Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Măgura Moigradului. Sus, la daci, sus

Nu ai cum să nu observi dealul ăsta, atunci când treci cu mașina ori bicicleta pe drumul ce vine din Zalău și trece pe lângă Moigrad, încolo, către Brebi. Forma lui e altfel decât celelalte dealuri pe care le-ai văzut vreodată, ca și cum ar fi creată special pentru cei care, acum multe secole, au trăit acolo sus, pe platoul din vârful dealului. E vorba despre daci, iar așezarea asta dacică din Sălaj este, ori cel puțin așa apreciază arheologii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, cea mai mare cetate dacică din țară.

Oricum, până să afli toate detaliile legate de daci, dealul îți atrage atenția prin forma lui, fiind aproape copie fidelă a desenului Micului Prinț, un desen care pe el îl înspăimânta, pentru că desenul lui reprezenta un șarpe boa care tocmai înghițise un elefant. Oamenii mari, însă, vedeau doar o pălărie. Cam așa e și cu dealul ăsta, oamenii văd, în general, doar un deal și trec pe lângă el ca pe lângă orice alt deal. Dar dealul ăsta este, de fapt, cea mai mare cetate dacică din România, un loc încărcat de istorie, o istorie care și-a pus amprenta asupra locului ăsta din Sălaj.

Pantele abrupte ale pădurii sălbatice

Ca să ajungi sus pe deal, poți să o iei pe lângă cariera din Moigrad, pe acolo pe unde urcă cei de la muzeul din Zalău, atunci când cercetează câte ceva. Pe acolo, însă, cică nu-i voie să urci, că-i cariera. Și apoi, de ce ai urca pe acolo? Prin cealaltă parte, dinspre satul Brebi, chiar dacă pantele sînt mult mai abrupte, iar să-ți aventurezi pașii pe acolo e o adevărată provocare, pe acolo e mult mai frumos. Pădurea a rămas aproape virgină, doar animalele care și-au croit cărări prin vegetația deasă lăsând urme în sălbăticia pădurii de acolo. E ca și cum accesul oamenilor ar fi interzis, și nu de cine știe ce firmă care distruge dealul pentru că se fac bani frumoși din piatră. Nu, ci mai mult pentru binele celor care ar avea de gând să o ia pe acolo.

Am mai fost acolo de vreo două ori, și de fiecare dată am găsit pădurea la fel. Superbă. Iar pădurea asta are ceva special, nu e nevoie de prea multă imaginație, e de ajuns doar să lași locul ăsta să ”te atingă”, și odată atins, poți să simți misticul, neobișnuitul, încărcătura asta nu doar altfel decât în alte locuri, ci plină de senzații pe care e greu să le definești. E ca și cum ceva, venit din negura timpului, îți cuprinde ființa cu un farmec aparte.  Un farmec care aici, în pădurea de pe Măgura Moigradului, e palpabil, până și mirosul vegetației pare atât de vechi încât te aștepți ca, din clipă în clipă, să te teleportezi în lumi pierdute, necunoscute și pline de mister.

Pe la mijlocul dealului există un tunel, care, se zice, a fost un tunel de prospectare. Ce prospectare, nici nu mai contează, sârmele ieșite din pereții tunelului, urme ale civilizației moderne, nu lasă loc de mister, doar liliecii care zburătăcesc pe acolo creând oareșce senzații. Plus faptul că, în momentul în care am călcat înăuntru, a tunat puternic, iar inima, recunosc, mi s-a oprit puțin, făcându-mă să mă uit rapid în spatele meu. M-am liniștit repede, însă, după câteva minute de ”prospectat” tunelul, pentru că liliecii păreau că devin tot mai agitați, i-am lăsat în pace și am ieșit de acolo, nevrând să-i stresez cu prezența mea. Oricum, nu aveam ce să văd acolo.

Platoul din vârful dealului, acolo unde dacii și-au construit cetate

Am ajuns în vârf, pe platoul care pare că-i o lume într-o altă lume, după ce m-am luptat, transpirând din greu, să-mi croiesc drum prin vegetația atât de deasă că nu o dată am fost nevoit să fac mersul piticului pe sub copacii căzuți pe tot locul, atunci când nu puteam să trec peste ei, ori să mă strecor printre tot felul de plante care se agățau de mine de parcă vroiau să mă tragă în cine știe în ce lume a lor. Plus că, aproape de platoul din vârf, prin vegetația nebună, printre urzici uriașe, urmele mistreților care au trecut nu demult pe acolo, m-au făcut să fiu atent să nu dau nas în nas cu ei, așa că urzicăturile și zgârieturile au trecut neobservate. Până când am ajuns sus, iar acolo au început să mă usture toate.

Ce sunet o fi ăsta?, m-am întrebat odată scăpat din hățișurile pădurii sălbatice, și am făcut o mică pauză de orientare. E un sunet ca un bâzâit al unei albine uriașe. De unde vine? Răspunsul l-am aflat repede, când am dat, chiar lângă mine, de zeci de salcâmi înfloriți, iar mireasma florilor au atras acolo mii de albine, așa că zumzetul, bâzâitul lor e omniprezent și umple aerul cald de afară. Și nu doar lângă mine, tot platoul de sus, de o frumusețe sălbatică, e plin de salcâmi și flori, și simți aroma aia print toți porii. Superb. Și pentru că e superb în lumea asta mică dintr-o altă lume, am rămas un timp fără a mă mai gândi la ceva anume, mergând de colo-colo. Bucurându-mă de frumusețea naturii, de soare, de vânt, de muzica din jur.

Din cetatea dacică se vede castrul roman

Acuma, chiar dacă urmele așezărilor dacice sînt la tot pasul, nu ai ce să vezi care să te facă să zici ”Ooaau, fii atent ce-i aici!”, doar săpăturile făcute de cei de la muzeu, care au descoperit acolo sus urme ale locuințelor dacilor care locuiau acolo permanent. Gropi în care se țineau provizii, vetre de foc, care se pot distinge destul de ușor. Tot aici s-a descoperit, pe lângă piese din perioadele dacică și romană, scheletul secționat al unei femei, lucru care indică că aici, cândva, a fost o zonă sacră, un loc de sacrificiu. Oricum, în zonă, așa cum am citit că au spus cei de la muzeu, o să se mai facă săpături pentru descărcare de sarcină arheologică, apoi terenul va fi redat redat firmei care exploatează cariera de piatră de la Moigrad. Totuși, interesul unei firme e mai important decât istoria? Adică, de ce se permite distrugerea Măgurii Moigradului, ștergându-se, astfel, urmele istoriei, doar pentru profitul financiar al firmei respective? Se pare că banul primează în fața a orice.

De la marginea platoului, chiar de lângă urmele lăsate de daci, se vede  Porta praetoria – Poarta praetoria a castrului roman Porolissum. Priveliștea merită efortul, și nu doar pentru castru, ci și pentru peisajul din jur. Și nu poți să nu te gândești la faptul că locul ăsta ar putea fi un important punct de interes turistic, aici s-ar putea marca un traseu care să te ducă sus, pe platou, unde dacii au construit cea mai mare cetate dacică, apoi să te ducă înapoi, ceva mai jos, la castrul roman. Aici, în zona asta din Sălaj, găsești urme atât ale dacilor, cât și ale romanilor, unii lângă alții, în două din cele mai importante locuri încărcate de istorie antică din România.

O floare atât de frumoasă. Poiana verde. Brazi

Am plecat de sus, de pe platou, urmându-mi planul de a ajunge în pădurea care se întinde către satul Brebi, pădure în care, printre foioase, brazi înalți dau o notă aparte locului. Deci, din nou pe pantele abrupte, de data asta în coborâre. Și era mai să-mi dau drumul pașilor să gonească pe toboganul pantelor, când, dintr-odată, privirea mi s-a oprit asupra unei flori atât de frumoase, că nu am putut să merg mai departe. M-am oprit lângă ea, admirându-i culorile, delicatețea ivită discret, timid, din verdele în care părea că s-a ascuns. Nu știu ce nume are și nici nu mă interesează denumirea latină ori științifică a florii. Pentru că e atât de frumoasă încât e de ajuns să o privești. Și m-am simțit privilegiat că pot să fiu acolo, martor la creația asta deosebită a naturii, numită, simplu, floare.

Am ajuns în poiana verde de la marginea pădurii odată cu ploaia. Aș fi putut să mă adăpostesc, dar m-a bucurat ploaia, așa că am rămas în ploaie, până mi-am dat seama că nu doar pe mine mă udă ploaia, ci și aparatul de fotografiat, așa că, fără tragere de inimă, m-am adăpostit în cele din urmă sub un copac. Dar doar pentru câteva minute, cât a durat să-mi pun aparatul în geantă, apoi am ieșit, din nou, în ploaie, udându-mi picioarele în iarba verde a poienii, îndreptându-mă către pădurea cu brazi.

E ciudat amestecul ăsta de foioase și conifere, mai ales că treci, dintr-odată, de la vegetația tipică a pădurii de foioase, la cea tipică a pădurii de brazi, ca și cum ai trece, prin cine știe ce magie, de la deal la munte, în doar câțiva pași. Am savurat ”muntele” de acolo prin toți porii, mirosul ăsta proaspăt e un parfum căruia nu poți să-i reziști.

Am ieșit din pădure la nimereală și am dat de pajiște. O pajiște plină, și ea, la fel ca platoul din vârful dealului, de flori, care prin culorile lor parcă fac iarba să fie și mai verde. Normal, m-am așezat în iarbă. Și, la fel de normal, pentru că încă ploua, chiar dacă mărunt, mi-am udat hainele, bocancii, părul. Și m-am simțit atât de bine, aș mai fi rămas măcar câteva ore acolo. În schimb, după vreo 15 minute, pentru că eram pe coclauri de vreo șase ore deja, m-am ridicat din iarba udă și m-am îndreptat către locul unde am lăsat mașina, ud, zgâriat, cu tot felul de vegetație prinsă în păr (plus un păianjen pe care l-am descoperit coborându-mi din păr doar când am ieșit din mașină, odată ajuns acasă).

Mai sînt multe locuri frumoase de descoperit. Și pentru că privirea mi-e și acum plină de natura în care m-am umplut de frumos, de viață, și chemara naturii e, pentru mine, irezistibilă, o să mă întorc acolo cât de repede.

  • magura_moigradului_salaj__1_
  • magura_moigradului_salaj__4_
  • magura_moigradului_salaj__6_
  • magura_moigradului_salaj__18_
  • magura_moigradului_salaj__33_
  • magura_moigradului_salaj__35_
  • magura_moigradului_salaj__38_
  • magura_moigradului_salaj__47_
  • magura_moigradului_salaj__2_
  • magura_moigradului_salaj__3_
  • magura_moigradului_salaj__7_
  • magura_moigradului_salaj__8_
  • magura_moigradului_salaj__9_
  • magura_moigradului_salaj__10_
  • magura_moigradului_salaj__11_
  • magura_moigradului_salaj__12_
  • magura_moigradului_salaj__13_
  • magura_moigradului_salaj__14_
  • magura_moigradului_salaj__15_
  • magura_moigradului_salaj__16_
  • magura_moigradului_salaj__17_
  • magura_moigradului_salaj__19_
  • magura_moigradului_salaj__20_
  • magura_moigradului_salaj__21_
  • magura_moigradului_salaj__22_
  • magura_moigradului_salaj__23_
  • magura_moigradului_salaj__24_
  • magura_moigradului_salaj__25_
  • magura_moigradului_salaj__26_
  • magura_moigradului_salaj__27_
  • magura_moigradului_salaj__28_
  • magura_moigradului_salaj__29_
  • magura_moigradului_salaj__30_
  • magura_moigradului_salaj__31_
  • magura_moigradului_salaj__32_
  • magura_moigradului_salaj__34_
  • magura_moigradului_salaj__36_
  • magura_moigradului_salaj__37_
  • magura_moigradului_salaj__39_
  • magura_moigradului_salaj__40_
  • magura_moigradului_salaj__41_
  • magura_moigradului_salaj__42_
  • magura_moigradului_salaj__43_
  • magura_moigradului_salaj__44_
  • magura_moigradului_salaj__45_
  • magura_moigradului_salaj__46_

1 comentariu

  1. Goja Petru Lucian says:

    Felicitari si pt. aceasta nouă ,,năzbâtie,, turistică inedită !
    Floarea albastră e Iris graminea (curioasă apariția ei pe un substrat andezitic, ea preferind substraturile calcaroase cu PH alcalin).Floarea roz e o sparcetă-Onobrychis viciifolia ( plantă de nutreț,leguminoasă odinioară și pe la noi cutivată). Din descriere și imaginea Măgurii Moigradului ( andezitică , văzută duminică , de Rusalii, de mine de Pe Poguior-Ortelec) cred că ați suit pe versantul N-NE . Tunelul acela de prospectare mai mult ca sigur este realizat de catre IPEG , natura vulcanică a măgurii îndreptățind geologii să caute acolo zăcăminte de minereuri neferoase. Superbe panoramele de pe platoul măgurii. Interesante vestigiile dacice. Mereu mi-am imaginat văzând Măgura Moigradului dinspre șoseaua Creaca-Brebi-Zalău sau din Porolissum-Moigrad că aceasta este integral acoperită de foioase, exceptind zona carierei (din care, ca fapt divers, s-a folosit piatra la pavarea tembelă, deplin neavenită, a potecilor, odinioară pastorale, din Grădina Zmeilor-Gâgău Almașului=o initiativa mitocaneasca cu bani UE, ca multe la fel de inutile, distructiv-paguboase cu aviz diletant -complice ANM-GNM Sj si de aiurea !) Colosala imaginea coniferelor coplesitioare, aproape SF.
    Sunteti de admirat si urmat ( de turisti veritabili=cu respect profund fată de natură, si nu numai)
    LPG

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*