Vernisajul expoziţiei „Securitatea, instrument al dictaturii” va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 15:00, la secţia de istorie „Vasile Lucăcel” a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, fiind urmat, la ora 16.00, de o dezbatere ştiinţifică cu tema: Importanţa valorificării documentelor din arhiva Securităţii.
Evenimentul este organizat de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, expoziţia putând fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10.00 –17.00, în perioada 10 octombrie – 24 noiembrie 2014.
Documentele secrete ale Securităţii prezintă principalele metode şi tehnici de urmărire şi de reprimare
Potrivit organizatorilor, expoziţia îşi propune să prezinte publicului într-o formă accesibilă şi sintetică istoria de peste patru decenii a Securităţii, în multiplele ei ipostaze instituţionale, sprijinind în acest mod o mai bună înţelegere a dimensiunii fenomenului totalitar. Spaţiul expoziţional este structurat pe două nivele de reprezentare a represiunii. Primul nivel este cel în care documentele secrete ale Securităţii prezintă principalele metode şi tehnici de urmărire şi de reprimare (supravegherea şi arestarea persoanelor care se opuneau regimului comunist, anchetarea acestora şi tratamentul inuman la care au fost supuşi deţinuţii politici în penitenciarele româneşti); modalităţile de cenzură şi de confiscare a corespondenţei, ascultarea convorbirilor telefonice, filaje; dirijarea informatorilor, precum şi atribuţii ale unor direcţii şi servicii importante implicate în menţinerea regimului comunist. O secvenţă importantă din spaţiul expoziţional este rezervată anului 1989 şi evenimentelor din Decembrie, ilustrată cu ajutorul unor imagini inedite. De asemenea, expoziţia include un corpus de documente din fondul Documentar al arhivei CNSAS, în care se reflectă exemplificativ activitatea Securităţii din judeţul Sălaj în perioada comunistă.
Experienţa directă a unor oameni
Cel de al doilea nivel aparţine memoriei trăite, înfăţişând experienţa directă a unor oameni, care au acceptat să-şi împărtăşească amintirile lor pe parcursul interviurilor realizate în cadrul Centrului de Istorie Orală – CNSAS. Aşadar, vizitatorii au posibilitatea să vizioneze în cadrul expoziţiei filmul documentar realizat de C.N.S.A.S. (finanţat de EACEA): „Supravegheat de Securitate în anii ‘70-’80”, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Realizatori: Cristina Anisescu (coordonator proiect); Florentina Budeancă, Liviu Burlacu, Cipriana Moisa, Mihaela Negru, Teodora Pop (CNSAS).
niciun comentariu