DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Münchenul are farmec, chiar și ascuns după o mască

De când cu pandemia, aud sau citesc mereu cum că nimic nu va mai fi la fel, că n-am știut să apreciem la timp libertatea din anii trecuți, că viața merge înainte, dar că e schimbată iremediabil.

Se poate ca pentru mulți să fie așa, dar eu, cel puțin, nu țin să mă împiedic de atâția Nu. Am pus mereu sănătatea mea și a tuturor pe primul loc, de-asta ne-am și autoizolat în primăvară cu mult înainte de a declanșa criza generală. Am ieșit extrem de rar din casă, iar la cumpărat de alimente am fost de două ori, din martie până acum. Restul le-am făcut online, pentru că, locuind în Germania, avem supermarketuri care oferă această posibilitate. Între timp, am văzut că și acasă s-a implementat acest sistem și nu pot decât să îl recomand.

Dar nu despre asta vreau să vă spun azi, ci despre cum arată un oraș european – mare l-aș numi eu – într-o zi firească de vineri. Mă refer la München, așa cum îl percep din spatele măștii, cu ai lui oameni, clădiri, parcuri, terase și străzi pe care vezi Ferrari așteptând cuminte la semafor lângă un Trabant.

Grădini de vară și desculți în iarbă

Întâi și întâi, Münchenul e un oraș viu, verde, pe care îl simți cumva respirând și pulsand în timp ce îl străbați. Dacă vrei să îl cunoști din perspectiva de turist, are un coș ce abundă de bunătăți: muzee și galerii de artă, palate impresionante, restaurante cu gastronomie bavareză ori internațională, un minunat complex de acvarii unde te poți bucura să observi viața de sub apă – vă spun că Delta Dunării și viețuitoarele Mării Negre au locul lor bine desemnat, pe scurt, Münchenul oferă de toate, pentru toți.

Cele mai căutate în aceste zile când căldura se strecoară pe străzi odată cu oamenii sunt terasele și grădinile de vară, unde poți sta în umbra tihnită a copacilor și în compania unei beri. S-a anulat, într-adevăr, Oktoberfestul din toamna asta din cauza lui Covid19, dar capitala Bavariei rămâne, totuși, orașul berii și al covrigilor cu sare. Ce mi se pare fain sunt grija pentru detalii și zâmbetul din glas cu care ești întâmpinat la grădinile de vară. Zic de zâmbetul din glas pentru că îl simți în voce și îl vezi în ochi, masca fiind purtată cu strictețe de personalul îmbrăcat, de altfel, în tradiționalul costum bavarez: cămăși și veste strâmte, dar decoltate generos pentru femei și în pantaloni de piele scurți, asortați cu șosete de lână și cămăși cadrilate pentru bărbați.

La fel de căutate ca și grădinile de vară sunt parcurile, unde lumea se așează direct în iarbă. Fie că au la ei o pătură, fie că folosesc covorul verde presărat pe alocuri de frunze căzute, oamenii fug de fierbințeala zilei și trag la umbră. Fie că povestesc, fie că sunt în compania unei cărți sau lucrează pe laptop, nimeni nu e stingher și nimeni nu stă cu frica în sân că ar fi pasibil de amendă. Ultima dată când am îndrăznit să mă așez pe iarbă în Parcul Central din Zalău m-am trezit cu doi agenți de la Poliția Comunitară, care mi-au spus că aș fi distrus iarba. Au trecut ceva ani buni de atunci, dar mie mi s-a tăiat subit și iremediabil pofta de a sta pe iarbă în orașele din România.

Turiști vs localnici

Revenind la München, vă mai spun că e plin de turiști. Nu la fel ca în anii trecuți, dar totuși plin. În Marienplatz, pe Maximilianstraße ori în Englisch Garten ii vezi bucurându-se de arhitectură, de verdeață și imortaliza de totul în poze și selfie-uri. Unii din ei poartă măști, alții nu. Din loc în loc, peisajul urban e presărat cu tonete cu flori și, trecând pe lângă ele, te izbește mirosul de trandafiri și violete.

În coltul străzii, o covrigărie cu Pretzel s-a împrietenit cu o flașneta. Localnicii sunt pe bicicletă, poartă ochelari de soare și pălării de vară pe cap. Îmi place să mă uit la vitrine și într-una din ele văd reflexia unui cuplu de bunici ce se țin de mână: ea are o rochiță de vară, galbenă cu buline, el ochelari de soare și pantaloni scurți. Pe braț, ea poartă un coș de nuiele din care răsar vesele o baghetă și câteva fire de praz. Mă uit lung după ei, așa cum traversează amândoi la semafor, și îmi doresc să ajung la anii dumnealor și să am bunăstarea lor sufletească.

Clopotele din Maximilianstraße

Sunt aproape de Hugendubel – o librărie dintr-un mare lanț cu librării german și nici nu știu când au trecut 3 ore. Lucru cert și ca o concluzie, Münchenul are încă farmec, chiar și ascuns după o mască. De undeva de deasupra, de la una din biserici, se-aud clopotele ce sparg văpaia după-amiezii. În timp ce-mi port pașii alandala pe străduțe,  zâmbesc și îmi vine să întreb într-o doară: pentru cine bat clopotele, Mitică?




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu