Noul operator de colectare a deșeurilor în Municipiul Zalău este reprezentat de Asocierea SC Brantner Environement SRL – SC Brantner Servicii Ecologice SA.
Încheierea contractelor a început din 1 martie, iar Casieria și Biroul Relații cu publicul se găsesc pe Strada Corneliu Coposu nr. 3, Corp B, parter (clădirea Camerei de Comerț și Industrie Sălaj, accesul se face prin spatele clădirii).
Programul de colectare a deșeurilor:
– Zona urbană – zona de blocuri – colectarea deșeurilor biodegradabile se va realiza zilnic, iar colectarea deșeurilor reciclabile, hârtie și carton, plastic și metal – de două ori pe săptămână, sticlă – o dată la două săptămâni;
– Zona urbană – locuințe individuale (case/vile) – colectarea deșeurilor biodegradabile (fracția umedă) și colectarea deșeurilor reciclabile (fracția uscată – PET, hârtie, sticlă, metal) se realizează săptămânal;
– Localitatea componentă Stâna – colectarea deșeurilor biodegradabile (fracția umedă) și colectarea deșeurilor reciclabile (fracția uscată – PET, hârtie, sticlă, metal) se realizează o dată la două săptămâni.
Colectarea deșeurilor reciclabile se va face în saci special inscripționați, aceștia urmând să fie distribuiți începând cu data de 8 martie, în fiecare zi de colectare.
Numărul de telefon pentru informații, sesizări și dispecerat este 0360 100 555.
niciun comentariu