DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Monoloagele Vaginului, la Curtea Artiștilor din Zalău

Piesa de teatru propusă de reprezentanții Pro Teatru pentru miercuri, 31 iulie, de la ora 19:00, în Curtea Artiștilor este Monoloagele vaginului.

Textul aflat la baza spectacolului s-a jucat pentru prima dată în subsolul unei cafenele din Greenwich Village, iar apoi a fost tradus în nu mai puțin de 48 de limbi și a fost jucat în peste 140 de țări. Printre actrițele care au interpretat acest text excepțional se numără: Jane Fonda, Whoopi Goldberg, Glenn Close și Susan Sarandon.
Pro Teatru vine în fața publicului cu un spectacol simplu, curat, al cărui ingredient principal este lejeritatea și finețea actoricească a celor trei protagoniste: Serenela Mureșan, Cristina Ragos și Codruța Vasiu.
„Monoloagele vaginului” – un exercițiu actoricesc de o rară sensibilitate. O porție de umor de cea mai bună calitate. Emoție, senzualitate, feminitate.

Din distribuție fac parte: Serenela Mureșan, Cristina Ragos și Codruța Vasiu iar regia îi aparține lui Bogdan Sărătean. Prețul unui bilet este de 20 lei
16+ – Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani
Bilete: https://www.entertix.ro/evenimente/3667/monoloagele-vaginului-31-iulie-2019-curtea-artistilor-zalau.html




 
  

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.