Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Într-un crâng de mesteceni, la marginea poienii de lângă Mlaștina Iaz cea plină de mister. A doua tabără SPS

 

Mlaștina de la Iaz e un loc încărcat de ”mister”, nu pentru că ar ascunde cine știe ce secrete de când lumea și pământul (ori poate chiar ascunde), ci pentru că locul în sine parcă ar face un fel de incantații, un sentiment pe care ți-l creează, oarecum, apa neagră a mlaștinii, ori poate copacii crescuți în mijlocul malștinii și ale căror umbre parcă ar fi niște rădăcini care se transformă în niște degete uriașe care se întind înspre tine. Ori chiar clădirile părăsite, în ruină, parcă crescute și ele acolo odată cu stuful mlaștinii. Și odată ce ai fost acolo și ai văzut, chiar ai văzut, creația naturii din acel loc, sigur o să vrei să te întorci.

Am mai fost acolo de trei ori, și de fiecare dată a fost ca și cum aș fi ajuns acolo pentru prima oară. Și ăsta a fost motivul pentru care am ales Mlaștina de la Iaz pentru cea de-a doua tabără SPS, mutând, din nou, sediul redacției publicației noastre în natură. Pentru două zile în care poveștile, cartea, muzica și ceea ce înseamnă prietenie au fost liantul taberei.

Miros de fân, de flori de câmp. Un crâng de mesteceni la marginea poienii. Petice de cauciuc

Încă de când am ajuns la poiana de lângă mlaștină, mirosul de fân, de flori de câmp ne-a luat în primire: ”Tu simți mirosul ăsta deosebit? Simți aroma de flori de câmp?”, și cu băgăjoaiele în spate am urcat, încet, prin poiană, până la marginea ei, chiar la limita rezervației. Acolo unde am găsit un crâng de mesteceni numai bun de instalat tabăra, așa că am instalat cortul, am întins hamacul, apoi am zis că dăm o raită prin zonă, nu la mlaștină, unde ne-am gândit că o să mergem noaptea, ci către pădurea de lângă, dincolo de valea adâncă aflată la câțiva metri de noi.

Acuma, instalarea cortului nu a durat foarte mult, mai mult a durat să ne hotărâm care crâng de mesteceni e mai cu farmec, mai ”gata, ăsta-i locul”, pentru că odată ce cădeam de acord asupra unuia dintre crânguri, altul ne făcea cu ochiul, așa că naveta între și printre mesteceni a durat ceva.

Într-un final, am ales locul de tabără și după ce am instalat cortul – după ce în prealabil am curățat locul și am umplut gropile mai mari cu ferigi -, am umflat salteaua și am desfăcut restul bagajelor, apoi, cu o satisfacție maximă, m-am așezat pe saltea, privind prin ușa cortului la priveliștea de afară, la poiana cea verde. Discret, ca și cum doar mi s-ar fi părut, am auzit un fel de poc, iar salteaua a început să pară un fel de nisipuri mișcătoare, semn că tocmai s-a spart. Nu-i nimic, am adus, la fel ca data trecută, petice cu noi, că nu se știe nicodată. Am dat să deschid bagajul, când mi-am dat seama că am uitat peticele pe birou: ”Gina, am dat de belea, că s-a spart salteaua și am uitat peticele acasă. Și cum sub noi nu e deloc zonă plată, nu prea sună bine. Ce facem?”. ”Cum ce facem, mergem până în Șimleu, la ceva peco, și cumpărăm petice”.

N-am ajuns până la Șimleu, ci am găsit un magazin de piese auto în Nușfalău:

”Aveți petice de cauciuc, din acelea care se folosesc la bicicletă, când ai pană?”.

”Cum să nu. 5 lei costă. Da’ de care bicicletă aveți, că poate găsesc ceva care să se potrivească mai bine?”

”Păi, avem… o saltea”.

Trei ore de ploaie torențială și furtună. În iarbă, la miezul nopții

Înainte să plecăm de acasă, ne-am uitat la prognoza meteo, m-am mult așa, din curiozitate, pentru că ploaia nu m-a împiedicat niciodată să ies în natură, dimpotrivă. Probabilitate de ploaie 47 la sută.

Când am ajuns la Iaz, era cald și senin, așa că ne-a ieșit total din cap prognoza. Ne-am adus aminte de ea când a început, brusc, să toarne cu găleata, pe la vreo opt seara, o ploaie care nu a venit singură, ci împreună cu vântul care îndoia mestecenii din jur de parcă erau fire de iarbă.

Niciodată n-am înțeles de ce fug oamenii de ploaie. Și niciodată nu am fugit de ploaie, iar umbrelă cred că am folosit de vreo trei ori, de când mă știu, și atunci de dragul părinților, că tot insistau să iau umbrela cu mine. În natură, însă, ploaia e atât de frumoasă, un adevărat spectacol, iar furtuna e și mai și. Ne-am ascuns în cort mai mult așa, în joacă. Apoi, pentru că furtuna își continua nestingherită spectacolul, privind pe ușa cortului poveștile și-au făcut apariția, povești care au continuat până la ora trei dimineața, cu o oră de pauză, atunci când, ploaia terminându-și rezerva de apă, am ieșit în miez de noapte să facem niște fotografii.

Despre ce poți să povestești ore întregi? Asta depinde de viața trăită, de gânduri, dorințe, de scânteia din tine cea numită suflet. Oricum, timpul se oprește de fiecare dată când călătorești prin lumea interioară, cea plină de amintiri, de dorințe, de gânduri, de vise… Norocul Ginei a fost cerul, care s-a înseninat, la fel cum a venit furtuna, brusc, și, astfel, a avut și ea parte de o pauză. Plus că, odată apărute primele stele, chemarea cerului a fost mai puternică decât poveștile, așa că am ieșit în iarba udă, de dragul lunii ițite printre copaci și a stelelor, cu aparatele de fotografiat în mâini.

La mlaștină n-am mai ajuns în noaptea aceea, am lăsat-o pentru a doua zi, de dimineață.

Mlaștina. O zonă cu potențial turistic

Am mai scris despre ochiul ăsta de apă colorat când în negru, când în albastru închis ori orice altă culoare ar putea să împrumute apa de la vegetația bogată de acolo. E un loc plin de mister, chiar dacă misterul ăsta e mai mult rodul imaginației proprii. Și atunci, când soarele ardea deasupra, plin și de țânțari. Și dacă sînt țânțari, și sînt și eu, clar, țanțarii au câștig de cauză, în sensul că, până să-i pot depista, plesnindu-i de pe picioare, de pe mâini, de pe gât, ei apucă să mă înțepe și să-și ia porția de sânge, cauzându-mi, ulterior, scărpinături peste scărpinături.

Nu o să mă opresc asupra descrierii mlaștinii, pentru că imaginile vorbesc de la sine. În schimb, trebuie menționat potențialul pe care locul ăsta îl are. Un potențial turistic foarte mare, dar pe care nimeni nu pare a-l băga în seamă, clădirile care au fost ridicate, cândva, acolo, fiind acum în paragină, iar imaginea lor aduce mai mult a film de groază, cotloanele întunecate fiind pline de pânză de păianjen, mucegai și tot felul de insecte.

Înainte de ’89, aici au fost Băile Iaz. Acum sînt doar ruine. Însă nu doar băile sînt cele care au potențial turistic, ci și împrejurimile, care ar putea, foarte bine, să fie transformate în trasee turistice, pentru că zona e una pitorească, iar o drumeție prin părțile locului nu poate fi decât plăcută. Și cu un turism promovat așa cum trebuie, întreaga zonă ar avea de câștigat. Așa, din când în când, mai vin autocare cu turiști ori oameni care au auzit de mlaștină și care sînt curioși să vadă ce e acolo, al căror ”sejur” se termină în câteva minute. După ei rămâne aceeași pancartă distrusă de la intrarea în rezervație, aceleași peturi și sticle de bere, lăsate acolo de grataragiii de ocazie, nepăsarea celor care ar putea transforma locul ăsta într-un punct turistic important fiind molipsitoare pentru cei mai mulți dintre cei care ajung aici, la Mlaștina de la Iaz.

Cartea, chitara. Despre prietenie

Cocoțată în hamac, Gina îmi citea din cartea cu Osho, despre cum și ce gândea el acum vreo 40 de ani. Despre societatea care te vrea prost. Acum, ca și atunci, îți trasează direcții, subliminal ori brutal, direct – iar oamenii acceptă, rod al unui reflex condiționat cultivat de mulți ani încoace.

Despre simțire, despre intuiție, despre suflet, se poate vorbi tot mai rar, acestea s-au dat la o parte în fața unei rațiuni, din nou, impuse de societate, o rațiune comună, rod al aceluiași reflex condiționat pe care oamenii îl confundă cu propria voință. Și ascultând-o citindu-mi, m-am gândit la toți cei care, de-a lungul vieții, mi-au fost prieteni (mai degrabă cei care au fost legați de mine de un sentiment de simpatie, atașament, ori chiar stimă, prieten înseamnă foarte mult, iar prietenii adevărați sînt atât de rari încât degetele de la o mână sînt prea mult). M-am gândit la oamenii ăștia care au făcut parte din viața mea, la un moment dat, și le-am mulțumit fiecăruia în parte. Și i-am mulțumit și lui Ionică Iepure, pentru sponsorizare, pentru faptul că, spre deosebire de cei mai mulți dintre cei care se numesc oameni de afaceri, a oferit sprijin, atât cât a considerat de cuviință, legându-și, astfel, numele de proiectul ăsta frumos numit Sălajul pur și simplu. Pentru că a oferi sprijin, asociindu-ți, astfel, numele de un proiect care ți se pare frumos, fără a întreba: ”Dar mie ce îmi iese la asta?”, e un câștig mult mai mare decât orice câștig financiar.

Despre prietenie se poate vorbi mult și bine. Pentru mine, prietenia e cel mai nobil dintre sentimente, e dragostea aceea pură care se oferă, indiferent de ce formă ar lua, necondiționat. Acelor oameni deosebiți pe care îi pot numi ”cel mai bun prieten” le-am mulțumit la final, atunci când am luat chitara și am lăsat rodul imaginației mele să umple poiana și crângul de mesteceni în care am poposit pentru două zile, în tabăra SPS, o pledoarie pntru prietenie, pentru că tabăra înseamnă și asta.

Și pentru că tot am scris despre prietenie, mi-am adus aminte de un mesaj de-al lui Mircea T. (pe care nu îl cunosc, dar e mult mai aproape de ceea ce înseamnă prieten decât majoritatea oamenilor cunoscuți) , mesaj pe care l-a postat la unul din reportajele video Descoperim Sălajul. Și pentru că mesajul lui ar trebui să ajungă la cât mai mulți (nu pentru că mi-a fost adresat, ci pentru că, tot făcând pledoarie pentru tabără, asta e ceea îi poate uni pe oameni), îl las la vedere:

”Călin, lumea asta este așa de plină de ignoranță și de capuri de “carton”, încât uneori te întrebi dacă este real ce-i în jur! Am văzut tot ce ai postat până acum și chiar ți-am și citit toate articolele! Să știi că mai sunt oameni care mai și citesc! De câte ori văd ceva nou, postat de tine, mi se umple sufletul de bucurie! Prietene, continuă să faci ceea ce faci tu cel mai bine, aduci MULTĂ fericire pentru cei ce o caută! Multă sănătate, prietene! O să ne mai auzim, sunt sigur!”

  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__32_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__11_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__13_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__12_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__19_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__4_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__9_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__16_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__29_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__1_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__2_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__3_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__5_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__6_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__7_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__8_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__10_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__14_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__15_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__17_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__18_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__19_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__20_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__21_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__22_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__23_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__24_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__25_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__26_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__27_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__28_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__30_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__33_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__35_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__36_
  • tabara_sps_2_mlastina_iaz__37_

2 comentarii

  1. OK, fain art., incitant la cautare & re-descoperirea (personala) fascinantelor locuri dar unde-s (iar) minimele repere pt.orientare ???
    Aproape de Nusfalau , asta am inteles cautind petece pt. saltea (niciodata nu am folosit asa ceva in cort, e grea…de carat in rucsac/nepractica in comparatie cu banalul izolir=suficient daca nu te bnintuie fitze de 5 ***** ). Sa fie pe versantii E ai Mtilor Ses, prin apropiere de Barcau/Tusla ? Chiar n-am habar. Prima oara ma gindisem la ,,aria naturala protejata,, =Balta Cehei linga care idiotii/nemernicii dili ai Simleului Silvaniei au amplasat oribila halda de gunoaie menajere luate de vint-transferate peste stufarisul invaziv (nu si iarna cind jegurile animate de vijelii par niste macabri corbi de pe un medieval cimp de lupta) .
    Eu zic sa plecati de la premisa ca, in general, nu toti cei curiosi/dornici sa gaseasca-admire noi, nestiute de ei, frumuseti ale NATURII sunt niste vandali/cheflii/agresivi.pioluatori/pingaritori iar pt. aceasta (probabil restrinsa ,,secta,, e frustrant sa citeasca un art. de acest fel fara a putea intrezari cum/pe unde/in cit timp/pe ce drumuri ar putea sa se orienteze.
    F. faine imaginile -ca mereu-felicitari !

    LPG
    Baia Mare

    • Călin says:

      Mlaștina de la Iaz e, evident, în localitatea Iaz, acolo unde sînt indicatoare care te îndrumă către mlaștină.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*