R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Lupte de gladiatori, mâncăruri după rețete antice, amazoane, dansuri arhaice şi un asediu nocturn, la cea de a VI-a ediţie a Porolissum Fest

porolissum-fest-2016În 2 şi 3 iulie, la Porolissum, cu ocazia celei de a VI-a ediţie a Porolissum Fest – războaie, jocuri și savori-, se vor confrunta, din nou, trupele de reconstituire a antichităţii din România, ediția din acest an aducând și noutăți, astfel participanţii vor avea parte de o excursie călare pe primul limes al Daciei, cu plecare din faţa Porţii Praetoria, și vor putea gusta mâncăruri gătite după rețete din cartea de bucate a gastronomului antic Apicius, pregătite de chef Antonio Passarelli și maestrul bucătar Mircea Groza. Din program nu vor lipsi luptele de gladiatori, concursurile de tir cu Arcul, trasul fânghiei, aruncarea bolovanului, luptele cu ciomagul, concursul de gătit sub îndrumarea maestrului Mircea Groza, confruntarea amazoanelor de la Tomis, ori asediul nocturn cu săgeţi şi proiectile incendiare în faţa Porţii Praetoria.

Programul festivalului:

Sâmbătă: 2 iulie

10,00-12,00 – Cu patrula călare pe graniţa romană – excursie pe primul limes al Daciei (plecare din faţa Porţii Praetoria)

Locaţie: amfiteatru
14,00-14,30 – Urmaşii lui Spartacus- antrenamentul şcolilor de gladiatori
14,30-15,00 – Dansuri arhaice- Nimfele Daciei( Şcolile de dans Sanctimonia Nemesis, Natae Severianae)
15,30-16,00 – Lupte de gladiatori (Virtus Antiqua-Cluj Napoca)- momente de interacţiune cu publicul

16,00-17,00 – Fii şi tu învingător!- concursuri de tir cu arcul, trasul fânghiei, aruncarea bolovanului, lupte cu ciomagul

17,00-17,15 – Cuvântul de salut al oficialităţilor

17,15-17,30 – Apicius sub bagheta lui Mircea Groza- concurs de gătit cu participarea pasionaţilor de gastronomie

17,30-17,45 – Dansuri arhaice – Nimfele Daciei( Şcolile de dans Sanctimonia Nemesis, Natae Severianae)

17,45- 18,00 – Confruntarea amazoanelor de la Tomis- lupte de gladiatori în varianta feminină( momente de interacţiune cu publicul)

18,00- 18,30 – Dansuri arhaice – Nimfele Daciei( Şcolile de dans Sanctimonia Nemesis, Natae Severianae)

18,30- 19,00 – Lupte de gladiatori(Asociaţia Culturală Tomis) – momente de interacţiune cu publicul

19,30- 20,00 – Apicius sub bagheta lui Mircea Groza- premierea ucenicilor şi degustarea preparatelor
20,00- 21,00 – Vă rog să aveţi o viaţă frumoasă! – concertul trupei Mike Godoroja& Blue Spirit
21,30 – Prin cenuşa imperiului – asediu nocturn cu săgeţi şi proiectile incendiare în faţa (scena de luptă în faţa Porţii Praetoria)

Duminică, 3 iulie

Poarta Praetoria

14,00-14,30 – Parada trupelor de reconstituire istorică a asociaţiilor participante

14,30-15,00 – Passarelli, urmaşul lui Apicius, găteşte pentru tine – introducere în gastronomia antică şi demonstraţie practică

15,00-15,30 – Sub semnul Victoriei – lupte de gladiatori în varianta feminină(momente de interacţiune cu publicul)

15,30 – Războaiele vremii – primele confruntări din cel de-al doilea război daco- roman

16,30-17,00 – Passarelli şi savorile istoriei – bucătăria antică de la preparare la degustare

17,00-17,30 – Sub semnul lui Marte – lupte de gladiatori( Asociaţia Culturală Tomis) – momente de interacţiune cu publicul

17,30- 18,00 – Războaiele vremii – armata romană cucereşte Dacia

Ateliere Interactive:

Pe durata celor două zile de program, publicul va putea participa la prepararea pâinişoarelor romane, a biscuiţilor ştamplilaţi, a vinului aromatizat, a ceaiurilor miraculoase, vor putea lua parte la jocurile romane (Delta, Rota) şi vor putea modela ăn lut.

Cei care vor pune în scenă diferite reconstituiri sunt: Asociaţia Amicii Muzeului- Zalău, Asociaţia Terra Dacica Aeterna- Cluj Napoca, Asociaţia Omnis Barbaria- Satu Mare, Asociaţia Castrum Novis- Sibiu, Asociaţia Culturală Geto- Dacii din Moldova- Iaşi, Asociaţia Culturală Tomis- Constanţa, Nimfele Daciei- Zalău, Vulturii din Călata, Lupii Pustei- Oradea, Asociaţia Virtus Antiqua- Cluj Napoca.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *