Direcţionează 2% pentru un altfel de jurnalism.
Formularul poate fi descărcat AICI
|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Mlaștina de la Iaz oglindește în negrul apei tot ce o înconjoară. O zi de Făurar cu tanti Ileana

Întâi l-am văzut pe Nero, câinele mare și alb, apărând parcă de nicăieri, apoi, la scurtă vreme, mogâldeața blănoasă alb cu negru, Rexi, ițindu-se și el de după linia curbă a dealului împădurit. S-au oprit amândoi și au adulmecat aerul, privindu-ne calm, fără nicio urmă de neliniște, ca și cum ar fi știut că o să fim acolo, aplecați deasupra mlaștinii de la Iaz, privind imaginile care se reflectă în apa neagră nemișcată.

I-am chemat ușor. Au făcut câțiva pași, apoi s-au oprit, privind în urma lor. O așteptau pe tanti Ileana, care, la fel ca Nero, și-a făcut apariția, ca din ceață, de parcă atunci ar fi fost zămislită de vreun sculptor de ființe umane, printre copacii desfrunziți, ținând în mâna dreaptă un ditamai toporul, pe care îl ascundea, oarecum, privirilor noastre.

”Săru’mâna!”, i-am strigat de lângă mlaștina neagră. Și a fost de ajuns ca femeia, după ce ne-a făcut cu mâna (cea stângă, dreapta era ocupată cu toporul), răspunzând salutului nostru,  să se apropie de noi, însoțită de cei doi câini, unul mare și alb, ceălalt mic și blănos, amândoi blânzi și prietenoși: ”Apu, că bună zâua și la ‘mnevoastă. Ați vinit să videți balta noastă?”

Mlaștina de la Iaz se vede altfel iarna,

și nu pentru că zăpada ar crea cine știe ce efect. Deși se prea poate. N-am de unde să știu. Nu de alta, dar în ziua asta de Făurar (februarie, cum ar veni) nu a fost deloc zăpadă. Mlaștina se vede altfel pentru că în lipsa vegetației verzi luxuriante care, în anotimpurile calde, acoperă totul, acum copacii și tufele golașe lasă mlaștina mult mai mult la vedere. Iar apa neagră, liniștită, ca o oglindă așezată pe pământ, are un efect magic, și tot ce iese sau se reflectă în apa asta neagră pare că ”spune” ceva.

Sigur, faptul că e declarată rezervație naturală cântărește mult în a face locul ăsta un punct de interes turistic. Ori un loc unde pasionații de fotografie vin să caute cadre spectaculoase. Și pe bună dreptate, fauna și flora de aici sunt deosebite, doar să ai răbdare să observi viața din jur. Dar locul ăsta numit Mlaștina de la Iaz e mai mult decât atât, are o notă de legendă, și nu doar pentru că poveștile oamenilor care locuiesc în Iaz te duc într-acolo, către misticul cel atât de ”acasă” în multe din locurile frumoase ale Sălajului. Legenda transpare în oglinda apei negre care pare că e aici de când lumea. Nu doar pentru cei veniți în vizită, dar și tanti Ileana, cea cu care ne-am întâlnit aici spune la fel: ”Apu, io ce și zâc, că cum s-o format apa asta? Că îi aice de când lumea. Că io, de când mă știu tăt aice-i… și bătrânii de când eram fătucă mică, tăt așe ziceau. Că-i aice de când lumea.”

Ileana, Nero și Rexi. Și, mai ales, poveștile

Oricât de frumos ar fi un loc sau altul, atunci când e îmbrăcat într-o poveste e și mai frumos. Mai ales când povestea e spusă de un om al locului respectiv, care are întotdeauna ceva de spus la îndemână. Și oricât de fantastică ar fi, atunci când o asculți povestită într-un loc din acesta, n-ai cum să nu-i dai crezare. Iar asta chiar dacă unele lucruri par ”prea povești”. La urma urmei, povestea e frumoasă atunci când te lași purtat de ea într-o altfel de lume.

Stăteam la marginea mlaștinii, privind cățeii mergând când într-o parte, când în alta, și ascultând-o pe tanti Ileana, care ne-a împărtășit din poveștile tainice ale locului în care a crescut.

Bine, prima și prima dată, văzând că mă tot uit la toporocul pe care acum îl folosea ca să se sprijine de el, a spus, mai în glumă, mai în serios, că are și toporocul rostul lui.

”Că dară, ce crezi, că doară n-am fost venită să culeg ciuperci? Că de unde ciuperci la vremea aiasta? L-am luat cu mine că dacă să dă la mine mai știu io ce. Că dacă îi oarecare care îmi coată de grijă, io ce să fac? Asmuț cânii și dau cu toporu’. Cum pot. Da dau. Că cine să mă apere?”

Am zâmbit a pace. Ori, pe limba ei, noi, clar, n-aveam deloc de gând să-i cotăm de grijă. Nu de alta, dar Nero și Rexi, cățeii, erau tare grăgălași, iar tanti Ileana, la fel ca mai toți oamenii satului care se confundă cu satul românesc, are un farmec aparte.

”Apu, io cum să vă spui? Amu multă vreme, de când eram io mnică, da și mai demult, că mi-o zâs și bătrânii, aicea era numa o apă. Nu ierau lemnie deloc. Ia, videți voi șișca asta (”lemnele”, adică stufărișul, copăcii și iarba galbenă din mijlocul mlaștinii)? Nu era defel, s-o înjipuit aice. Da dedesubt îi tăt apă, și dacă calci acole, tătătăt să clatină. Apu, or fost, amu ceva ani, nește copii, cu autobuzu, că aice tăt vin copii și oameni să vadă balta. Eie, și le-o pus omu cu care erau nește scânduri, pă unde era mai îngust, să vadă cum îi acole, la șișcă. Și când or călcat șișca, numa o început să să miște, de să clătina de numa, și or fugit tăți ‘napoi. Că le-o fo’ frică. Că cum nu?”

Acuma, e drept, am mai fost de câteva ori aici, la Iaz, și de multe ori m-am gândit să trec dincolo de apa neagră, pe insula de iarbă galbenă. N-am trecut. Iar acum, ascultând-o pe Ileana cum ne spunea de clătinat, chiar dacă numai la asta nu te îndeamnă, parcă a devenit și mai interesantă. Și sigur o să testez șișca, să văd ce se ascunde acolo. Că locul pare mistic, în felul lui. Și cum îmi plac poveștile și aventurile…

Ca și când mi-ar fi citit gândurile, tanti Ileana și-a continuat povestea:

”No, apu locu aista, să știți voi, îi sfânt. Că, dară, odată, tri ani și jumate n-o fost plouată deloc. Și numa aice mai era apă. Și odată s-o șămălit oamenii din sat și or venit să sape șanț, să ajungă apa la căși. Da n-o săpat de la apă în jos. Or săpat din jos la apă. No, și, apu, numa ce or ajuns oamenii la tri metri de apă, că odată s-o pornit o furtună. Da din aceie cu tunietie și fuljere, de s-or spăriat tăți, că aproape or orbit de la fuljerele aistea. No, că dacă vă zâc? Și diabie or avut oamenii timp să astupe la loc șanțul, că așe de tare îi orbe fuljerele. Și n-or mai săpat altu. Că apa asta îi sfântă. Că altu, de ce n-or mai săpat? Că îi sfântă. Că dară cum să nu fie sfântă, dacă și vindecă?”

Ne-am uitat unul la altul. Noi, cei veniți aici ca să ne bucurăm de frumusețea naturii. Tanti Ileana se uita la noi, căutând din privire încuviințarea că, da, apa asta e sfântă. Și, ca să fiu sincer, sunt sigur că apa asta e sfântă, la fel ca toată natura. Dar nu o sfințenie mistică, religioasă, ci o sfințenie de sine, pentru că natura, deci și mlaștina cu apă neagră de la Iaz, înseamnă viață. Iar viața e sfântă. În toate sensurile.

Găsindu-ne în privire încuviințarea, Ileana și-a continuat povestea:

”Apu, vindecă. Că am tăt auzită când eram mnică că aice o vinit un om din sat cu botă, și o plecat fără botă. Io am zâs că și-o pierdut bota, că altfel, de ce să vină ‘napoi fără botă? Amu mi-am dat io sama. Că dară o vinit cu botă că nu putea umbla. Și o vinit ‘napoi fără, că n-o mai avut nevoie, că s-o vindecat. Amu, îi drept, aice, la apa asta s-o întâmplat și năcaz. Da cine să știe ce o mânat-o pă fata aia aice, la apă? Că era cu vacile. Vo patru. Una era cu călduri, știți ‘mneavoastă, și s-o răpăzit la apă. Celilaltie vaci, după ie, că-s vaci. Fata, când o văzut ce fac, o fujit după ele. Da, nu știu cum de nu și-o dat ie sama, o intrat cu tăt cu vaci în apă. Și tăte s-or cotroptit, și ș-acuma îs acolo, sub apă. Așe mi-or spus bătrânii, când ieram io mnică. Eeee…”

Ne-am trezit că ne fixam cu privirea apa neagră, ca și cum am fi putut să vedem copila despre care vorbea și vacile ei. Și cum altfel? Poveștile ăstea au întotdeauna darul de a te fura. Mai ales dacă cel care povestește chiar crede ceea ce spune. Și atunci totul capătă, oarecum, contur. Tanti Ileana spunea toate astea ca și când ar fi vorbit despre un lucru obișnuit, fără să accentueze cuvintele, însă, așa, molcom, în felul apăsat cu care oamenii satului povestesc, cu convingere. Am privit-o fără semne de întrebare în ochi, lucru care a făcut-o să continue. Și, de ce să nu o spun, de abia așteptam să ne mai povestească.

”Apu, spune Ileană… Io mai luam apă de cealaltă parte, die dincolo. Că acole-i bună apa. No, am dus. Că am fost odată vara. Și or vinit diaiștie nii de la Șimneu, cu câinii, și-apu cânii fujeau încolo și-ncoace pângă fântână. Și mi-o rămas un flacon die apă, numa. Ca dară-i mândră ca berea, știi, când îi în flacon. Io am din ’85 o sticlă cu apă acasă. Și-o vinit domn părinte la mine și i-am arătat sticla ceie cu apă, că nii de când îi apa aceie. O luat-o părintele și o scuturat-o. Și ș-acuma îi curată. Că și 100 de ani stă apa asta și nu să strică. No, că-i sfântă.”

Mlaștina are vreo 5 metri adâncime, iar pentru cercetătorii științifici e ca o comoară,

pentru că aici, în această zonă cu mlaștini turbo-active, a fost identificat mușchiul de turbă, o plantă carnivoră numită ”Roua cerului”, trestioară, iarbă albastră și un număr mare de viețuitoare – șerpi, gândaci (printre care și un gândac – Phytobius velaris -, specie unicat în fauna României), iar copacii seculari din jurul mlaștinii dau un aspect de parc dendrologic. Ceea ce e, din punctul de vedere al cercetătorilor, în topul listei atracțiilor, e planta carnivoră. Așa că am întrebat-o pe tanti Ileana despre ea. S-a uitat într-o parte la noi. Ce plantă carnivoră? Adică ce face planta asta, ce mănâncă?

”Apu, io ce să spui? Oi întreba odată pă careva, din aiesta, specialist din ăsta, cu vejetație, că ce-i aceie planta carnivoră. Da io, vă spui, de când îs io, plantă din aiasta n-am văzut. Niciodată. Și io aice am crescut. Da, no, oi chema pă careva să-mi aratie și mie. Că o mai vini careva pă aice să studieze și l-oi ruga să-mi arate și mie. No, dară, că m-o ajuns frigu. M-oi duce până în cealaltă parte, cătă deal, apu m-oi duce acasă. Da, să știi, că io v-am văzut când ați trecut cu mașina pe lângă casă. Că io stau i-aice ni, nu departe. No, v-oi mai vidie când iți trece cătă casă. Numa sănătatie s-aveți!”

Și-a luat toporul și a plecat, încet, în drumul ei. Nero și Rexi au urmat-o, cuminți, dând bucuroși din coadă.

Noi am mai rămas acolo, la mlaștina cu apa neagră o bună bucată de timp, privind reflecțiile apei, copacii din jur, crengile ca niște degete care păreau că vor să mângâie mlaștina.

Natura e magică. Ca să-i descoperi comorile, trebuie să înveți să o simți, să o respecți. Și atunci, te va primi cu brațele deschise și îți da și ție un loc în povestea asta atât de frumoasă, numită, simplu, viață.

  • mlastina_de_la_iaz_salaj__41_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__13_1
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__3_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__16_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__12_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__24_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__5_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__35_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__26_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__44_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__32_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__48_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__50_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__1_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__2_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__4_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__6_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__7_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__8_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__9_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__10_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__11_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__13_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__14_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__15_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__17_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__18_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__19_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__20_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__21_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__22_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__23_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__25_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__27_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__28_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__29_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__30_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__31_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__33_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__34_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__36_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__37_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__38_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__39_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__40_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__42_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__43_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__45_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__46_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__47_
  • mlastina_de_la_iaz_salaj__49_

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*