Când urci dealul Măgura, natura te primește așa cum știe ea, frumos. Și cu cât înaintezi mai mult, cu atât ți se dezvăluie mai frumos, și cu cât ți se dezvăluie mai mult, cu atât începi să simți că ai putea să te rupi de tot, că ai putea să trăiești doar cu ce-ți oferă ea.

Când urci dealul Măgura și îl ai pe Horea Pop cu tine, fiecare movilă de pâmânt, fiecare șanț, fiecare ridicătură are o poveste. Movila din stânga, care ai zice că e așa de când  lumea, a fost ridicată de cei din epoca fierului, ca apoi să fie folosită de daci, șanțul din dreapta în care îți vine să te pui în fund și să te dai ca pe un topogan e de fapt o tranșee din primul război mondial. În peretele nisipos din  stânga, dacă știi cum să te uiți, găsești cioburi de lut de la oalele frumos ornamentate în valuri, ale dacilor. Și dacă are cine să-ți arate, o să vezi și conturul vetrelor dacice, o să vezi și scoicile de pe fundul mării și imediat o să vezi o rădăcină înghețată de gorun și o să crezi că ai descoperit o armă din epoca fierului, și o să strigi entuziasmat: Horeaaa… Și, bineînțeles că Horea va râde în barbă și îți va indica o formă în pământ care se va dovedi un ciob vechi de 3.000 de ani, pe care ai să-l strângi fericit în pumn, ca pe cea mai valoroasă bijuterie.

Da, un tur ghidat de arheologul Horea Pop, prin straturile istoriei așezărilor umane de pe Dealul Măgura, a adus la suprafață elemente identitare ale trecutului nostru și legende care murmurau prin văile Măgurii.

Mrejele necunoscutului ne-au cuprins și, curioși, am pornit din Dealul Bădăcinului, la pas, pentru a străbate coline și epoci de cunoaștere. Am reușit o călătorie în timp, în urmă cu 3.000 de ani, în Epoca Fierului, când în partea de NE a Măgurii exista o impresionantă Cetate de aproape 40 ha. Drumul spre Cetatea dispusă în formă de melc ne-a purtat ochii minții prin povești arheologice, și, pe nesimțite, am alunecat pe axa timpului până când, pe locul aceleiași cetăți, au locuit dacii. Undeva în proximitatea Cetății, „am văzut” o așezare de meșteri metalurgi daci care confecționau bijuterii din monede și, desigur, o mulțime de vetre, semne ale numeroaselor așezări umane prezente pe Măgură. De o parte și de alta a drumului, pereții din pământ ne-au oferit un expozeu cu rafturi de fragmente a unor obiecte care erau folosite în gospodării. Totodată,  am putut recunoaște gropile în care erau depozitate alimentele și vetrele unde se pregătea mâncarea. Am aflat că focul trebuia să se facă în jurul vasului, nu sub vas cum ni se pare atât de normal în zilele noastre. Pentru ca vasele din lut să poată rezista la temperaturi mari, în compoziția lor s-a introdus grafitul care avea și rolul de a grăbi punctul de fierbere.

Berea, de-o vârstă cu timpul

Arheologul ne-a povestit că oamenii cetății se hrăneau cu tot ce găseau în natură și nu consumau atât de multă carne din vânat pe cât am fi tentați să credem. Ei se hrăneau cu multe legume, un element inedit este acela că s-au găsit urme a unor frunze de varză într-una din gropile de alimente; consumau mult lapte, iar carnea provenea de la cal, castor și căpriori. Băutura cea mai răspândită era berea, produsă din tot felul de semințe. În timpul săpăturilor arheologice au fost găsite cioburi de vase care dovedesc că locuitorii stabiliți pe Măgură cunoșteau îndeletnicirea producerii berii.

Munca susținută a arheologilor de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a făcut posibilă această călătorie și descoperirea specificului acestor așezări. Cu pași repezi ne-am apropiat de Epoca pre-maghiară, când Cetatea capătă numele de Cetate Păgână, iar dealul este cunoscut ca  Pogány Var. Intrarea în Cetatea Zânelor, cum a mai fost numită,  ne-a transpus într-o altă lume. Parcă așteptam să vedem, în stânga și-n dreapta, oameni care-și desfășurau activitatea neîntrerupt, fără să fie perturbați de prezența noastră. Accesul pe porțile cetății se făcea prin niște bombeuri, la care ajungeai după parcurgerea unor poteci înguste.

Intervenția omului de-a lungul timpului, defrișările și construirea unor drumuri de acces turistic au făcut ca harta cetății să sufere modificări de suprafață, și mai ales de substrat.

Măgura, punct de congruență a legendelor cu turci și comori. Spre Mormântul Mariei Tereza

Plimbându-ne prin Cetate am ajuns la „punctul culminant” al dealului, la Observator, acolo unde se înregistrează cota maximă a Măgurii, de 596 metri. Ne-am îndreptat, mai apoi, spre una dintre extremitățile Cetății și am ajuns la Cabana Vânătorilor, de unde am pornit în căutarea mormântului împărătesei Maria Tereza.

Conform spuselor arheologului Horea Pop, multe legende au apărut de-a lungul timpului în mentalul colectiv local, legate de Măgura Șimleului. Multe dintre acestea au fost demontate de precizările riguroase ale istoriei și ale descoperirilor arheologice. O legendă care dăinuie încă este aceea că mormântul împărătesei Mariei Tereza s-ar afla pe Dealul Măgura. Acolo există o lespede pe care e inscripționată litera „M”, care ar fi aparținut mormântului împărătesei situat în apropierea Stejarilor Legii. Am căutat „piatra funerară”, însă nu am găsit-o. Evidențe ale existenței ei există, însă nu și ale veridicității legendei.

Un nestemat al județului Sălaj și al întregii țări

Sălajul, un județ mic, neînsemnat ca importanță economică, dar care a oferit bogății de o importanță istorică, arheologică și culturală deosebită. Din cele aproximativ 230 de tezaure găsite la nivel național, 10% au fost găsite în județul Sălaj, iar din cele 23 găsite la nivelul județului, 14 tezaure a oferit Măgura. Sigur că acest fapt le-a fost cunoscut și braconierilor care au făcut să dispară un depozit de bronz de pe dealul Măgura. O pierdere uriașă, care, din păcate, nu a fost singura pierdere.

„Într-un hârleț s-au escavat urmele a două epoci”, susține arheologul Horea Pop, referindu-se la alte intervenții neautorizate, ghidate doar de interese proprii.

Poveștile Măgurii nu se opresc aici, ecoul chemării fiind prea puternic să-i putem rezista. Ne vom întoarce de fiecare dată dornici să-i ascultăm tainele și să le ducem mai departe. Bucuria descoperirii acestor povești fascinante ne deschide apetitul pentru a cunoaște mai mult și pentru a  colinda „încăperile” celorlalte cetăți de pe Măgură, construite în jurul Cetății numite, impropriu, Dacidava.