletul când auzim de o femeie ce a stat în travaliu 5-6-7 ore. Amărâtul ăla a cerșit milă, îndurare și ajutor 19 ore. Și ce-a primit în schimb? Doar batjocură și râsete grotești. România nu a găsit un specialist care să gestioneze ca lumea cazul. România nu a găsit nici măcar un tranchilizant care să-i curme suferința, nici măcar un medic veterinar care să știe lua frâiele în mâini. România a fost ocupată să râdă ca prostul în târg  și să stea online. Că acolo viața e frumix și roz. Ăștia suntem. Degeaba ne credem și ne vrem grozavi. Degeaba ne batem în piept că suntem mărinimoși și darnici și generoși cu musafirii ce ne pică-n bătătură. Degeaba ne umflăm în pene că dăm si cămașa de pe noi de buni ce suntem. Suntem pe dracu’. Ăștia suntem noi, cei din realitatea de zi cu zi. Ăștia de lăsăm un animal să se chinuie ore în sir, noi stând pe margine, hlizindu-ne și făcându-ne selfie cu amărâtul ăla care suferă de tremura carnea pe el. Nu ne mai facem bine. 

Maya mea, la 2 ani jumătate, se uită zilnic la “Ursul păcălit de vulpe” și, amestecând germana cu româna, îmi spune că “ursulețul e în pădure, ursuletul hat Hunger. Ursulețul foame”. Da, Maya, îi e foame, pesemne că ii e foame, dar să știi că ursulețul nu mai e în pădure, ci e lăsat să moară la o margine de drum. In anul de grație 2019 spre final, acasă la români, ursulețul nu mai e păcălit de vulpe, ci de oameni. Păcălit și trădat și batjocorit, el și restul animalelor pădurii. Pădure care, apropo, e pe cale de dispariție în România. Zicea Eminescu în versuri ca “mii de ani i-au trebuit/  Luminii să ne-ajungă”. S-a înșelat Eminescu, lumina n-ajuns încă, noi nu ne-am luminat defel, noi avem tot mentalitate de peșteră. Maya mea dragă, uită-te la noi și la nimicnicia noastră și învață să fii mai bună cu lumea ce te înconjoară, mai bună decât știm noi să fim – eu și generația mea de idioți.



1 comentariu

  1. Cristian says:

    Dar care era solutia aplicabila in aceasta situatie? Nu la nivel teoretic. Din prea mare protectie, nici sa-i curmi suferinta nu mai poti.
    S-au inmultit mai mult decat gasesc hrana in habitatul lor.

Lasă un comentariu