DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Jurnal de autoizolare(8)

Ziua 55 de auto-izolare. Pare să fie o duminică lungă, rece și ploioasă. Acum un an vizitam animalele din Parcul natural din Poing, acum dacă ne-ar întreba cineva ce vrem, eu și Marcell am zice că o dimineață în care să dormim mult, cât mai mult, fără să sune alarma și fără ca ușa să fie trântită de perete când nu e nici ora 7 cu un răcnet de “Bună dimineața, dragilor! Ce facem azzzzziii?”. Eh, ce visuri dezmățate putem închide în noi! Eu mi-aș dori o dimineață la un hotel în Alpi, Marcell mă completează spunând că am putea lua micul dejun pe terasa hotelului, ascultând-o pe Nora Jones și al ei “Don’t know why”. Și în față s-ar întinde o zi goală, în care nu ai nimic de făcut, nimic de bifat de pe liste, nimic de tăiat, decupat, lipit, nimic de construit, o zi goală de absolut orice, până și de gânduri. O zi doar cu noi doi, în liniște. E bine, extrem de bine când poți sta în liniște lângă celalalt și să te simți comfortabil și în siguranță așa. Suntem norocoși, eu și Marcell, pentru asta. Suntem norocoși pentru multe alte lucruri. Și pentru trântitul ușii de perete azi dimineață, când nu era încă ora 7, suntem norocoși, deși totul vine la pachet cu multă oboseală. Dar dacă tot ne-am trezit devreme, eu am copt o pâine cu maia făcută în casă, iar Marcell cu Maya au confecționat o caschetă de polițist pentru Winnie. Visul cu dimineața pe terasa unui hotel în Alpi mai trebuie să aștepte. Dar nu uităm de el, doar îl agațăm în cui pentru o vreme.

Ziua 53 de auto izolare. Azi a plouat, dar eram deja ieșiți din casă, așa că ne-am continuat plimbarea. Am avut umbrelă și am avut și purtător de umbrele, deci e ca și cum n-am fi avut. La întoarcere, a ieșit curcubeul.
– Maya, dacă urci pe curcubeu și mergi până la capătul lui, știi ce găsești?
– Nicio grijă, mami, știu! La capătul curcubeului stă buni Anica!

Ziua 51 de auto-izolare. Abia ce-i spusesem lui Lucian că Masha și ursul au dispărut din peisaj și că Maya are acum alte preferințe când e vorba despre desene animate, când ce să vezi? Șoc și groază!
Masha strikes again!
Nimic mai elocvent decât gestul disperat al ursului când o arată cu ambele brațe, ca pe un star de Hollywood: ta-daaaaa! Ok, un fel de Hollywood estic bine de tot, după fluviul Ural tot către est. 
Cum ne-am pricopsit cu ei în casă? Aveam rămas un ou Kinder uriaș de la Paște și l-am desfăcut ieri. Înăuntru, Masha cu o moacă pusă pe drăcii și ursul cu o un zâmbet, săracu’, de-ți vine să-l bați pe umăr și să-i spui: “Te înțeleg, bro! Chiar te înțeleg!”. 
Reacția celor din casă când au dat cu ochii de ei:
Marcell: – Oh je! 
Eu: Oh, God! 
Maya: Ohohoho! 
Dinozaurii: au dispărut urgent care-ncotro și de ieri n-au mai apărut în peisaj. Suspectez că ori au acceptat de bună voie și nesiliți de nimeni că tre’ să fie șterși din catalogul preferințelor ori au decis să se dea la fund o vreme. Nu de alta, dar au văzut și ei la TV cum Masha și-a transformat purcelul în bebeluș cu scutec și-l plimbă în cărucior de colo colo. Iar cum noi avem un cărucior de păpuși ce-i poate căra pe toți 11 dintr-o lovitură, presimt probabil că îi așteaptă vremuri grele. 
Nu cred că are rost să vă mai spun că ieri seară a fost musai să avem 30 de minute program de desene animate. Și nici ce anume a rulat pe ecran. Btw, știați că Masha și ursul au episoade noi, în rusă? Și știați că sunt și pe Netflix? Nu? OK, acum știți.

Ziua 50 de auto-izolare. La meteo se-anunță ploi, începând din seara asta. Apucasem să văd știrile aseară și cu ele pe “omul cu vremea” – cum s-ar traduce porecla ce i-a dat-o Maya în germană tipului de prezintă rubrica meteo. Care-s de fapt doi tipi, chiar foarte diferiți ca asemănare, dar să nu ne pierdem în detalii, “omul cu vremea” merge de minune.
Ce vroiam să zic e că, știind că ploile o să țină vreo trei zile, azi dimineață pe la 5 am luat un jerseu peste pijama și am ieșit pe balcon, eu cu o cana uriașă de cafea. Era rece bine, 5 grade, dar la ora aia în toți copacii din jurul casei cântă deja păsările. (Maya are un somn agitat rău uneori, deci chiar știu când se trezește păsăretul, când deschide vecinul garajul, când vine mașina să ridice gunoiul și multe alte amănunte de-astea de-ți stă mintea-n loc când realizezi câte sunt și cum ți se agață de neuroni).
De mult vroiam să îmi dau timp să ascult păsările dimineața. Să apuc să respir și să-mi ascult gândurile ce țin doar de mine. Alea care-mi spun că e chiar faină cartea pe care o citesc (bucuria mea seara!), că suntem norocoși să locuim aici, în mijlocul dealurilor verzi de grâu și ovăz, că e foarte cool să avem Alpii așa aproape, că am avut noroc să locuim chiar pe malul Tamisei în Londra, că e minunat că suntem toți trei sănătoși, că și restul din familiile noastre sunt ok, că sunt o fericită să o am pe bunica, că acum, dacă tot am terminat de văzut primul sezon din Picard, putem începe altceva, că poate apuc săptămâna asta să îmi comand un arbust de liliac pentru balcon… Și peste toate, cântecul păsărilor mi s-a așternut balsam în suflet…
În poză e un colț din strada noastră, văzut din balcon. Nu e de-ala frumos foc, de-ți rupe inima în două, dar e ăla ce cuprinde în el tot ce pentru noi e “acasă”.

Ziua 49 de auto-izolare. Primăvara își vede nestingherită de câmpurile ei verzi, transformând mii de păpădii în umbreluțe zburătoare. Maya zice că nu se suflă câte una pe rând, ci doar după ce le-ai adunat buchet. 
La pârâu, ne-am oprit să aruncăm pietre. Zburau fluturi și insecte până lângă luciul apei, să tot stai să te uiți.
Cât timp Marcell și Maya căutau pietre defel filosofale, mi-a trecut prin cap că aceste săptămâni petrecute în casă sunt suma tuturor gândurilor noastre din această primăvară. A sufletelor noastre, prinse de mână pereche sau hoinărind încă singure sub luni mai pline ori în pătrar. Izolarea ne-a făcut să ne dezbracăm de miile de fețe și aparențe pe care, studiat, le scoatem la plimbare în fiecare zi, ca pe un rând de haine frumos alese din șifonier. 
Felul în care reacționam în situații limită spune multe despre fiecare în parte, ca individ. Sper ca la finalul haosului, să ne putem privi fiecare în oglindă și să fim împăcati cu modul în care am gândit și am acționat, în aceste zile defel ușoare. 
Între timp, aici în Germania, se reia încet, încet activitatea în sectorul economic. Măștile în mijloace de transport în comun și în supermarketuri sunt obligatorii, iar amenzile dacă nu respecți normele sunt usturătoare. 
Belgia își roagă populația să consume de două ori pe săptămână cartofi pai, pentru că fermierii au rămas pe cap cu zeci de tone recoltate anul trecut. Asta, după ce festivalurile și concertele au fost anulate, iar restaurantele și firmele ce produc cartofi pai pentru supermarket au încetat sa mai cumpere, de când cu lockdown-ul. 
Poate mâine facem și noi cartofi prăjiți cu ochiuri și puțin usturoi, cum ne făcea bunica mie și soră-mii, când eram mici. Azi 
Marcell a gătit gulaș cum îi făcea în copilărie bunica Christa, pe vremea când o vizitau în fostul DDR. 
E așa cum am zis. Fiecare își trăiește izolarea după alcătuirea propriei ființe și după cum înțelege mai bine. 

Ziua 47 de auto-izolare. E sâmbătă dimineața, asa ca avem o oră program de desene animate. Toată ceata lui papuc, evident, de la Elefantul Cici, Olaf, Dumbo până la Winnie the Pooh și Die Biene Emma. Partea buna e ca nimeni nu a trebuit sa achite bilet, când s-au așezat în rand ca la cinema. Partea și mai bună e că mami (aka subsemnata) le-a făcut picnic cu pâine cu unt și zmeură. Partea proastă e că mami tre’ să se uite și ea și chiar să comenteze cu ceata împreună fiecare scenă.
Well, măcar Tom și Jerry mi-au plăcut dintotdeauna, atâta doar ca acum ovationez in coltul lui Tom.

Ziua 46 de auto-izolare. Nu-s poze de azi, ci de acum câteva zile, când am ieșit 30 de minute afara pe câmp. Era vânt și grâul inverzea câmpurile pana hat departe. Undeva, la linia orizontului, Alpii se zăresc și le poți număra culmile. Dincolo de ei e Austria. Primăvara s-a așezat confortabil în crengi de copac și le-a inflorit. Maya s-a așezat de-a dreptul în țărâna drumului. În rest, am făcut baloane de săpun sa le sufle vântul ca pe pălăriile papadiilor. Azi stam în casă.

Ziua 45 de auto-izolare. Maya și mulți alți copii din zona unde locuim au colorat primăvara pacienților infectați cu Corona din spitalul deschis special pentru tratarea acestor cazuri în Ebersberg. 
Pereții nu mai sunt goi și albi. Pereții sunt încălziți de gânduri și zâmbete de copil. Iar asta e Speranța.

Ziua 44 de auto-izolare. Dinozaurii au atacat mica mea cană cu flori de primăvară și fac prăpăd, zici că-s turcii atacând Țara Românească. 
Eu: – Maya, ce fac dinozaurii ăia acolo cu florile mele?
Ea: – Mănâncă micul dejun! E delicios! 
Eu: – Aha. Eu știam că, dintre dinozauri, cei mai mulți preferă carnea. Tu ce crezi că mănâncă dinozaurii?
Ea: – Nu carne. Mănâncă flori, sunt “vegerieni” (a se înțelege vegetarieni). 
Eu: – Flori? Ești sigură? 
Ea: – Nicio grijă, mami, știu sigur! Dinozaurii mănâncă flori și bomboane mignone!

P. S. Cu florile am priceput. Aș vrea să aflu doar cum sunt bomboanele mignone.

Ziua 43 de auto-izolare. Cum a fost Duminică + Paște, la noi a însemnat program de voie, care ce-a vrut. Marcell era în living, cu cărțile de Drept în brațe, așa că mi-am luat și eu o carte și m-am pus să citesc. Maya pe covor, își înșirase jucăriile și incropea dialoguri intre animale. Aud, cu o juma’ de ureche, cum Elsa cu Anna se plimba cu peștișorul Nemo în parc (s-au dus pe apa Sâmbătei sirenele, acum peștii au picioare), apoi “Miauuuu! Miauuu!” și pricep că pisica primește mâncare, apoi “Craaaaa! Craaaa!” și mă prind repede că Maya își poartă corbul din oul Kinder în ceva zbor deasupra unui cuib de cuci. După care, aud niște “Grrmbbbgggfgg!” și mă opresc din citit, trecând automat în minte prin lista de jucării, să văd ce dihanie ar putea scoate zgomotul ăla. Ca să înțelegeți mai bine, era ceva între grohaituri, muget de rinocer furios și tobă de eșapament care te lasă în mijlocul drumului când ți-e lumea mai dragă. Mai ascult o dată, că Maya ii dă înainte cu grohaiturile, de nici să vreau să mă concentrez pe cartea mea, nu pot. Cum nu pot pricepe ce animal vrea să sugereze și cum dialogul imaginar între jucării a încetat, auzind-se doar monstruozitatea de “Grrrrmbbfffggggffggg!” zic că e cazul să întreb. – Maya, asta e Elefantul? – Nu! – Rinocerul? – Nu! – Leul atunci? – Nu! – E un dinozaur? – Nu! – Zgomotul e făcut de submarin? – Nu! – De tractor??? – Nu! Copilul din dotare, căruia în mod normal îi merge gurița într-una de zici ca are limbariță, era acum zgârcit rău în detalii, așa că am decis să aprofundam. Merg și intreb: – Maya, cine face zgomotul ăsta înfiorător? Doi ochi albaștri mă privesc de pe covor: – Iepurașul de Paște! A mâncat toate ouăle de ciocolată și acum îl doare stomacul!

Ziua 42 de auto-izolare. Scriu de pe balcon, unde am ieșit sa iau aer. Dar m-aș fi dus sa iau aer și în fundul pământului, drept sa zic. Că nu mai pot. De azi dimineață, Maya are o singură întrebare: “De ce oaia are ochi negri?”. What the heck, dude??? De ce a trebuit să mă lovești în moalele capului cu chestii de-astea complicate? Nu puteai întreba și tu lucruri firești pentru 3 ani, gen “Unde se duce lumina când stingem becul?”. Că mi-ar fi fost mai ușor. Dar nu, copilul din dotare are crize peste crize de azi dimineață pentru că, se pare, nici eu, nici Marcell nu știm să îi dăm o explicație mulțumitoare și pe gustul și înțelesul ei.
Da, deci știu și eu ca oaia are ochi negri ca să se ascundă mai bine în tufiș, zăpăcita e rudă cu porcușorul cu ochi roșii, care s-a ascuns în cireș. Știu și ca genetica, evoluția, Darwin, bla, bla, bla și iar bla, bla, dar copilul nu vrea să priceapă și pace bună, Ardeal!
Și nu mai pot. Simt cum BOOOM! mi se crapă țeasta și-mi zboară creierii pe pereți dacă mai aud urlete și întrebarea “De ce are oaia ochii negri?”. De-aia am ieșit pe balcon, să iau o gură de aer. Și să vă întreb, că poate voi știți ce nu știu eu: de ce, Sfinte Sisoe, are oaia ochi negri?

P. S. Cine m-a pus să mă plâng de șleahta de dinozauri? Așa mi-a trebuit..


  
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu