Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, prin unitățile sale militare, a inițiat o campanie caritabilă prin care a ajutat familiile sinistrate din localitățile Derșida și Surduc. Prima acțiune a acestei campanii s-a desfășurat în data de 25 mai, odată cu inundațiile care au avut loc în zonă. Militarii au deblocat drumuri, au realizat decolmatări, iar la câteva zile după, au strâns pachete de alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte, pe care le-au distribuit familiilor nevoiașe. Bunurile, provenite din donațiile militarilor și a voluntarilor batalioanelor implicate, au fost distribuite cu ajutorul primăriilor, pe baza unei evidențe a celor mai afectate familii. Campania este în desfășurare, iar vineri, 12 iunie, militarii vor avea o altă acțiune în satul Surduc. „Armata e cu noi, acesta ar fi mesajul meu. Suntem alături de populație. Armata reprezintă un garant al securității cetățeanului în zonă, suntem alături de cei care au nevoie de ajutor, oricând ni se cere. Aceste lucruri le facem absolut dezinteresați, iar faptul că gesturile acestea de voluntariat sunt făcute din suflet, este pentru noi o normalitate. Am și donat sânge, am ajutat persoane cu dizabilități, am ajutat și copii, iar noi le-am făcut din suflet, pentru suflet”, a declarat comandantul Batalionului 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu”, Gigi Dumbravă, batalion implicat în acțiunea din satul Derșida.
niciun comentariu