DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Jac: Pemnița Monului. Chiliile Căminului. Piatra `Naltă

Am scos mașina de pe drumeagul bătătorit doar de urmele carelor și am făcut înapoi, pe jos, drumul pînă la ultima casă. Un om îmi iese în întîmpinare, îl salut și-l întreb de Pemniță. Îmi arată cu mîna o direcție pînă spre creasta dealului împădurit, ce mărginea orizontul nostru lumesc, și-mi zice: ”meri pînă sus, acole-i un drum și, na, Pemnița-i chiar sub el”. Ar fi trebuit să fie floare la ureche, dar a devenit un coșmar. Fără să vrea, omul ne-a băgat în cea mai cruntă luptă cu mărăcinişul, stufărișul des și milioanele de țepi mari și ascuțiți ca niște dinți de dinozaur.

jac-salaj-pemnita-monului (11)Tătdeauna-i altăcum!

Căutînd chiliile din Brusturi am ajuns hăpt în cealaltă parte a lumii și trebuia deja să ne obișnuim cu ideea, mai ales atunci cînd vorbim cu oamenii din zonă, că dreapta-i mai mereu spre stînga, ori că sus îi în jos și dacă se anunță vreme faină, sigur ne plouă.
Săteanul care ne-a trimis pe creastă a zis el, cred eu, destul de pe înțelesul său că Pemnița-i cum urci de-a crestulul dealul, sub drum. Doar că putea să adauge că sub drumul de partea noastră, de unde ne uitam spre peștera imaginară, și nu de partea aialaltă sub drum, coborînd versantul. Nu? E logic, de ce să urci pînă la drum, cînd obiectivul e sub drum, înainte de drum, adicătelea sub drumul la care ar trebui să ajungi, dar nu-i nevoie, că-i de partea astalaltă a drumului. Complicat rău.
Și ne mai zice omul să o luăm un pic pe ocolite, că e foarte abrupt așa, de-a dreptul, povață pe care chiar că n-o băgăm în seamă, pentru că n-avem timp de plimbat pe ocolite. Altă prostie. Ceea ce din depărtare părea o pantă dulce, a ajuns să fie un tobogan abrupt, care a scos sufletul din noi. Totuși, fiind încă cu forțele în formă de zile mari, am ajuns sus la drum parcă mîncînd pămîntul, dar cu ochii bulbucați de efort. Fără oprire, am trecut drumul și am început coborîrea pe cealaltă parte, spre Viile Jacului, căutînd o formațiune stîncoasă nu prea mare, dar care să fie acoperită de mărăciniș.
Cred că nu există cuvinte să pot descrie ce a urmat. Stufărișul și țepii ne-au luat în primire, ca niște pînze de paianjen tăioase; au fost momente în care Călin, prins în brațele mai multor crenguțe țepoase, care-l acopereau pînă peste cap, arăta ca la coafor, cu părul pe bigudiuri. Nu te poți lupta cu mărăcinișul. Îți ferești capul și mergi, chiar dacă țepii te trag înapoi și odată cu pașii înainte lași în urmă bucăți de pantaloni, fîș sau piele.
Cînd am văzut că nu mai putem răzbate nicicum, l-am lăsat pe Călin înjurînd, cum niciodată nu l-am auzit, în mărăciniș și am coborît în vale, la niște case, să mai întreb încă o dată de locul pe care-l căutam.
Culmea, omul pe care am dat îmi zice iar de un pîlc de mesteceni tineri, care se vedeau pe versant – ”ăia de sub drum”, dar și el omite să spună că e vorba de partea aialaltă, de acum, a drumului. Așă că, mă bag înapoi în mărăciniș și mă întîlnesc, pe undeva, cu Călin, epuizat și zgîriat la sînge, de țepi. Peștera nicăieri. Deja sub impulsul nervilor mai continuăm, oarecum, răscolirea vegetației dușmănoase, dar fără nici un rezultat. Pînă la urmă, urc, din nou, la drum și mă arunc, cu raniță cu tot, pe iarba de pe margine, aprind o țigară și-mi zic că și de-ar fi să stau o săptămîna pe aici, așa, pînă vine cineva, tot nu mă mai mișc.
M-am calmat după un timp, chiar și distrîndu-mă de Călinul pe care-l auzeam, undeva sub drum, războindu-se cu țepii și vorbind singur. Privind în jur, peste drum de locul în care mă așezasem, văd un copac gros, cu o săgeată mare și vizibilă scrijelită pe trunchi, ce arăta cu vîrful înspre pămînt. Cu siguranță nu era semn de pădurar, iar în momentul ăla îmi pică fisa. Peștera e chiar sub copac. Trec, așadar drumul, cobor sub el, iar gura grotei căutate se deschide chiar în fața mea. Îmi venea să rîd. Urc înapoi la drum și mă pun din nou în fund. Peste vreun sfert de oră apare și Călin, vîlvoi, cu ochii-n flăcări. Apropiindu-se de mine, îi arăt doar, fără vorbă, copacul cu semnul pe el. Încă nu cuplează. Îi zic doar așa, într-o doară: ”coboară!”. Apoi au urmat doar niște cuvinte alese, pe care nici chiar eu nu le pot reda.

jac-salaj-pemnita-monului (10)

Pemnița Monului

Probabil că la începuturi a fost o grotă naturală, dar, în timp, a ajuns să fie cioplită, finisată și, probabil, lărgită. Poți intra ușor pe gura peșterii, iar în fața ta se deschide o încăpere măricică, cît o cameră de garsonieră. În pereți au fost săpate nișe, pentru diferite nevoi. Din prima cameră se poate trece într-a doua, ca într-un apartament. Al doilea sălaș, care comunică cu prima cameră chiar și printr-o ferestruică mică, săpată în perete, are, în fund, chiar și o formă de pat, tot din piatră. Dacă n-ar exista, mai peste tot, urmele retardaților, care și-au scrijelit numele peste tot, probabil că spiritul călugărilor retrași acolo, s-ar mai simți.
Istoric vorbind, se pare că lăcașul reprezintă o biserică rupestră din zorii creștinismului, datînd cam din secolul VIII. Printre săteni i se spune ”pemniță”, cuvînt ce derivă din pivniță, deși mai curînd aduce a temniță. Desigur, toată lumea știe povestea cum că locul ar fi fost sălașul unor sihastrii. Dar, povestea mai recentă care circulă printre săteni este că, în urmă cu circa 30 de ani, în grota respectivă trăia o familie săracă de prin partea locului, care nu avea bani nici măcar să-și construiască o colibă.

jac-salaj-piatra-lata (1)Piatra `Naltă

Cum intrăm in Jac, pe dreapta de pe drumul spre Românași, o ținem tot la dreapta și din centrul satului, pe lîngă școală. Ajungem, astfel, pînă pe un drumeag de la margine, care pe o parte este deja mărginit de dealul Cămin. De fapt, e un zid calcaros ciudat, înalt și abrupt, pe care nu ai cum să-l ratezi. Aici stăm de vorbă cu un localnic, Taloș Simion, care ne spune despre locurile de prin zonă. Tot el ne spune și despre Piatra Naltă, pe care, de fapt, cei de aici tot Piatra Lată o numesc, doar că, se pare că nu prea dau dovadă de prea multă ingeniozitate, dat fiind că fiecare săritoare dinspre Lupoaia și Brusturi încoace e botezată la fel.
Dacă e zid, îl urcăm, asta e lege, deși nenea Simion ne zice că ar fi mai inteligent din partea noastră să o luăm pe ocolite. Fiecare cu înțelepciunea sa, la Taloș Simion ne vom întoarce, căci s-a dovedit a fi un om de mare omenie, iar noi am luat cu asalt Căminul.
Nimic nu pare ceea ce este, nici de jos, nici de sus, dar gresia asta e atît de sfărîmicioasă, încît e chiar o tîmpenie să o cațeri. Dar o facem, doar și pentru faptul că e doar ceva ce ne-a ieșit în drum, iar peste ea și peste șesul de sus, ar trebui să găsim Piatra Naltă. Dacă știi încotro să te uiți, cînd ești pe culmea Căminului, poți vedea umbra Pietrei Nalte. E mult de mers, iar ploaia se așterne peste noi, exact așa cum au spus la meteo că va fi cald și bine. Alte urcușuri, alte coborîșuri. Nenumărate. Dar Piatra Naltă chiar merită văzută: e o construcție naturală perfect verticală, înaltă cam de 25 de metri, în mijlocul căreia se află o fereastră. Cineva, nu se știe cine, a ”sculptat-o” acolo, cu ceva intenție. Nimeni nu știe de ce. Nu e nimic în ea. E doar o gaură făcută de om. Și, destul de recentă. Dacă vrei să te simți ca un adevărat Gannicus, cîntînd beat pe marginea stîncii, poți s-o faci ușor. Cînd privești în jos, hăul de sub tine cu siguranță te îmbată.
Revenim, încet și fără vlagă în sat. E o chestie impregnată în subconștient, ca la legionari. Mergi ori crapă. Urci, cobori, aluneci, te lovești, dar mergi. Nu ai voie să te oprești.

jac-salaj-deal-camin-chilie (3)Piatra Vulpii

Taloș Simion ne așteaptă. Noi, surmenați, coborînd tot pe gresia sfărîmicioasă. Omul ne întrebă dacă nu mai vrem să vedem ceva fain, niște pietre mari, care se află pe cealaltă parte a dealului Cămin. Că ne duce el pînă acolo. Deși nu mai avem nici un chef și nici vlagă-n noi, nu ne lasă inima să-l refuzăm pe sătean. El ne conduce prin spatele casei, pe un alt urcuș. În fața noastră saltă speriată o căprioară. Nenea Simion ne zice că săracele nu au ce mînca și coboară în curtea oamenilor, fără nici o teamă, după mîncare. La fel și vulpile, care, din cînd în cînd, îi mai lasă fără cîte o găină.
Pietrele Vulpii – care-s doi bolovani imenși, îs niște ciudățenii de felul ălora ce n-au ce căuta într-un anume loc, unde nu există urme de rocă. Înalte de peste 3-4 metri, șlefuite, parcă, cu mîna, cu colțuri în unghiuri drepte, parcă-s pogorîte acolo de către o altă civilizație. Nenea Simion ne spune că acolo se ascundeau bătrînii – printre care și bunica sa, pe vremea războiului, cînd nemții bombardau zona. Există nenumărate vizuine de vulpe. Chiar și o grotă strîmtă, care străbate una dintre pietre dintr-o parte în alta.
Stăm apoi la povești cu Taloș Simion și cu Codruța – cîinele lui, un labrador negru superb, cu o privire atît de blîndă și inteligentă, de parcă ar înțelege tot rostul lumii. Omul ne invită la o cafea, un pahar de vin sau țuică, e atît de prietenos și omenos, încît nu știm cum să-l refuzăm politicos, pentru a nu-l jigni. Un pahar de vin, cînd deja umblăm împleticiți de oboseală ar fi chiar ultima picătură. Stăm la o țigară, eu cu nenea Simion, vorbim, Călin cu Codruța, atunci ne spune despre familia care a locuit în Pemniță și despre hribe și ciuperci usturoi care cresc cît farfuria pe dealul Cămin. Un om de o rară omenie. Păcat că-s pe cale de dispariție.

  • jac-salaj-pemnita-monului (1)
  • jac-salaj-pemnita-monului (2)
  • jac-salaj-pemnita-monului (3)
  • jac-salaj-pemnita-monului (4)
  • jac-salaj-pemnita-monului (5)
  • jac-salaj-pemnita-monului (6)
  • jac-salaj-pemnita-monului (7)
  • jac-salaj-pemnita-monului (8)
  • jac-salaj-pemnita-monului (9)
  • jac-salaj-pemnita-monului (10)
  • jac-salaj-pemnita-monului (11)
  • jac-salaj-dealul-camin (1)
  • jac-salaj-dealul-camin (2)
  • jac-salaj-dealul-camin (3)
  • jac-salaj-dealul-camin (4)
  • jac-salaj-dealul-camin (5)
  • jac-salaj-dealul-camin (6)
  • jac-salaj-dealul-camin (7)
  • jac-salaj-piatra-lata (1)
  • jac-salaj-piatra-lata (2)
  • jac-salaj-piatra-lata (3)
  • jac-salaj-piatra-lata (4)
  • jac-salaj-piatra-lata (5)
  • jac-salaj-piatra-lata (6)
  • jac-salaj-piatra-lata (7)
  • jac-salaj-piatra-lata (8)
  • jac-salaj-piatra-lata (9)
  • jac-salaj-piatra-lata (10)
  • jac-salaj-piatra-lata (11)
  • jac-salaj-piatra-lata (12)
  • jac-salaj (1)
  • jac-salaj (2)
  • jac-salaj-deal-camin-chilie (1)
  • jac-salaj-deal-camin-chilie (2)
  • jac-salaj-deal-camin-chilie (3)
  • jac-salaj-piatra-vulpii (1)
  • jac-salaj-piatra-vulpii (2)
  • jac-salaj-piatra-vulpii (3)
  • jac-salaj-piatra-vulpii (4)
  • jac-salaj-piatra-vulpii (5)
  • jac-salaj (3)
  • jac-salaj (4)
  • jac-salaj (5)
  • jac-salaj (6)

...

12 comentarii

  1. Ionita says:

    Bunicii din partea tatalui sunt din Jac. Tate e din Jac. In copilarie de nenumarate ori am trecut de Duris, Viile Jacului si am ajuns la castru de la Moigrad. Am umblat pe dealurile si pietrelea acelea si mi-au ramas intiparite in minte. Superbe locuri. Minunate. Si acum port cu mine energiile si dorul locului. Multumiri pt. articol. Felicitari

  2. Doru Mesesan says:

    Jac ar trebuii schimbat numele cu Dac pentru ca suna mai bine e satul care aminteste ca Dacii au trait in zona si ca romanii nu au ramas si nu suntem fii lor .Aici suntem de mii de ani nascutzii din Daci nu din romanii !!! iubesc satu pt ca e un sat Dacic . Jac (DAC)

  3. dan says:

    In urma cu aproimativ 30 de ani am fost si eu pe acolo si nu locuia nnimeni.Aceeasi poveste “ca bunaoara pe vremuri ar fi stat o familie sau mai multe fiind refugiati am auzit-o si atunci”

  4. Cerbul Carpatin says:

    Aveti respectul meu . In totalitate .

  5. Horea says:

    Atat la Piatra Lata cat si la Camin (de fapt Camnini, venind de la slavul camnen/piatra) au fost cariere romane de piatra. Cea de la Piatra lata a fost sursa principala pentru construirea castrului roman de la Brusturi/Romita. La Camnin, inaintea romanilor a existat o fortificatie din pamant si lemn, de 4/5 ha, din prima epoca a fierului, acum 3000 de ani. Apoi, dupa romani, probabil sec. X/XI, calugari au amenajat chilii, in una ati intrat voi, dar nu am vazut sa fi intrat in cea mai accesibila. Si Pemnita Monului a fost amenajata probabil tot atunci, dar acolo nu mai exista sansa cercetarii arheologice. Daca ar fi cercetate cele de pe Camnin tot nu s-ar gasi mare lucru dupa un calugar. Cariere romane mai sunt in zona, cele vazute de voi pentru gresie.

  6. Constantin says:

    Imi cer scuze, am gresit numele Wesselenyi si nu m-am semnat.

  7. Anonymous says:

    Nu e bine sa schimbati numele locurilor. Stanca aceea de langa Jac se numeste Piatra Lata. Eu am copilarit acolo, una din casutele acelea din apropiere a fost a bunicului meu care a cumparat vreo 5 ha de pamant de la baronul Wesseleny din Garcei. Exista un drum care pleaca din punctul 47°10’21.14″N, 23°13’14.46″E, din soseaua nr 108A, trece chiar prin curtea noastra si ajunge la Piatra Lata. In stanga, la cateva sute de metri curge un parau care este Valea Brebilor, iar in stanga lui este un alt drum care acum 55 de ani era o cale ferata miniera ce mergea de la mina de carbuni din Jac pana la Moara la Jibou. Cand mergeam la bunicul (de obicei pe jos, din Jibou), daca ploua, mergeam pe “strec”. In punctul pomenit mai sus unde sunt vreo trei case, candva a existat un conac al unui arendas, iar locului i se spunea “La curte”.
    O fata a acestui arendas pe nume Ilonka s-a sinucis aruncandu-se de pe Piatra Lata, dupa care tatal ei a platit om sa dea foc conacului, a incasat asigurarea si a parasit acele locuri, iar Wesseleny a vandut toata valea aceea unor 4-5 familii de romani, care in memoria acelei fete nefericite au numit noua lor colonie “Leanca”. Fereastra din Piatra Lata exista si in urma cu 60 de ani si cel mai probabil au facut-o mineri care au lucrat in zona.

    • SPS says:

      OK, Piatra Lată să fie 🙂
      Oricum, mulțumim pentru povestea și lucrurile pe care ni le-ai împărtășit, care, zicem noi, vin ca o completare a reportajului nostru. De apreciat.

  8. sps says:

    cit se mai poate, continuam. multumim!

  9. Emil says:

    Tineti-o tot asa! Asteptam noi materiale!

  10. Adriana says:

    Super tare articol. Felicitari!

Lasă un comentariu