Competiția organizată de Asociaţia Club Sportiv Cavalerii Zalău, în colaborare cu Primăria Municipiului Zalău şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj, în perioada 5–7 ianuarie, s-a desfășurat cu sala plină. Astfel, de vineri și până duminică, s-au jucat meciurile din grupe de la categoria old-boys și OPEN. Echipele câștigătoare înscrise în această competiție au fost Cetatea Buciumi și Ady Com, fiind premiați, de asemenea, cel mai bun portar de la categoria OPEN, Gabriel Pușcaș de la Sporting Zalău, golgheterul competiției, Ciprian Pavel de la Dia Guard Divino, precum și cel mai bun jucător la această categorie de vârstă, Maior Istvan, de la Dia Guard Divino. Cei mai buni de la categoria Old-Boys – portarul Ioan Barou, iar Adrian Dobocan a câștigat titlul de golgheter, ambii fiind de la Ady Com. Nicolae Șandor de la Cipricom a fost desemnat cel mai bun jucător al acestei categorii de vârstă. În cadrul festivității de premiere echipele câștigătoare au fost premiate de frații răposatului Radu Gog.
În ediția din acest nu a lipsit momentul de reculegere dedicat celui ce a fost Radu Gog, precum și tombola al cărei premiu a fost un televizor de ultimă generație.
niciun comentariu