Asociaţia Sălajul pur şi simplu  
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
 D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!        
Mihai Calin Paval   |   - ING Bank
EURO: RO28INGB0000999911224956
USD: RO17INGB0000999911172192
patreon.com/calinpaval
|  Contact  |

Însemnările unui cireșar pe cărări de zăpadă

Nu știu, poate e datorită căciulii colorate, lucrate manual în Nepal, pe care am primit-o de la sora mea, și pe care o port cu drag. Ori poate din cauza vântului rece, înghețat, care sufla atât de tare, încât copacii se mișcau scârțâind gros și trosnind, din când în când, de parcă s-ar fi rupt în două. Indiferent de ce ori cine ar fi cauzat asta, m-am trezit înconjurat de cireșari. Nu că nu am merge împreună în toate aventurile, dar de data asta am pornit de unul singur. Însă ei, cireșarii, m-au ghicit, m-au ajuns din urmă și ne-am regăsit, cu obrajii roșii de la ger și privirea arzătoare, acolo, urmând cărările de zăpadă ale pădurii. Și în loc să fiu un singur cireșar, am fost opt:  Victor, Ionel, Dan, Maria, Ursu, Lucia, Tic (mai ales Tic) și eu. Și, da, și Țombi, cățelul.

Ce înseamnă să fii cireșar? Pentru cei care au citit cele 5 volume ”Cireșarii”, e mai ușor să-și facă o idee despre ce înseamnă asta. Eu… eu m-am născut cireșar. Și de când sunt cireșar caut, la fel de emoționat ca și Tic (ba poate chiar mai emoționat), castelul fetei în alb. Îl caut chiar și acolo unde nu ar avea ce căuta un castel, darmite o fată în alb. Cum adică să cauți un castel? Și cine e fata în alb? Pentru Tic, e Laura. Pentru mine, e o lume întreagă, o lume a cărui frumusețe așteaptă să o descopăr, o frumusețe care mă cheamă să o descopăr, ca și cum m-ar chema acasă. Și urmez chemarea asta de când mă știu. Poate asta înseamnă să fii cireșar.

E atât de frumos albul zăpezii, iar scârțâitul ei, atunci când pășești, parcă amplifică și mai mult albul din jur. A urma cărările naturii e ca un fel de meditație, de obicei de unul singur, iar muzica liniștii care mă umple din toate părțile e magică și mă face să visez cu ochii deschiși. Însă, atunci când suntem toți cireșarii împreună, visele lasă locul poveștilor, uneori sub formă de monolog, dar, de cele mai multe ori, un dialog viu, un schimb de idei în foc încrucișat.

Valentine’s Day… Cea mai stupidă, mai ipocrită și mai ”fătălaie” sărbătoare inventată vreodată. Cum adică să ai nevoie de o zi anume ca să îți declari iubirea? Cum adică să ai nevoie de un impuls exterior ca să îți declari iubirea? Asta nu arată altceva decât nivelul adânc de involuție al omului. Ca ființă.

Acuma, nu neapărat că alte sărbători nu ar fi ipocrite, ca atunci când omul devine, brusc, pentru o zi sau două, mai bun. Însă ”bunătatea” declarată public a celorlalte sărbători are un folos, în sensul că unii oameni, unii care chiar foarte săraci, primesc niște bunuri. Iar bunurile ălea, că vin dintr-o pornire ipocrită, că nu, tot le fac un bine acelor sărmani. Însă sărbătoarea asta ”fătălaie” e atât de ipocrită că nu știu cum de nu vomită universul în 14 februarie, de scârbă. Cum adică să ai nevoie de o zi anume ca să îți declari iubirea?

Ce e mai trist e că cei mai mulți își scot la mezat ”iubirea” public. Adică se duc la hotel, pensiuni, cabane, ce-or mai fi, la grămadă. Să vadă toți cei prezenți cât de tare se iubesc ei. Că dacă nu le vede nimeni ”iubirea”, e degeaba, iar banii dați pe cazare și meniu sunt trecuți la pierderi.

E ca în filmele cu zombie. Ăia, morții vii, în lipsa unui impuls, stau la grămadă, nemișcați. Iar la primul impuls, indiferent de ce natură, se trezesc și aleargă în direcția de unde vine impulsul. Așa-s și oamenii. 364 de zile pe an nu simt nevoia să-și declare dragostea, dar a 365-a zi, în 14 februarie, gata, nu mai pot de atâta iubire. Și, ca atare, neapărat să și-o declare public, atunci când, cu un zâmbet la fel de ipocrit ca sărbătoarea asta ”fătălaie”, fac schimb de cadouri sub formă de inimioare roșii.

Oamenii confundă impulsul atracției sexuale cu iubirea. Ce prostie! De asta, după ce zvâcul sexual trece (și trece foarte repede), tot ce le rămâne ”îndrăgostiților” e prezența de complezență, una goală, fără urme de sentimente ori simțire. Un fel de înțelegere tacită: ”ne facem că nu vedem cât de goală ne e viața”. O ”îndrăgosteală” pe care, atunci când e notat în calendar, și-o ambalează sub formă de inimioare și o scot în piața socială, la mezat.

Iubire? Cred că râde și cea mai lipsită de viață planetă de ”îndrăgostiții” de Valentine’s Day. Nu e vorba de iubire deloc în sărbătoarea asta. Doar de obediența celor mulți de a se conforma impulsurilor sociale. Atât. Iar lipsa asta de iubire aproape că a pus stăpânire peste întreaga omenire. Da, e dreptul fiecăruia să trăiască și să sărbătorească oricum și orice. E vorba despre alegerea personală. Însă nu e vorba deloc despre iubire. Și e trist, foarte trist…




 
  

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.