Unităţile de învăţământ sălăjene vor fi controlate de inspectorii de specialitate, în perioada 14- 28 ianuarie, în vederea verificării calităţii demersului educativ pe semestrul I. Cu această ocazie vor fi vizate, în special, materiile opţionale, precum şi pregătirea la examenele naţionale, respectiv orarul pregătirilor cu elevii şi prezenţa acestora la consultaţii, având în vedere că se apropie perioada simulării acestor examene. Alte puncte vizate de inspectori vor fi măsurile de prevenire ale absenţelor şcolare şi documentele de management.
Următoarea vacanţă pentru elevi va fi cea intersemestrială, care va dura o săptămână şi va începe vineri, 30 ianuarie, şi se va încheia luni, 9 februarie, semestrul al II-lea urmând a fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie.
niciun comentariu