DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Însemnările unui om sătul de lumea superficială în care trăiește

Am la bloc o grămadă de pisici (adică vreo 5), pe care le hrănesc, cărora le vorbesc mai mult din atitudine, gesturi și emoții și care de multe ori îmi fac ziua mai frumoasă prin simpla lor prezență. Nu-s pisici de casă, sunt sălbăticite, fug de oameni ca de dracu (și pe bună dreptate), însă pe mine m-au acceptat ca fiind un fel de prieten, dintr-o altă lume. Două din pisicile ăstea sălbăticite, de câte ori mă văd, fug către mine, apoi se opresc lângă picioarele mele și mă privesc de-a dreptul. Și nu doar când le dau de mâncare, ci de fiecare dată când mă văd, exprimându-și bucuria prin privirea de-a dreptul, una fără ascunzișuri. Mi-s dragi când le văd sinceritatea lor simplă, necizelată, mi-e drag să-l văd pe motan cum stă cu pisica și puiuțul lor aproape toată ziua, cum le lasă pe ele să mănânce prima dată, apoi, când îi chem deoparte, să-și poată mânca porția, mi-e drag cum se strecoară prima oară sub mâna mea, mi-o ridică încet cu trupul, scoțând un fel de ”mmrrrr” cald, apoi mănâncă liniștit. Întotdeauna când mă despart de ele, motanul mă conduce până la intrarea în bloc, ori, dacă ușa e deschisă, intră și el în bloc și mă urmărește cu privirea până dispar din raza lui vizuală.

Azi, după ce am coborât să le dau de mâncare, am plecat să mă plimb puțin pe străzile lăturalnice ale orașului. De obicei sunt ”plecat” din realitate, așa că nu bag deloc în seamă lumea din jur. De data asta, însă, m-au trezit două persoane care, atunci când am trecut prin fața lor, mi-au spus: ”Descoperim Sălajul”. M-am oprit și m-am întors către ei, ascultându-i cum îmi spuneau cât de mult le place ceea ce fac, reportajele mele, și că mă urmăresc cu plăcere, așteptând, de fiecare dată, curioși, să vadă pe unde mă mai duc. Le-am mulțumit, la fel cum le-am mulțumit tuturor celor care mă opresc pe stradă să-mi spună același lucru, cum că le place ceea ce fac, și să nu mă las.

Poate că feed-back-ul ăsta atât de frumos ar fi trebuit să-mi scoată din sertarele creierului altfel de gânduri, însă m-am trezit spunându-mi că m-am săturat de lumea de căcat în care trăiesc, că mi-ar plăcea să pot să mă mut la țară, într-o căsuță la capăt de uliță, ori la munte, într-o căbănuță, într-un loc unde să-mi pot găsi linștea. Pentru că, pur și simplu, m-am săturat.

M-am săturat de superficialitate, de politică, de partizanat, de aere de superioritate, de orgoliul dincolo de orice limită.

M-am săturat de lipsa de zâmbete, de lipsa empatiei, de ipocrizia atotprezentă, de răutatea gratuită, de egoismul adânc înrădăcinat în ADN-ul omului.

M-am săturat de faptul că, în loc să fii luat așa cum ești, ți se interpretează orice, iar, într-un final, ți se pune ”ștampila”: respins.

M-am săturat să nu poți privi cu admirație pe cineva frumos întâlnit pe stradă, fără ca acea persoană să nu dea ochii peste cap, în loc să-ți mulțumească din privire pentru admirație, ca și cum n-ai putea să admiri pe cineva, pur și simplu, și atât.

M-am săturat că oamenii nu știu să iubească momentul.

M-am săturat de listele cu ”locuri de văzut într-o viață”.

M-am săturat de clișee și sloganuri.

M-am săturat de goliciunea sufletească.

M-am săturat de terase, de treceri de pietoni, de semafoare, de mașini.

M-am săturat de lipsa de sinceritate.

M-am săturat să visez cu ochii deschiși, iar apoi, după ce mă trezesc, să-mi doresc să nu mă fi trezit.




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu