Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Ioana Chifor – o fată făcută din zâmbet și culoare, sau cum e să fii PR Manager al UNTOLD și NEVERSEA

De îndată ce o vezi, îți dai seama că este o fată făcută toată din zâmbet și culoare. Nici nu știu dacă mai mult zâmbet sau mai mult culoare, dar cert e că să o ai în față, să o asculți și să o privești îți face bine. E ca un fel de doză ad hoc de bună dispoziție, iar lucrul uimitor e că a rămas așa de când o știu. Și o știu de 17 ani. Publicul larg o cunoaște de la Știrile PROTV, unde a fost unul din corespondenții din Cluj, dar și de la UNTOLD și NEVERSEA, pentru că fata ce zâmbește larg și râde din suflet face acum parte din echipa ce stă în spatele celor două festivaluri. Doamnelor, domnilor, Ioana Chifor – o sălăjeancă ce nu dă pe nimic în lume liniștea, frumusețea curții de acasă de la Șimleu și poveștile la ceas de seară cu părinții.

Reporter: Ioana, publicul te știe de când te vedea pe sticlă la PRO TV. De 2 ani însă, faci parte din echipa Untold, din spiritul Untold, ca PR manager. Cum a fost trecerea de la PRO la noul job?

Ioana Chifor: Trecerea n-a fost una foarte ușoară, însă a fost una normală până la urmă. Propunerea a venit de la unul dintre oamenii care au pus bazele acestui festival, Edy Chereji, director de marketing și comunicare UNTOLD, și s-a întâmplat înainte de prima ediție, însă oricât de tare am crezut în proiect, parcă, parcăîmi era greu să mă desprind de PROTV , după 9 ani.  Înainte însă de a doua ediție am spus da și cred că, până la urmă, acest pas era unul normal pentru că la un moment dat în viață toți simțim nevoia de schimbare și mi-am dorit să fac și altceva, iar universul UNTOLD m-a fermecat imediat.

Rep.: Cum e să lucrezi de cealaltă parte a baricadei, să nu mai ții tu microfunul și să nu mai pui tu întrebările?

I.C.: Mi-a luat un pic de timp până să-mi dau seama că am trecut de partea cealalaltă a baricadei. Am avut de la bun început sprijinul lui Edy, care m-a învățat cam tot ce știu până acum despre meseria de comunicator, dar am avut și sprijinul echipei care îmi cunoștea potențialul și calitățile și, chiar dacă nu aveam experiența necesară ca și PR, am avut parte de susținere și într-un timp foarte scurt am reușit să mă „specializez” la locul de muncă. Și recunosc că, într-adevăr, mă simt ciudat când sunt de cealaltă parte de microfonului (râde, n.r.). Primul interviu pe care l-am dat imediat după ce am ajuns în echipa UNTOLD a fost pentru PRO TV și îți jur că 5 minute am stat și am râs cu echipa de la știri, că era ciudat să fiu interviavată de oamenii cu care până acum un an jumătate lucram cot la cot (râde, n.r.)

 Emoție, adrenalină, ucenicie

Rep.: Care ar fi cele trei cuvinte care ar defini start up-ul la Untold pentru Ioana Chifor și de ce te-ai oprit asupra lor?

I.C.: Emoție, adrenalină, ucenicie (râde,n.r.). De ce m-am oprit asupra lor? Pentru că e ceea ce am simțit în ultimul an. Am intrat cu emoție în noua echipă, emoție care mai târziu s-a transformat într-o fericire de nedescris pentru căîmi place foarte mult ceea ce fac; ucenicie pentru că a trebuit săînvățde la întreaga echipa ce înseamnă să faci un festival; iar adrenalină pentru că eram atât de nerabdătoare să văd ce înseamnă să fii în echipa care organizează unul dintre cele mai bune festivaluri din Europa. Această adrenalină am resimțit-o din plin în cele patru zile de festival și a fost INCREDIBIL. Acum, căîți povestesc, mi se face dor.

Rep.: Cum te-a ajutat ajutat experiența de jurnalist în noua echipă?

I.C.: Am avut mereu o relație bună cu foștii mei colegi jurnaliști și asta mă ajută destul de mult în ceea ce fac acum.Dacă vrei să-ți spun un lucru care e un pic dificil: în unele situații, am tendința să gândesc din perspectiva jurnalistului, ceea ce nu e rău, pentru că până la urmă este experiența mea și îmi folosește foarte mult ca să identific posibile reacții.

Rep.: Când te-ai lovit de primul obstacol, ca PR manager?

I.C.:  În prima zi în care am intrat în echipa UNTOLD (râde, n.r.). Meseria asta de PR Manager – recunosc că nu-mi prea place cum sună – meseria asta înseamnă, pe lângă promovarea festivalului,și rezolvarea unor situații de criză care, că vrei, că nu vrei, apar, însă la fiecare situație reușim să găsim cea mai buna soluție.

Majoritatea dorește ca “UNTOLD să se întâmple la Cluj-Napoca”

Rep.: Spune-ne un detaliu necunoscut publicului despre Untold, care se scrie vară de vară nebun de frumos la Cluj.

I.C.: Cel mai important „detaliu” e ca în spatele acestui colos numit UNTOLD lucrează o echipă tânără, creativăși ambițioasă, care duce în fiecare an numele țării cât mai departe pe glob.

Rep.: La fiecare ediție, au fost și clujeni care au cerut mutarea festivalului în afara orașului, deranjați fiind de zgomot. Cum răspundeți acestor cereri?

I.C.: Noi respectăm opiniile tuturor clujenilor și ținem cont de ele, dar credem că trebuie să ascultăm ce își dorește majoritatea, ca festivalul UNTOLD să se întâmple la Cluj-Napoca.Noi credem că clujenii au înţeles beneficiile aduse de un astfel de eveniment şi au devenit mult mai înţelegători cu noi, lucru pentru carele mulţumim. Credem că au înţeles şi faptul că nu ai cum să construieşti un eveniment mare, care să aducă notorietate şi mulţi bani la bugetul local – şi aici mă refer la bugetul fiecărui om – pentru că anul trecut au fost peste 30 de milioane de euro care au fost atrase în comunitate, bani care s-au împărţit începând de la oameni care şi-au închiriat o cameră, un apartament, până la taximetrişti sau operatori de restaurante şi terase.

NEVERSEA – cel mai cool” eveniment muzical de la Marea Neagră

Rep.: Vara aceasta ați ajuns și la malul Mării Negre, unde ați creat Neversea. Cum ai defini într-o frază evenimentul de anvergură de pe litoral?

I.C.: NEVERSEA este cel mai cool eveniment muzical de pe litoralul Mării Negre, care oferă festivalierilor experiențe unice și cel mai frumos răsărit din lume (râde iar, n.r.)

Rep.: Ce are Untold și nu are Neversea și ce are Neversea, dar nu are Untold?I.C.:Nu se pot compara între ele și asta pentru căsunt experiențe diferite. Dacă la Constanța avem marea, la UNTOLD oamenii trăiesc experiența ținutului Transilvaniei și ambele festivaluri au ceva deosebit. NEVERSEA , prima ediție,a fost o experiențăși pentru noi, pentru că una e să faci un festival în oraș și alta e să-l faci pe o plajă lângă mare și am învățat multe lucruri pentru ediția din 2018.

Rep.: Care a fost provocarea cea mai mare în organizarea festivalului de pe litoral?

I.C.: Faptul că festivalul s-a ținut pe plajă (râde, n.r.) Dacă e să-ți spun un lucru mai ciudat cu care ne-am confruntat e că una din scene era montată cumva în buza mării, iar cu câteva zile înainte de festival s-a pornit o furtună, iar dupăfurtună, marea ne-a „mâncat” cam cinci metri din perimetrul festivalului și a trebuit să reamplasăm scena. Așa că apar tot felul de provocări și situații la care trebuie să ne adaptăm din mers.

Vrem să deschidem și mai mult apetitul străinilor pentru stațiunile de la noi

Rep.: Cum decideți line up-ul pentru cele două evenimente?

I.C.: Artiștii care urcă în line-up-ul celor două festivaluri sunt aleși de fanii festivalurilor. În fiecare an,fanii pot să voteze pe site-urile festivalurilor artiștii preferați pe care vor să-i vadă.

Rep.: Untold a repoziționat major Clujul pe harta Europei, și nu doar în ceea ce privește evenimentele culturale. În ce măsură crezi că Neversea a avut un impact similar pentru județul Constanța?

I.C.: Când s-a născut ideea NEVERSEA, s-a avut în vedere și potențialul  litoralului românesc. Vrem să deschidem și mai mult apetitul străinilor pentru stațiunile de la noi. NEVERSEA are toate ingredientele pentru o experiență unică, e o poveste pe plajă, la mare. Să nu uităm că litoralul românesc este o destinație turistică ce poate, în vârf de sezon, să primească și 300.000 de turiști. Constanța are aeroport care e tot mai legat prin noi rute de orașe din România și din Europa, Bucureștiul e la 2 ore distanță de litoral pe autostradă, calea ferată a fost de curând reabilitată și oferă mobilitate dinspre Capitală spre Marea Neagră, în week-end.Marea Neagră a crescut ca zonă turistică de la un an la altul. Cu NEVERSEA vrem să așezăm litoralul Mării Negre pe harta marilor festivaluri ale lumii și credem că vom reuși asta. Deja de la prima ediție am avut foarte mulți festivalieri din străinătate.

Rep.: Când începe munca pentru Untold și Neversea 2018?

I.C.: Imediat după ce se încheie fiecare festival începe munca pentru ediția de anul următor. Când am plecat din PRO TV, lumea îmi zicea „păi ok, lucrezi patru zile pe an și dupa aia, ce faci?”. Nu e chiar atât de simplu cum pare și la un festival se lucrează din momentul în care se încheie până începe ediția următoare. Discuțiile cu artiștii, compunerea conceptului creativ, campaniile de CSR, promovarea și multe alte lucruri, la toate se lucrează la foc continuu un an întreg.

Momente de liniște acasă la Cluj și acasă la Șimleu

Rep.: Cum este să fii mereu pe drumuri?

I.C.:  Bună întrebare (râde iar, n.r.). Câteodată nu mai știu unde e casa, la Cluj, la București sau la Constanța. Mie îmi place să călătoresc foarte, foarte mult, de asta deplasările de serviciu nu sunt pentru mine o corvoadă.

Rep.: Când și unde mai prinzi un moment de liniște, în care să fii doar tu cu gândurile tale?

I.C.: Momentele mele de liniște înseamnă atunci când suntem acasă, la Cluj, sau când fug împreună cu Edy acasă la Șimleu. Recunosc că liniștea o mai găsesc și când conduc, ador la nebunie să conduc „Popândăul”. Da, așa mi-am botezat mașina, ți-am zis că la volan mă relaxez, și în acest fel am reușit să-i găsesc și numele (râde, n.r.).

Rep.: Mai are timp Ioana Chifor să dea pe la casa părintească, pe la Șimleu Silvaniei?

I.C.: Mult mai des ca în anii trecuți, să știi. Cum prindem o zi liberă dintr-un weekend fugim acasă. E fermecat și Edy de liniștea de acasăși de Măgura Șimleului. Ne încărcăm bateriile când ajungem acolo, chiar dacă stăm câteodată, doar o zi. Însă nu dăm pe nimic în lume liniștea, frumusețea curții de acasă de la Șimleu și povestile la ceas de seară cu părinții mei (zâmbește, n.r.).

Rep.: Un gând pentru cititorii SPS.

I.C.: Un gând bun și cald și dacă stau bine să mă gândesc, cred ca n-ați vrea să ratați UNTOLD 2018 și NEVERSEA 2018!

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*