Vernisajul expoziției “Eros şi sexualitate în Dacia romană” va avea loc miercuri, 13 ianuarie 2016, ora 14.00, la Secția de Istorie “Vasile Lucăcel” a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău. Expoziţia propune publicului o altfel de abordare a unui subiect care, deşi omniprezent de-a lungul timpului, poate părea tabu pentru o societate aflată, de prea mult timp, într-o criză a valorilor. Astfel, vizitatorul va putea viziona reprezentările artistice, figurative ale lumii romane despre corpul uman în diferitele sale ipostaze. Fie că sunt zei, oameni obişnuiţi, prostituate sau „clienţi” ori cupluri conjugale, aceştia au constituit obiectul unor reprezentări prin care nuditatea şi atributele sexuale nu violentau sensibilităţile, nu determinau oprobiul comunităţii, nu generau discursuri moralizatoare.
Evenimentul, organizat la iniţiativa Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău, în colaborare cu opt alte instituţii muzeale de prestigiu din Transilvania, Oltenia şi Banat, concentrează în jur de 100 de piese reprezentative pentru demersul propus şi se adresează în primul rând segmentului de public cu vârsta de peste 16 ani.
Expoziția va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii februarie.
niciun comentariu