În ajun de Moş Nicolae, Grădina Botanică Jibou şi-a deschis porţile pentru toţi cei care au dorit să participe la inaugurarea iluminatului festiv, concertul de colinde şi târgul tradiţional, urmat de întâlnirea cu Moş Nicolae, care le-a împărţit dulciuri celor mici.
Cei care au răspuns invitaţiei au fost în număr mare şi au venit de peste tot din judeţ, pentru a se bucura împreună de tot ce le-a pregătit echipa Centrului de Cercetări Biologice Grădina Botanică „Vasile Fati“ Jibou.
Printre atracţiile principale s-au numărat atât becurile colorate, care au întâmpinat vizitatorii încă de la intrare, cât şi tarabele de unde cei prezenţi şi-au putut achiziţiona figurine de turtă dulce, produse din lavandă, borcane cu miere şi alte produse apicole, dar mai ales întâlnirea cu Moş Nicolae. La finalul concertului de colinde, participanţii s-au fotografiat atât cu moşul şi sania lui, cât şi lângă aranjamentele luminoase, din care cel mai pe gustul publicului s-a dovedit a fi tunelul format din câteva mii de beculeţe.
Oamenii au plecat acasă cu zâmbetul pe buze, bucuroşi că au petrecut o seară plăcută împreună.
niciun comentariu