DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Jurnalista Tia Sîrca: “Dacă nu ne trezim cu toții – autorități, politicieni, societate civilă – Satul românesc va fi un amestec de toate cele”

Născută și crescută pe plaiuri sălăjene în Fizes, jurnalista Tia Sîrca este unul din oamenii profund legați de satul tradițional românesc. Nu doar că de acolo se inspira și își restabilește echilibrul de zi cu zi, dar acolo a deprins și valorile care impun vieții verticalitate și demnitate. În timp ce “icoana” bunicii care se roagă este o secvență la care se întoarce adesea, Tia Sîrca își dorește pentru satul românesc un set de politici sustenabile, bine puse la punct și pe termen lung care să îl scoată din amorțeală, dar și oameni cărora le pasă și să se implice.

Se zice că nimic nu se pierde, totul se transformă. Cum s-a transformat satul tradițional românesc în ultimele două decenii, în opinia ta, mai este satul lui Coșbuc și Rebreanu ori vorbim de ceva cu totul nou?

T.S.: În acești ani, am fost supuși cu toții unor transformări. La fel s-a întâmplat și cu satul tradițional românesc. Din păcate, imediat după 1990, s-a reactivat lupta pentru pământ, conflictele între familii. Terenurile agricole s-au fărâmițat și ne-am reîntors la o agricultură rudimentară. Apoi, satul românesc a trebuit să suporte depopularea în masă, tineri și adulți, adică populația cea mai activă, au lăsat totul în urmă pentru un trai decent și au plecat la muncă, în principal, în țări din vestul Europei. Cei mai mulți au ales să rămână acolo, așa că satul românesc nu arată bine deloc. E tot mai îmbătrânit. Iar politicile de a atrage înapoi populația pierdută sunt prea puține. În ciuda a toate câte au venit peste el, satul tradițional a reușit să-și păstreze din farmecul obiceiurilor, tradițiilor sale. Natura și frumusețea locurilor constituie și ele un atuu de care ar trebui să ținem cont.

Unde consideri că se mai văd încă bătăturile palmelor țăranilor care au ridicat satul românesc și ni l-au lăsat ca zestre?

T.S.: Cred că bătăturile lor se simt în ogrăzile în care încă mai respiră prunii aceia bătrâni și înalți, în puținele case din lemn și pământ bătut albastre care au mai rămas în picioare, în bisericile de lemn sau de piatră deschise pentru cei care doresc să intre.

Cum se pliază stilul de viață tradițional cu dorința de o viață mai bună, facilitată de progresul tehnologic și informațional pe care societatea îl aduce cu sine inevitabil?

Nu cred neapărat că, dacă vrem drumuri, canalizare, farmacie, acces la un bancomat sau internet în satul în care trăim, acest lucru ar suprima stilul de viață tradițional. Suntem întârziați la capitolele amintite mai sus. E o realitate. Dacă am dori să prosperăm, ar trebui să accelerăm acest proces cu tot ce presupune el, fiind conștienți că trebuie să pofităm la maxim de ceea ce ne-a mai rămas bun, tradiții care se mai păstrează, produse ecologice furnizate de micii producători, natura sălbatică.

“În copilărie am absorbit ca un burete tot ce mi s-a dat bun”!

Ai o legătură aparte cu satul tău natal, Fizeșul, pe care îl descrii cu o căldură aparte de fiecare dată când vorbești despre el. Pe ce s-a clădit această conexiune de suflet?

T.S: În familie, am crescut cu anumite valori. De acolo pornește totul. Tata și mama sunt primele modele care te inspiră în viață. Bunicii, doar trei dintre ei, bunica din partea mamei a murit înainte să mă nasc, mi-au fericit copilăria cu gesturile, obiceiurile, vorbele lor. „Icoana” bunicii care se roagă e o secvență la care mă întorc adesea. Preotul Bercea care a slujit în Fizeș timp de 50 de ani a impus o anumită rigoare. Era un orator desăvârșit. Sunt foarte critică cu tot ce înseamnă azi un discurs fiind învățată să ascult un bun orator încă de mică. În copilărie, am absorbit ca un burete tot ce mi s-a dat bun. Pot să vină multe întâmplări în viața noastră. Și unii le lăsăm să treacă. Eu nu le-am lăsat doar să treacă.

Pomenești adesea de locuri, ulițe pe unde-ți porți pașii. Care ar fi colțurile din Fizeș unde sufletul tău se simte pe deplin în peisajul cuib?

T.S.: Fizeșul e un mic univers, un sat ca oricare altul, însă mie mi-este drag pentru că acolo am crescut și m-am educat. Faptul că am avut o copilărie fericită se datorează, în parte, și Fizeșului. Cărările prin iarbă, Chirpinișul- un deal împădurit foarte interesant prin felul în care arată-, unde impovizam câte un picnic, Carpinii, unde culegeam primăvara, cum popular îi numim, viorele și călugări, Varul Mic și Varul Mare, de unde ai panorama satului, și de unde am privit cu prietenii satul pe noapte, Părăul Grosii, unde culegeam frăguțe și le înșiram pe pai, sunt toate locuri care m-au bucurat.

Cum se simte Vlad, băiețelul tău, când e la Fizeș, în preajma bunicilor? Cum se vede spațiul rural prin ochi de copil?

Vlad este foarte apropiat de bunici. Și își petrece multe vacanțe la Fizeș, în natură. Culege flori de pe câmp pentru ceai, colindă pădurea, se joacă pe vale. Îmi doresc să nu piardă bucuria pe care am gustat-o și eu, aproape de natură. La țară ajută la grădină, cară lemne. Bucuria copilăriei este un fel de rezervă care te alimentează și te ține viu până târziu. L-am întrebat pe Vlad de ce-i place Fizeșul? Mi-a spus: „Pentru că e frumos și nu e așa de mare poluare”.

Încerci mereu să aduci în prim plan elemente din trecut, ce au o mare încărcătură emoțională, gen povestea unei familii din sat, a unei fotografii, a unei figuri care a marcat comunitatea. Care este reacția celor din jur la eforturile tale?

În general, oamenii se bucură. Nu aștept laude. Simt ca e de datoria mea. E satul în care m-am născut și educat. Trebuie să dau și eu ceva în schimb. Mai ales că satul e îmbătrânit și numeri pe degetele de la o mână familiile care au intenția să se întoarcă acasă. Dacă nu va rămâne nimic scris despre locurile frumoase, despre legendele din sat, despre oamenii de ispravă, aceste lucruri se vor pierde. E vorba aici despre identitate. Și nu-s cuvinte mari. Oamenii de ispravă ai satului pot inspira pe cei care încă mai cred că satul s-ar putea reconstrui. De asemenea, pot să spun că un imbold mi l-a dat și părintele Sorin Neaga de la Fizeș, un om deosebit. Este un preot tânăr care se documentează, citește mult, cercetează, iubește Fizeșul. Am toată stima pentru tot ceea ce face pentru Fizeș.

“Satul românesc prezintă interes in randul tinerilor”

Am observat în foarte multe sate din Ardeal cum foarte multe case au lacăt pe ușa și sunt scoase la vânzare. Cum vezi tu acest lucru, este oare satul tradițional în pericol de amorțeala ori dispariție?

Dacă nu ne trezim cu toții, autorități, politicieni, societate civilă, să stăm la masă și să venim cu idei și soluții, să le alegem pe cele mai oportune, și să le punem în aplicare, satul va fi un amestec de toate cele, tot mai departe de spiritualitea și unicitatea vieții rurale românești. Ar fi nevoie de o strategie națională bine pusă la punct, pe termen lung. Și nu politici schimbate în fiecare an, din care nu mai înțelege nimeni nimic.

În ultimii ani, au fost destule familii tinere care au părăsit viața de la oraș și s-au reîntors la țară. Cât de mult poate acest aspect să impacteze și să își lase amprenta asupra mediului rural?

Acele familii sunt dovada că satul românesc prezintă interes în rândul tinerilor. Ceea ce este un lucru foarte bun. Dacă sunt fermieri și activează în domeniul agriculturii înseamnă că avem produse românești proaspete. Din păcate, micii producători români intră greu pe piața autohtonă ca să-și valorifice produsele. De asemenea, dacă familii tinere își deschid o afacere, în zona rurală, înseamnă că se creează noi locuri de muncă. Nu pot decât să-i felicit pe acești tineri pentru curajul lor. Unele sunt povești de succes, altele vorbesc doar despre multă trudă și bani prea puțini ca să te poți menține în branșă.

Prin ce consideri că se deosebește satul tradițional românesc de cel din vestul Europei?

La această întrebare îți voi da răspunsul irlandezului Peter Hurley, promotor al tradițiilor și lumii rurale românești. Într-un interviu acordat, în anul 2014, și publicat în Transilvania Reporter, la întrebarea „Ce puterea are țăranul român? Cât de valoros este el?”, Peter Hurley răspunde „Dacă Europa are 12 milioane de gospodării agricole, iar patru milioane dintre acestea se găsesc în România putem vorbi de un fenomen. Este vorba despre o civilizație rurală străveche care a suferit foarte mult trecând prin colectivizare. Un scriitor român spunea că țăranul nu mai există, să nu-l mai cautăm pentru că nu-l mai găsim. E un pic dur să spui asta. 65% din populația din întregul lanț carpatic se găsește în România. Și sunt cinci milioane de oameni. Majoritatea dintre ei au o legătură așa de puternică cu pământul încât la nevoie ei pot să producă lapte și carne, hrană, fără benzină. Mi se pare o resursă naturală extraordinar de importantă pentru țară. Și instituțiile țării ar trebui să fie angrenate într-un proces prin care să încerce să acorde cât mai mult sprijin acestor oameni. Valoarea acestei civilizații este inestimabilă”. Peter spune fără reținere că „micul producător din România e în epoca de piatră comparativ cu cel din Franța sau Anglia”, dar recunoaște că satul românesc este o comoară pentru Europa: „ Am o mare încredere în cooperative ca formă eficientă prin care să se organizeze micii producători. Orice inițiativă care să-i ajute pe oameni să se organizeze la nivel local, să le aducă un ban în buzunar, ar fi binevenită. E o provocare nu numai pentru cei din Ministerul Agriculturii, ci și pentru ceilalți demnitari europeni. Ce aveți la țară, în România, este o comoară pentru întreaga Europă. E frumos că puteți să aveți grijă de această comoară, că încă nu e distrusă”.

“Centrele de informare turistică din sate nu sunt active”

În ce fel de echilibru se află valorile tradiționale ale spațiului mioritic cu cele moderne, care au pătruns la noi din afara țării, gen Halloween ori Valentines Day?

Românii trăiesc în bună înțelegere de secole cu sași, secui, țigani. Sărbătoresc împreună evenimente importante. Românii sunt primitori și prietenoși, iar, mai nou, unii vor să fie în trend. Nu știu câți cred cu adevărat în aceste sărbători preluate. Eu personal nu le consider o amenințare.

Aproape toate comunele au acum Centre de Informare Turistică, create prin accesarea de fonduri. În ce măsură își fac ele treaba și nu rămân doar spații create doar de dragul de a mai bifa un proiect?

Este foarte bine că s-au creat. Însă nu le văd active. Iarăși aduc în discuție acea strategie națională privind dezvoltarea satelor cu potențial agricol și turistic. E nevoie de oameni cărora le pasă, de oameni care să se implice. Simt că e nevoie acută de asemenea oameni.

Ai cochetat nu demult cu gândul de a te muta în UK. Ce te-a reținut acasă în România?

Am cumpănit bine, mi-am dat seama că meseria mea n-o s-o pot profesa, așa cum fac în țară. Mi-am mai zis că, dacă plecăm toți, ce se întâmplă cu România? Așa că am rămas pe baricade. Am aici de dus la bun sfârșit câteva proiecte, unul de exemplu, e cel în care încercăm să readucem în atenția celor mici cititul scriitorilor români clasici într-o formă atractivă. Scriitorul clujean Ioan Ciorca, un prieten drag, a scris în versuri poveștile, povestirile și amintirile lui Ion Creangă. Vom merge în școli să le citim copiilor. Ne plângem că nu citesc copiii. Dar dacă nu le oferim niște alternative, vom rămâne doar cu văicăreala, iar utilizarea device-urilor le va ocupa tot mai mult din timpul lor liber, în defavoarea lecturii.

Cât de actuală mai este afirmația lui Blaga, cum că veșnicia s-a născut la sat?

Este etern actuală. Fizeșul îmi dă liniștea. Sunt cu mine în liniște. E aproape de mine afirmația filozofului Lucian Blaga, mai cu seamă acum când cercetez vechea orânduială a satului, când stau de vorbă, fără grabă, cu bătrânii satului.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*