Direcţionează 2% pentru un altfel de jurnalism.
Formularul poate fi descărcat AICI
|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

La RAR Sălaj se lucrează pe bune

În ziua de astăzi, programarea on-line este, sau ar trebui să fie, la ordinea zilei, chiar dacă statul la coadă  e atât de împămîntenit la români, încât e o meteahnă de care se scapă greu. Însă, chiar dacă programarea on-line a devenit ceva uzual, totuși, de multe ori e doar așa, cu sau fără programare, tot la aceeași coadă stai, chiar dacă mulți sunt acolo fără a se fi programat în prealabil. Un fel de primul venit, primul servit. Așa că tu, ca cetățean de rând, atunci când te programezi, nu-ți faci prea mari iluzii, te aștepți, din experiență, să ajungi la timp la unitatea la care te-ai programat on-line, dar socoteala de acasă să nu se potrivească cu cea din târg.

La RAR Sălaj, lucrurile nu stau așa. Acolo, socoteala de acasă e la fel cu cea din târg, RAR fiind, poate, printre puținele instituții unde se poate spune că se lucrează cu profesionalism.

M-am programat pentru verificare și eliberare CIV acum vreo două luni, pentru că, după ce s-a scos taxa auto, numărul mașinilor a crescut într-un ritm nebun, de unde și așteptarea asta atât de lungă. Oricum, cu programarea în mână, m-am înființat la RAR, la poartă, înainte cu vreo 20 de minute de ora trecută pe programare. Am coborât din mașină și m-am uitat lung la șirul de mașini din curtea unității. Apoi m-am dus la portar și i-am întins foaia pe care mi-am tipărit programarea, spunându-mi că, oricum, cu sau fără fițuica aia, tot acolo-s. Nici vorbă. Portarul a verificat numărul programării, ora la care trebuie să fiu prezent, apoi, după ce și-a notat inclusiv ora sosirii, mi-a spus, pe un ton calm, amabil, întinzându-mi un formular pe care urma să îl completez: ”Luați formularul și vă așezați frumos, în spate la mașina neagră, apoi, când mașina din față se pune în mișcare, păstrați rândul.”

”Pe bune?”, mi-a trecut prin cap. Iar asta nu pentru că aș fi avut oareșce nemulțumire, dimpotrivă. Adică, se poate și așa, civilizat? Mai ales că în societatea contemporană numai de amabilitate nu poate fi vorba, oamenii fiind atât de ocupați să se urască unii pe alții, încât nu mai au timp de altceva.

M-am așezat la rând, numărând în gând: ”Mai am cinci mașini în fața mea, patru, trei…”

Când am ajuns al treilea, se apropie de mine o persoană îmbrăcată în salopetă și, amabil, îmi cere actele, apoi, pentru că am uitat să completez tot chestionarul, mi-a spus, frumos, amabil, ce mai trebuie completat. ”Pe bune?”, mi-a trecut din nou prin minte. Adică se poate și așa? Fără ochi dați peste cap, fără ifose, fără nervozitate?

În două ore, cât am stat acolo, s-a lucrat la foc continuu. Și nu oricum, mașinile fiind luate la puricat. Și pe bună dreptate, pentru că sunt mult prea multe rable pe drumurile României. Și când spun rable nu mă refer la mașinile mai vechi de 10 – 12 ani, pentru că, de multe ori, sunt mai bine puse la punct, din toate punctele de vedere, decât altele de 5, 6 ani, care lucesc pe dinafară, au o siglă gen ”ce tare merge mașina asta!”, și cam atât. Iar faptul că la RAR chiar se lucrează mi-a fost confirmat nu numai prin faptul că timpul de așteptare în coloană e unu rezonabil, ci și de o discuție surprinsă lângă mine, în care un lucrător îi spunea unui șofer: ”Nu, dom’le, cartea rămâne aici până vă remediați defecțiunile. După ce le remediați, veniți din nou la verificare și, dacă totul e în regulă, primiți cartea.”

Spre liniștea mea, mie mi s-a spus doar atât: ”Veniți marți, după ora 12, să ridicați actele.”

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*