R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Infrastructură modernizată de 4.5 milioane lei, pentru locuitorii din Făgetu

drum_fagetuLocuitorii din localitatea Făgetu vor beneficia de infrastructură modernizată ce va face legătura atât cu centrul de comună, cât şi cu vecinii din judeţul Bihor, respectiv localităţile Borod şi Şinteu.
Proiectul de reabilitare a drumului judeţean 110 E, ce leagă localităţile Plopiş şi Făgetu, cu o lungime de circa 8,5 kilometri, a demarat în anul 2014, termenul iniţial de finalizare fiind 2016. Consiliul Judeţean Sălaj a luat decizia accelerării lucrărilor, astfel încât există premisele finalizării în acest an a proiectului. Valoarea totală a lucrărilor este de 4,5 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din bugetul propriu al judeţului.
„Am demarat proiectul de modernizare a drumului judeţean ce leagă localităţile Plopiş şi Făgetu concomitent cu lucrările de modernizare a drumurilor comunale ce fac legătura între Făgetu şi Borod, respectiv drumul naţional DN 1 (E 60). Sperăm să încetinim ritmul de depopulare a comunităţii slovace din Făgetu, să înlăturăm o piedică în accesul acestora la la arterele importante DN 1 şi DN 1H, să facem posibilă dezvoltarea zonei şi, de ce nu, chiar să influenţăm prin această investiţie întoarcerea tinerilor slovaci în comunitatea din care au plecat, cu bunele practici pe care le-au dobândit şi cu şansa de a dezvolta afaceri în zona în care s-au născut. De asemenea, modernizarea drumului deschide cale dezvoltării turismului într-o zonă de un pitoresc deosebit“, transmite Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.
Făgetu, până în 1960 Valea Ungurului, este o localitate înființată în secolul al XVIII-lea de către coloniști slovaci, ce se ocupau cu exploatarea forestieră. Aici trăiește și acum o importantă comunitate a slovacilor din România, numărând conform recensământului din 2011 un total de 745 persoane.
Populaţia de slovaci din Făgetu a cunoscut în ultima jumătate de secol o scădere continuă. Astfel, dacă la recensământul din 1966 era înregistrate 1.227 persoane, 10 ani mai târziu numărul lor ajunsese la 1.083. Trendul a continuat şi după 1989, ajungându-se la 826 persoane în 1992, 767 în 2022, respectiv 745 în 2011.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *