A doua ediție a concursului anual de eseuri dedicat activității lui Corneliu Coposu a fost lansată luni, 27 martie, în cadrul unei conferințe de presă susținute de scriitoarea Ana Blandiana și fostul secretar personal al Seniorului, Ion-Andrei Gherasim. Tema din acest an propune un zoom de interes pe moștenirea politică a lui Iuliu Maniu reflectată în opera și activitatea lui Corneliu Coposu. Concursul este organizat de Fundaţia „Corneliu Coposu”, Fundaţia Academia Civică şi Fundaţia Hanns Seidel și se adresează studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor din sistemul universitar românesc și european, din Basarabia șidin Bucovina.
„Tinerii au nevoie de modele adevărate, iar Iuliu Maniu și Corneliu Coposu reprezintă pentru cei care vor să se implice în viața Cetății, jertfă, sacrificiu, devotament, luptă, iubire de aproape și dedicație totală pentru principii și valori. Ceea ce ei au dat României, este ceea ce este nevoie să avem de acum încolo pentru viața social-politică a acestei țări. Cred că, dacă România viitoare ar avea măcar 2-3 oameni care să respecte această viață de dedicație și luptă pentru neam și țară, cum au avut-o cei doi corifei sălăjeni, atunci Speranța și Credința adevărată pot să reînvie! Îmi doresc din tot sufletul să fie cât mai mulți studenți din zona Sălajului care să participe la acest concurs, și prin această participare să arate țării că sângele apă nu se face!”, transmite Directorul Executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, Ion-Andrei Gherasim.
Eseurile vor fi trimise, însoțite de o adeverință care să ateste statutul de student, pe adresa de e-mail fundatiacoposu@gmail.com, până la data de 1 octombrie.
Câștigătorii concursului vor fi desemnați în 1 noiembrie, iar gala de premiere se va desfășura în 11 noiembrie, la Ateneul Român. Cele mai bune lucrări vor fi răsplătite cu premii în bani, după cum urmează: Premiul I – 3.000 RON, Premiul II – 1.200 RON, iar Premiul III – 800 RON.
Mai multe detalii legate de criteriile de eligibilitate, bibliografie ori condiții de redactare pot fi găsite accesând următorul link: http://www.corneliu-coposu.ro/regulament-concurs-de-eseuri-corneliu-coposu-editia-a-doua/
niciun comentariu