Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Încălzirea globală – o problemă a omenirii

Una din problemele importante ale societăţii este schimbarea climatică. Consecinţele sale sunt simţite de întreaga omenire prin diferite influenţe, precum secete, furtuni violente, inundaţii, topirea gheţarilor, culturi compromise, tot felul de radiaţii şi maladii, fenomene care duc la depopularea unor teritorii şi creşterea numărului refugiaţilor, dar şi la apariţia unor războaie.
Sub imboldul acestei idei, de a atenţiona cât mai multă lume asupra pericolelor care se ivesc, dar şi de a acţiona atât cât se poate pentru a diminua schimbările climatice, elevii Scolii Gimnaziale Nr.1 Pericei au prezentat un moment artistic cu tema „Ecologizarea” la mai multe instituţii din oraşul Şimleu Silvaniei.

De menţionat este faptul că elevii Şcolii Gimnaziale Nr.1 Pericei împreună cu Organizaţia Tinerilor Maghiari din Europa cu sediul în Szeged-Ungaria desfăşoară proiectul internaţional „Porţi deschise, porţi verzi pentru salvarea planetei” (SzekelyKapuk – ZoldKapuk). Prin intermediul mai multor activităţi elevii doresc să atragă atenţia şi să sensibilizeze oameni, instituţii, organizaţii de tot felul, în legătură cu protejarea mediului înconjurător şi dezvoltarea ideii de viaţă ecologică.

La Ocolul Silvic „Măgura” din Şimleu Silvaniei, elevii au scos în evidenţă faptul că încălzirea globală afectează populaţia de azi, dar mai cu seamă generaţiile viitoare şi natura. Emisiile de dioxid de carbon produse în urma arderii mai multor feluri de combustibili provoacă schimbări majore ce se vor resimţi câteva decenii, iar de modul de gestionare a acestor emisii va depinde felul în care vor trăi generaţiile viitoare. „Este foarte important ca în lupta noastră împotriva schimbărilor climatice să plantăm mai mulţi pomi, să plantăm păduri, pentru că ajută la absorţia dioxidului de carbon şi la stabilizarea terenurilor”, au concluzionat angajaţii instituţiei, încurajându-i pe elevi să iubească „aurul verde al Planetei”.

Elevii au vorbit în incinta Poliţiei Orăşeneşti Şimleu Silvaniei şi despre pericolele care apar în momentul topirii gheţarilor de la Polul Nord şi de la Polul Sud, dar şi despre mediul de viaţă al diferitelor specii de animale. Urşii polari sunt pe cale de dispariţie din cauza reducerii teritoriilor de vânat.

Multă emoţie au transmis elevii noştri celor prezenţi în sala de lectură a Bibliotecii Orăşeneşti „Alexandru Şterca Suluţiu” Şimleu Silvaniei prin prezentarea materialului pregătit şi prin dăruirea cu care a fost prezentat. S-au evidenţiat materialele de construcţie ecologice, provenite din natură, dar nu a fost uitată nici problema energiei solare, ori a colectării selective a deşeurilor. „Mesajul vostru este puternic şi trebuie transmis tuturor tinerilor. Pământul trebuie să fie viu. Omul poate contribui la înverzirea locului, dar şi la protejarea naturii”, au concis angajaţii bibliotecii. Cadrele didactice care coordonează activitatea micilor ecologiști sunt: Jozsa Marcela, IldikoDani, Maria Borz și Molnar Krisztina.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*