DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Jurnal de autoizolare(7)

Ziua 41 de auto-izolare. Azi a început cu flori pentru subsemanata și cu un desen pentru bunicii de la Casa de bătrâni din orașul vecin.
Să vă povestesc. Frigiderul începuse sa arate ca în Familia Bundy și cam bătea vântul prin rafturi aseară, asa că azi dimineață a fost pe “To Do list” la primul punct “Cumpărături”. S-a dus Marcell – aici e voie doar o persoană din familie să iasă la aprovizionare. Bucuria mea când s-a întors acasă a fost să descopăr, alături de ceapă, mere și păstarnac, și un ghiveci cu flori rozalii – mai ales că nu era pe listă.
Între timp, eu cu Maya am desenat după cum ne-au ținut inspirația și puterile niște insecte de primăvară, să le trimitem la o Casă de bătrânei din Ebersberg. Bunicii se simt singuri de când sunt interzise vizitele, iar conducerea Casei a rugat copiii din regiune să le facă bunicilor primăvara mai colorată trimițându-le desene făcute de ei. Noi le-am trimis o albină și un fluture și un sac de gânduri bune. Mărturisesc că am fost ușurată că Maya a fost de data asta înțelegătoare și nu a insistat să desenam dinozauri – nu-s convinsă că bunicii ar fi fost încântați de sugestia ca, pe lângă Covid19, primăvara asta să ne năpădească și Triceratops-ii, Pterodactilii, Stegosaurii și tot neamul lui T-Rex. Cred că anul asta și-a făcut deja damblaua cu noi și nu-i nevoie să urlam tare, ca Batman in chiloți, asocieri de cuvinte gen Jurassic World și “Give me more!”. Voi ce faceți în Vinerea Mare?
P. S. Marcell a luat și un bax de hârtie igienică, deci se reia activitatea în sectorul construcțiilor.

Ziua 40 de auto-izolare. Azi am fost afara la o plimbare de 30 de minute pe ceas. Sa ne înțelegem, aici plimbările scurte (sa nu fii ieșit cu orele, uitând sa mai vii acasă) și strict cu membrii familiei cu care locuiești sunt legale. Ne-am întâlnit cu vântul – bucurie mare pe Maya când i-a zburat parul mai ceva ca phoenul la baia de seară, ne-am odihnit privirea la pârâu și am adus cu noi acasă papadii. Sa stea cu noi la masa și sa ne reamintească de timpurile bune și toate primăverile care ne așteaptă răbdătoare în viitor.

Ziua 39 de auto-izolare. Azi a fost de dulce, cu tort de căpșuni și de zi de naștere. Nu se știe a cui naștere, ca nu-i nimeni din cunoscuți ori din casa născuți azi. Nu, nici măcar dinozaurii. Cert e ca Maya de doua zile vrea tort de zi de naștere, adică Geburtstagtorte, și de la atâta impuiat urechile, în a treia zi am reușit și noi să ne conformam. Yep, a durat ceva, dar reacția copilului mega-incantat a fost de “Oaaauuu!”. De neprețuit! 

Ziua 38 de auto-izolare. Azi e frig, doar 9 grade față de 24 înregistrate ieri. E ca și cum Primăvara, în loc să-și continue drumul, și-a dat seama că și-a pierdut cardul bancar și s-a întors să-l caute. Cheile nu putea să și le piardă, că m-am gândit și la asta. Cum e trubadură, boemă din cale-afară și mereu pleacă și vine, e clar că n-are domiciliu stabil, iar locuința pe unde dă cam rar, o dată la câteva luni, vă asigur că-i la țară și funcționează doar cu o matură în ușă. Mai clasic de atât nu se poate!
Așadar e frig bine la noi azi. Stăm la TV și ascultăm muzică de film – Henry Mancini and Friends (1980).
Bucata noastră preferată e Moon River, din Breakfast at Tiffany. Ascultăm toți, inclusiv dinozaurii, și bem cacao caldă. Voi cum petreceți ziua de marți?

Ziua 36 de auto-izolare. A fost mama recent la noi și de atunci Maya o pomenește non-stop. Ii spune în germană Omi Vali, pentru ca termenul de “buni” îl folosește pentru bunica mea, adică strabunica ei, căreia ii spune “buni Anica”. Buuunnn! Până aici, totul clar. Acum sa va explic în ce contexte o pomenește pe mama. În săptămâna când ne-a vizitat, mama și-a găsit să facă tot felul de activități cu Maya, de la plimbare și dat în leagăn, până la facut griș în lapte, clătite, prăjituri, tort in fiecare zi, pana la sortat jucăriile în cutii, cusut șosete roase de copil, cusut haine la păpuși și alte multe și mari minunății, vorba lui Creangă. Copilul a rămas de atunci cu impresia ca Omi Vali are niște super power încât și Wonder Woman e fix trânta pe lângă ea. Cum e ceva de făcut ori de dres, fie greu, ușor, nu contează, Maya exclamă cu toată încrederea: ” Omi Vali poate sa repare!”. Și hey! cine-s eu să stric apele și să kilaresc imaginația unui toddler de nici 3 ani? Am încercat o dată, de două ori să-i explic cu frumosul, cum mi-a explicat și buni Anica mie cândva, că Omi Vali e femeie ca toate femeile, dar dacă Maya vrea să o facă super star, so be it! Până la urmă, și eu știu că am o mamă și jumătate. Azi Marcell a ieșit cu Maya sa duca punga de gunoi menajer în curtea din spate, iar eu ii urmăream de pe balcon. Cat Marcell a deschis lacătul și a pus punga in tomberon, Maya depistase în iarbă un șir de furnici. Se lasase pe vine, pup, și le făcea viața amară încercând să le ia în mână. În zadar încercam eu să o conving să le dea pace, până s-a întors Marcell, ea avea în palmă o biata furnică storcoșită. Nedumerita ca insecta nu mai mișcă, i-o întinde lui Marcell, sa o dreagă. A urmat o lecție gen “Gândăcelul”, in germană, copilul e chiar empatic la cei nici 3 ani, așa că părea că lecția s-a prins și că învățătura a fost sadită în pământ bun. Cred că toți învățăm constant și mereu, cel mai bine din propriile greșeli, cugetam eu în gând, în timp ce Marcell cu Maya se întorceau în casă de mână. Când erau pe sub balcon, Marcell ii spune că dacă suntem răi și cruzi cu animalele, ele suferă. “Sunt kaput! Furnica e kaput!”, zice Maya. “Da, din păcate, e kaput”, întărește Marcell, întrucât e greu sa explici noțiunea de moarte unui copil așa mic. La care vine soluția Mayei, din lumea copilăriei, unde totul e posibil: “Omi Vali o poate repara!”.
Oh, viață! De ce nu rămâi tu mereu așa simplă cum ești în copilărie?

Ziua 35 de auto-izolare. Lumea încă trebuie sa stea deoparte, dar vremea însorită zici ca le ia tot mai mult mințile și ii scoate pe oameni din casa și din siguranță. I-am zis bunicii despre asta și mi-a răspuns sec “Ii poarta dracu””.
Covid19 continuă să secere vieți. Peste 2000 de decese în SUA în ultimele 24 de ore. New York Times relatează pe prima pagină despre spitalul destinat cazurilor Corona ridicat în extrem de scurt timp în Ebersberg, orășelul de care și noi aparținem aici în Bayern. Între timp, Germania continua sa transporte cu avioane militare bolnavi corona din Italia și Franța și să îi trateze în spitale germane. Alte 12 avioane au adus de la Cluj muncitori sezonieri care sa lucreze în fermele germane. Germanii sunt pregătiți sa gestioneze situația, chiar dacă printre muncitori ar fi și persoane deja infectate, autoritățile romane în schimb au făcut o treabă de 2 lei la aeroportul din Cluj. Nici măcar de 2 lei, mai rău. Horror. Între timp, vad online ca oamenii sunt dezbinați și împărțiți în tabere. De tot felul. Citesc ca și în multe familii exista neînțelegeri pe motiv de prea mult timp petrecut împreună. Trist. În Italia Corona încă umple paturile de spital. Oamenii se tem pentru ziua de mâine. În UK au fost 980 de decese în ultimele 24 de ore. Undeva la capătul Londrei, dincolo de stația de metrou Upton Park, un teren viran a fost pregătit pentru îngroparea temporara a celor morți. În SUA se folosesc în acest scop parcurile. Alexandra, prietena mea din Londra, are Corona de doua săptămâni. Sta în casă, asa cum i-a zis medicul, și se tratează cu Paracetamol. A fost crunt, au fost zile de febra și când nu a putut sta în picioare. Acum e mult mai bine, a trecut peste ce a fost mai greu. În Scoția, prietenul meu Eduard lucrează azi pana la 21.00. E în tura de seara, lucrează cu copii cu nevoi speciale și trebuie sa fie acolo pentru ei chiar dacă e Paștele. Bolile nu țin seama de zilele libere ori de sărbătoare din calendar. Bolile nu se uita la culoarea pielii, la nație, la cine ne închinăm, la cine ne e mama ori tata, nu se uita nici la contul bancar și nici la persoana pe care o ținem de mana și o iubim în suflet. Bolile nu aleg, secera la întâmplare. Asa cum face Corona. Seceră persoane vârstnice mai mult, e drept, pentru ca ele sunt mai vulnerabile, adunând de-a lungul timpului chestii cronice, într-un sac greu pe care-l poartă pe umăr. Dar Corona sare și la beregata tinerilor, iar pe unii ii ia și ii arunca în groapa aia comuna de morți. Și musca și din cei mici, din cei abia veniți pe lume. Și din doctori și din asistente, din toți.
Trăim vremuri tulburi. Aveți grija de voi și de cei din jurul vostru, chiar dacă ei sunt acum cu preponderenta online.

Ziua 34 de auto-izolare. E Vinerea Mare aici, vin Pastile. N-am făcut multe, dar dinozaurii sunt sătui + am reușit sa incropim un copac cu flori pentru Gabriela, ca tot zicea ca ii lipsesc florile de când stăm acasă

Ziua 33 de auto-izolare. E Joia Verde azi. Mâncați ceva verde, invitați un animal la masa voastră, citiți-l pe Steinbeck, el are o “Joie dulce” și fiți buni. Cu voi și cu restul, chiar dacă restul sunt în aceste zile online.




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu