Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Moștenirea Zalăului de altădată, partea frumoasă a orașului

Cele mai frumoase orașe din Europa, așa cum apar ele în tot felul de sondaje, sînt cele ”vechi”, adică cele care și-au păstrat partea frumoasă a arhitecturii de odinioară. Sau ”orașul vechi”, cel care între sutele de blocuri răspândite în toate punctele cardinale urbane nu doar că a rămas așa cum a fost construit, ci se fac eforturi în a se păstra, a se recondiționa tot ce înseamnă ”oraș vechi”. Iar asta nu doar din nostalgie ori respect pentru arhitecții și meșterii care au construit acel oraș. Ci pentru că farmecul clădirilor construite acum mulți ani întrece cu mult orice nou construit. Și tocmai farmecul ăsta e ceea ce atrage turiști, ceea ce face ca un oraș să fie considerat frumos.

Zalăul nu e considerat un oraș tocmai frumos.  Și de mulți dintre cei care locuiesc aici și de mulți dintre cei care-l vizitează. Iar asta pentru că industrializarea forțată a distrus mai tot ce era frumos, în centrul orașului mai existând și acum câteva clădiri vechi, acum renovate (iar asta pentru că sînt sediile unor instituții, altfel…), care sînt un fel de oază de frumusețe arhitecturală, în mijlocul orașului cu un aspect mai degrabă tern.  Așa că se poate spune că e frumos centrul orașului, chiar dacă multe din clădirile vechi au fost demolate pentru a face loc hidoșeniilor arhitecturale – clădirea Finanțelor, magazinul Silvania ori sediul BCR, care nu au ce căuta aici. Dar răul e deja făcut, așa că, în privința asta, e greu să mai repari ceva.

Totuși, în afară de centru, două din cele mai vechi străzi ale orașului mai păstrează moștenirea arhitecturală de altădată – strada 22 Decembrie 1989 (mai demult Crasnei – și așa ar fi trebuit să-i rămână numele, dar s-a vrut schimbare, după ’89), și strada Corneliu Coposu (mai demult Republicii, și și mai demult, Tyukol). Străzile ăstea, deși în același oraș cu blocuri peste blocuri și case noi construite fără niciun fel de artă, și-au păstrat farmecul de odinioară, și parcă ar fi din cu totul alt oraș.

Ca arhitectură, strada Corneliu Coposu e cea mai frumoasă, multe dintre casele de aici au acel ceva care le face să fie altfel, și anume elementele de decor, unele adevărate opere de artă. Și e o plăcere să le descoperi, ca și cum ai face o incursiune în orașul de altădată. Și casele ăstea vechi sînt nu doar parte din istoria Zalăului, dar și mostre de talent în ceea ce înseamnă construcții, și se vede, chiar și în cărămida acum cu tencuiala căzută ale unora dintre case, ”mâna” meșterilor, niște meșteri care lipsesc aproape cu desăvârșire în zilele noastre, de parcă nu tot niște oameni ar fi construit casele ăstea vechi. Acum, aproape toate casele sînt la fel – drepte, liniare, cu termopane utile, dar moarte estetic, de parcă ar fi niște cutii uriașe de carton. Nimic legat de arta arhitecturală, nimic legat de imaginație, nimic legat de a da viață acelei case. Să fie mari, sclipitoare și cu garaje chiar mai mari decât casa în sine.

E frumoasă strada asta, fosta Republicii, fosta Tyukol, și dacă n-ar fi mașinile fără număr, ai zice că ai trecut în timp. Dar chiar și așa, cu șuvoiul motorizat fără oprire, tot e plăcut să te plimbi printre casele ăstea vechi, lucrate cu migală, cu elementele de decor dându-le un farmec aparte. Și cum unele încep să se degradeze, probabil că ar fi oportun să fie găsite ceva soluții pentru a fi restaurate, cumva, chiar dacă nu sînt sediile unor instituții. La urma urmei, e vorba despre același oraș, și dacă vrem să mai păstrăm ce a mai rămas frumos, trebuie făcut ceva. De genul reabilitării termice a blocurilor de locuințe. Care e necesar, și acesta. Dar cu atât mai necesară, dacă vrei să ai un oraș frumos, e reabilitarea estetică, care, cu siguranță, e mult mai puțin costisitoare decât cea care implică polistiren și termopane.

Strada Crasnei, 22 Decembrie 1989, cum e cunoscută acum, e poate cea mai veche. Dar aici, printre casele vechi, și-au făcut apariția și altele mai noi, care nu au nimic în comun cu cele vechi, și strică, într-o oarecare măsură, din frumusețea străzii. Însă, înspre centru, au rămas la locul lor câteva clădiri vechi, frumoase. Unele, dacă nu restaurate, așa cum e Casa Memorială Ady Endre, cel puțin îngrijite. Casa în care a locuit, ca și elev, între anii 1892 – 1896, marele poet revoluționar maghiar Ady Endre a fost restaurată în 2015, și e un exemplu de cum ar putea arăta și celelalte clădiri. Și dacă și pentru celelalte case s-ar găsi câte o motivație pentru a fi restaurate, chiar dacă acolo nu a locuit vreo personalitate, ci chiar și doar de dragul de a o înfrumuseța, altfel ar arăta strada. Altfel ar arăta orașul.

Ceea ce a mai rămas în picioare dintre clădirile vechi din centrul orașului, acum restaurate ori în curs de restaurare, și cele două străzi vechi – 22 Decembrie 1989 și Corneliu Coposu -, sînt partea frumoasă a orașului, ceea ce se numește orașul vechi. Despre orașul nou nu se poate spune, neapărat, că e urât. E ca orice alt oraș cu multe blocuri și clădiri insipide ale multora dintre instituții, construite pe locul vechilor case. Însă, ca orice altceva, există loc și de frumos. Cum ar fi parcurile – cel central ori cel din Brădet, care au schimbat înfățișarea orașului. Însă moștenirea Zalăului  – străzile și casele lor vechi – , sînt cele care fac diferența, atunci când vorbim despre urbanistică, despre estetica arhitecturală. Și dacă moștenirea asta ar fi pusă în valoare, Zalăul ar fi un oraș mai frumos.

2 comentarii

  1. SPS says:

    Multumim pentru aprecieri, Stela!

  2. ember stela says:

    vă mulțumesc,,,,,, da ,,, cineva trebuia să scrie ,, să documenteze,,,, acet adevăr ,, și norocul de a fi scăpat de demolarea haotică a zalăului……… mulțumesc

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*