DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Însemnările unui nonconformist din fire, într-o zi obișnuită de purtat masca în spațiile închise

Da, e o insultă chiar și doar să pomenești despre nonconformism. O insultă la adresa lumii în care mentalitatea de turmă domnește lejer, cu nonșalanță chiar, de parcă omul ar fi produsul unui laborator al unui institut de creat căcători ambulanți după același tipar. Evident, că doar facebookul e peste tot (dacă nu, alte asemenea programe de șlefuit sinapsele până la luciu, neuronii fiind pe post de bilă de popice, și cam atât), conformismul e, în zilele noastre, răstălmăcit și îmbrăcat în clișee cu pompă, ca să prindă la cei care răspund, necondiționat, la impulsul social, ăla de se propagă foarte ușor pe internet.

Am fost să-mi iau niște piersici din piață, de poftă. Ca de obicei, de când cu coronavirusul, mi-am pus masca înainte de a intra în piață, la fel cum fac și când intru în magazin, atunci când am nevoie de ceva. Mi-o pun simplu, fără a mă încrunta ori a mulțumi partidului iubit că ne-a învățat că masca-i sfântă și că cine n-o poartă e de porc. Eu o port pentru protecție (atât cât e), nu de alta, dar e mai bine să fii prevăzător, decât să te pomenești închis în ceva salon de spital, unde intri cu una (adică problemă), și ieși cu mai multe (tot probleme). C-așa-i în tenis, vorba lui Toma Caragiu, în cazul ăsta tenisul însemnând sistemul românesc de sănătate. Plus că eu am avut întotdeauna pornirea de a mă ascunde de oameni, așa că masca asta e tot un fel de a mă ascunde.

Am intrat în piață mascat, apoi am lăsat punga cu piersici acasă (le-am mâncat seara, cu poftă, lingându-mi degetele și pătându-mi tricoul de pe mine, un tricou simplu, ne-la-modă), și, după câteva minute, am intrat în magazin, la fel de mascat, pentru alte cele. Și într-un loc, și într-altul, oamenii erau, la fel ca și mine, mascați. Toți, chiar dacă ni se spune, cu dojeneală de comenduire, că românu-i neascultător și nu poartă mască. Deci, toți mascați.

Masca nu are efect, însă, în ceea ce privește mentalitatea de turmă care caracterizează lumea, acum, când individul e aproape scos în afara legii, pentru binele progresului mondial. Iar privirile oamenilor sunt la fel, aproape goale. Comportamentul lor, la fel, de parcă toți ar executa un exercițiu sincron impus. Cât despre vorbire, asta e doar o mărturie fără voie a faptului că manipularea a bătut la fundul gol convingerile proprii ale oamenilor, atâtea câte au fost. Așa că, dacă spui ce ai de spus doar în limba română, ceilalți o să se uite disprețuitori la tine. Pentru că ei nu au sarcini, au taskuri, nu merg la serviciu, ci la job, nu au aptitudini (și n-au), ci skilluri, nu gândesc neconvențional, ci outside the box, nu participă la întâlniri, ci la meetinguri, nu au obiective, ci targeturi, și alte asemenea care pot continua la nesfârșit. De parcă ar fi uitat să mai vorbească românește, ori, mai rău, limba română a devenit un fel de paria, fiindcă  nu-i cool și nu sună cu suficient de multă importanță ca să impresioneze auditoriul. Plus că sfântul internet așa ne învață, că individualitatea e caca, că a nu te conforma e, la fel, caca, că ”acasă” e caca, poate cel mai caca dintre toate, fiindcă mentalitate de turmă nu concepe așa ceva.

Ce s-a păstrat cu sfințenie în limba română sunt înjurăturile, care-s fără număr, un fel de marcă înregistrată a cocalarului cu sau fără fițe a societății contemporane. Și, evident, aerul de superioritate pe care trebuie să ți-l afișezi tot timpul când ieși în lume (și cea reală, dar, mai ales, cea virtuală). C-așa-i în tenis, aici tenisul însemnând viața în turma socială.




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu