DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Măsuri pentru a preveni răspândirea infecției cu Coronavirus, stabilite de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Zalău

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Zalău s-a întrunit joi, 12 martie 2020, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Zalău, în urma întrunirii fiind stabilite următoarele măsuri pentru a preveni răspândirea infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2:

În perioada 12.03-22.03.2020, conducerea tuturor unităților de învățământ din Municipiul Zalău împreună cu autoritățile locale vor lua măsuri de igienizare și dezinfectare a tuturor spațiilor;

Aparatul de specialitate al Primarului și instituțiile din subordinea Consiliului Local vor achiziționa suplimentar materiale necesare pentru dezinfecție, măști, mănuși de protecție, spirt sanitar;

Începând cu data de 12.03.2020 și până în data de 31.03.2020 se restricționează pe raza municipiului Zalău desfăsurarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, în spații închise, cu participarea a peste 100 de persoane, cu posibilitatea de prelungire;

Începând cu data de 12.03.2020 și până în data de 31.03.2020, se propune decalarea programului personalului din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului și al DAS Zalău care utilizează transportul public în comun, în două grupuri, cu posibilitatea de prelungire:

GRUPUL I – 7:30 – 16:00, de luni până joi;

– 7:30 – 13:30,în ziua de vineri.

GRUPUL II – 8:30 – 17:00, de luni până joi;

– 8:30 – 14:30 în ziua de vineri.

În perioada 12 martie-31 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, se vor lua măsuri de siguranță sporite prin intermediul unui agent de pază (și a personalului din cadrul serviciului administrativ) și se restricționează accesul publicului în cadrul compartimentelor din Primăria municipiului Zalău, astfel:

Accesul persoanelor din afara unității, în compartimentele din cadrul Primăriei municipiului Zalău, se va face exclusiv în spațiile destinate relației directe cu cetățenii, respectiv doar la parter în holul principal al instituției;

În sediul Primăriei municipiului Zalău se va permite accesul unui număr de maxim 5 persoane, care vor staționa pe holul instituției;

La sediul CRP și Serviciul de Taxe și Impozite locale se va permite accesul unui număr de maxim 5 persoane, care vor staționa pe holul instituției;

În sediul Direcției publice comunitare de evidență a persoanelor se va permite accesul unui număr de maxim 5 persoane, ce vor staționa pe holul instituției;

Se recomandă transmiterea tuturor documentelor adresate Primăriei municipiului Zalău/Consiliului local, în format electronic, pe adresa de email primaria@zalausj.ro și pe fax 0260-661 869. De asemenea, pentru informații telefon: 0260-610 550; TelVerde 0 800 800 779.

Personalul din cadrul Primăriei municipiului Zalău și al unităților subordonate acesteia care intră în contact direct cu publicul vor fi dotați cu dezinfectanți, măști și mănuși de protecție, pe care vor fi obligați să le folosească pe toată perioada programului;

Se suspendă temporar audiențele cu publicul ale Primarului, Viceprimarilor municipiului Zalău și a Secretarului general al municipiului Zalău, și a altor funcții ce au program de audiență, publicul putând transmite solicitările telefonic sau prin intermediul mesajelor electronice (e-mail);

SC Transurbis SA continuă măsurile de dezinfecție în vederea protejării călătorilor pentru prevenirea răspândirii virusurilor transmisibile pe cale respiratorie;

Sistarea activitățiilor din centrele din subordinea Direcției de Asistență Socială Zalău, respectiv Compartiment – Centru de zi pentru persoane vârstnice ”Tinerețe fără bătrânețe” și Compartiment – Centru de zi pentru persoane vârstnice ”A doua Familie” și restricționarea accesului în instituție;

Se va continua dezinfecția zilnică în Piețele Agroalimentare și în spațiile de joacă pentru copii.

”Măsurile pe care le-am stabilit astăzi apreciem că sunt absolut obligatorii în această etapă, respectarea lor diminuând considerabil transmiterea infecției cu COVID-19”, a transmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu