Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Iuliu Maniu, cinstit în cadrul evenimentelor premergătoare centenarului Marii Uniri

La 100 de ani de la evenimentele care au marcat istoria României – Marea Unire și Marele Război – au fost demarate o serie de evenimente sub egida Ministerului Culturii și Identității Naționale menite să omagieze memoria eroilor căzuți pe câmpurile de luptă și să cinstească contribuția liderilor politici ai vremii la actul Marii Unirii.

Astfel că, la inițiativa Direcției Județene pentru Cultură Sălaj și Vrancea, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Sălaj, Primăria Municipiului Zalău, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, Asociația „Cultul Eroilor Regina Maria” – Filiala Sălaj, Batalionul 317 sprijin logistic „Voievodul Gelu” Zalău, Parohia Greco- Catolică din Bădăcin, cu sprijinul Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei și al Consiliului Județean Sălaj prin Centrul de Cultură și Artă Sălaj, în perioada 9-10 iunie, au avut loc două evenimente tematice, unul la Zalău și altul la Bădăcin, prin intermediul cărora s-a realizat un periplu cronologic care a debutat odată cu prezentarea memoriei Marelui Război Modial, a Mausoleelor Eroilor Neamului și s-a încheiat cu recunoașterea meritelor Armatei Române și a eroilor contemporani care, după cum spunea moderatorul evenimentului de la Zalău, Doina Cociș, au grijă ca noi să dormim în siguranță. Din programul anunțat pentru ziua de vineri, 9 iunie, a lipsit prelegerea dr. Ioan Boilă, unicul strănepot în viață al lui Iuliu Maniu, care, din motive obiective nu a putut fi prezent la eveniment. Numele lui Iuliu Maniu și a altor sălăjeni a rezonat în cadrul evenimentului prin prezentarea istoricului Marin Pop, iar vibrația respectului pentru înaintași s-a împletit cu acordurile de pian ale maestrului Ștefan Doniga, care promovează valorile româneşti, ori de câte ori are ocazia, ducând muzica sa în locurile unde trebuie intervenit pentru a salva patrimoniul.
Evenimentul a continuat sâmbătă la Şimleu Silvaniei şi pe domeniul lui Iuliu Maniu de la Bădăcin cu participarea mai multor oficialităţi printre care s-au numărat Mihail Gorgoi- consilier în Ministerul Culturii, Ionuţ Cojocaru – Departamentul Centenar, Traian Negulescu – Direcţia pentru Cultură Vrancea, Doina Cociş – Direcţia pentru Cultură Sălaj, primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, Daniel Stejeran- CNIPT Șimleu Silvaniei, consilieri locali, oameni de cultură precum şi pianistul Ştefan Doniga, violonistul Eduard Man, corul Corul „Dealul Ţarinei“ Bădăcin.
La Şimleu Silvaniei a avut loc sâmbătă, 10 iunie, un ceremonial religios și depuneri de flori la Memorialul lui Iuliu Maniu după care participanţii s-au deplasat la Bădăcin, unde părintele Cristian Borz le-a prezentat proiectul de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu”. La conacul lui Iuliu Maniu s-a intonat Imnul lui Iuliu Maniu în interpretarea grupului de copii „Urmașii lui Iuliu Maniu” și corul „Dealul Țarinii” din Bădăcin, iar părintele Borz i-a introdus pe cei prezenţi în povestea imnului, care este una de curaj şi patriotism. În aceşaşi context cei prezenţi au putut asista la un concert susţinut de pianistul Ştefan Doniga în vederea promovării campaniei de salvare a Casei „Iuliu Maniu“ şi un concert de vioară susținut de elevul Eduard Man de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu”. La final participanţii s-au bucurat de plăcintele, sarmalele cu păsat, pâinea de casă cu untură şi ceapă, pălinca, vinul şi cireşele toate din Bădăcin.

„Tribut eroilor, Tribut Iuliu Maniu”, eveniment desfășurat vineri și sâmbătă la Zalău, Şimleu Silvaniei şi Bădăcin, este un proiect care va continua pe cele două componente prezentate, respectiv pregătirea Centenarului în judeţul Sălaj şi continuarea demersului de reabilitare a Casei din Bădăcin, prin aducerea în atenţia lumii întregi, dar mai ales a factorilor decidenţi, a situaţiei delicate în care se găsește imobilul şi a eforturilor făcute până în prezent de părintele Cristian Borz pentru stoparea degradării imobilului şi a punerii în aplicare a testamentului Marelui Om Politic, făuritorul de ţară, Iuliu Maniu.“,  a transmis Doina Cociş- directorul Direcției Județene pentru Cultură Sălaj.

Reamintim că publicaţia „Sălajul Pur şi Simplu” a iniţiat în anul 2015 Campania Publică „Salvați Istoria Națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu” care continuă şi astăzi.
Cei care doresc să contribuie, în continuare, la reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, o pot face donând în conturile:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.

Întreaga activitate legată de evoluția campaniei poate fi urmărită pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/SalvatiCasaMemorialaIuliuManiu/?fref=ts

  • centenar_marea_unire7
  • centenar_marea_unire9
  • centenar_unire_8
  • centenar_unire12
  • centenar_unire_6
  • centenar_unire_7
  • centenar_unire8
  • centenar_unire9
  • centenar_unire10
  • centenar_unire11

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*