DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Însemnările unui călător printre stele

Ca să fii călător printre stele trebuie să te naști așa. Nu poți să te antrenezi să devii aşa ceva și nici nu e de ajuns să-ți dorești asta. Trebuie să te naști cu licărirea stelelor nu doar în privirea care trece dincolo de ce-se-vede-cu-ochiul-liber, ci mai ales în suflet. Dacă te naști așa, atunci ești călător printre stele.

……………

Când eram mic, când încă trupul era de copil, iarna era aparte. Sania pe care mă dădeam pe pârtia de lângă bloc nu era doar o sanie, era o navă cosmică, o rachetă spațială, cu care puteam să ajung unde voiam eu. Era de ajuns să apăs pe butoanele pe care le desenasem pe scândurile saniei, în partea din față. Așa sunt rachetele spațiale, au butoanele pe bordul din față. Întâi porneam motoarele. Evident, zgomotul lor doar eu puteam să-l aud, nu de alta, dar așa îl reglasem, să fie silențios, să nu audă nimeni când o să decolez. Pentru că nu o să înțeleagă de ce mi-am luat zborul, și nici încotro. Eu însă știam. Zborul o să mă ducă printre stele, pe lângă Luna mea dragă, apoi mai departe, printre lumi neștiute de nimeni, așa cum îi șade bine unui călător printre stele. Nu, atunci nu știam ce sunt, chiar dacă sufletul mă tot trăgea de mânecă, inventându-mi povești. Când mi-am dat seama că-s un călător printre stele am înțeles. Am înțeles de ce mă simțeam singur, de ce nu îmi găseam locul, de ce eram mai tot timpul cu ochii către cer, către licăririle lumii de deasupra, pe care știam că stelele le-au pus acolo, la vedere, special pentru mine. Le-au pus acolo ca să nu fiu singur. Le-au pus acolo ca să-mi rămână și pentru când trupul o să se transforme, când o să par că-s și eu un om mare. Am încercat. E drept, poate nu destul. N-am reușit niciodată să fiu un om mare. Am fost întotdeauna o poveste.

…………….

O poveste în lumea oamenilor mari, care știu exact ce vor, ce își doresc, își are locul doar pentru un timp, doar sărind de la un capitol la altul al poveştii, în căutarea acelor pasaje care îi face să vadă lumea şi altfel. Și odată văzut acel ”altfel”, se grăbesc să se trezească, nu au timp de visare, lumea ținută în frâu de rațiune nu are timp de povești.

Unii oameni nu cresc, nu devin oameni mari (decât trupeşte), lumea lor rămânând ancorată în visele şi poveştile copilăriei. Asta nu se vede cu ochiul liber. Şi atunci, pentru că lumea interioară nu se vede, nu o să fii niciodată acceptat în lumea oamenilor mari. Niciodată. Degeaba te uiți către stele așteptând să te liniștească. Ele, stelele, știu adevărul, știu că tu, un călător printre stele, ești aici, în lumea asta, doar până o să te întâlnești cu șarpele, la fel ca Micul Prinț. Apoi o să îți continui călătoria mai departe, și mai departe, tot mai departe…

Unii o să te numească visător, alții ”dus de acasă”, alții nici măcar nu o să te observe, așa cum nu observă nici stelele de deasupra lor.

Unii o să te observe, și poate chiar o să le placă de tine. Dar doar pentru un timp, călătorii printre stele sunt incompatibili cu legile conviețuirii unei lumi pragmatice, unde a visa este o slăbiciune, un defect major, imposibil de acceptat de ceilalți, decât doar pentru un timp.

Tu, însă, călătorul printre stele, o să ai întotdeauna cerul. Cu tot cu stele. Cu tot cu licăriri. Cu tot cu povești.




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu