Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
Directioneaza 2% pentru un altfel de jurnalism. Formularul poate fi descarcat AICI

Împreună pentru Iuliu Maniu, acasă la el, la Bădăcin

„De azi înainte generaţii vin,
Pentru tine, Iuliu,
„Sfinx” de Bădăcin,
Şi-ţi aduc ofrandă
Şi respect sincer
Ţara românească
Îngerii din cer.“
– Imnul lui Maniu(fragment), Ioan Pop, ”Poetu’ de Bădăcin” 1986 –

2018, Bădăcin. An de an, micul sat cu nici 300 de case prinde a se umple, la începutul lui făurar, de lume din Sălaj și din țară, de la oficialităţi, la oameni simpli, care nu se sfiesc să dea glas ideilor măreţe pentru care Iuliu Maniu a plătit cu viaţa acum 65 de ani. Pentru cei de aici, din Bădăcin, februarie va fi întotdeauna luna în care vor fi împreună pentru Iuliu Maniu, și asta deoarece Sfinxul lor de Bădăcin este încă viu în memoria colectivă, iar ei îl văd şi acum urcând Dealul Ţarinii, interesându-se de soarta învăţăceilor, construind şcoala ce-i poartă astăzi numele, făcând planuri pentru ridicarea unei biserici şi, mai presus de toate, luptând pentru drepturile tuturor românilor.

Slujba  religioasă este oficiată de peste zece ani în biserica pe care Iuliu Maniu o dorea construită pe moşia lui, undeva deasupra şcolii finanţate tot de el. Nu a mai apucat să-şi vadă visul împlinit, însă oameni cu sufletul mare au dus la capăt ceea ce a fost întrerupt în 1947, iar biserica e, acum, exact aşa cum  Iuliu Maniu a reuşit să o vadă doar cu ochii minţii.

Un sobor de șapte preoţi s-au adunat şi duminică, 4 februarie 2018, pentru a oficia o Sfântă Liturghie și un Parastas pentru personalitățile sălăjene care au contribuit la Marea Unire, PS Virgil Bercea – episcopul Greco- Catolic de Oradea, părintele Gheorghe Ţurcaş – vicar foraneu al Silvaniei, parohul Bădăcinului – Cristian Borz, pr. Nicolae Bodea – protopop de Șimleu, pr. Simion Mărieș din Baia Mare, pr. Grigore Ciupe din Cluj şi pr. Adrian Podar – Liceul Greco-Catolic ”Iuliu Maniu” Oradea.

Suficient de mare pentru credincioşii locului, biserica a devenit neîncăpătoare, ca de fiecare dată când Iuliu Maniu este pomenit.  În preajma evenimentului, oamenii locului îşi amintesc ce au auzit de pe la părinţi cum a fost cu ridicarea bisericii. Că pregătirile fuseseră făcute, lucrările stăteau să înceapă, însă au fost întrerupte de arestarea lui Iuliu Maniu din 1947, când i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare” şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Parohia Greco-Catolică, reînfiinţată după revoluţia din 1989, a continuat însă ce a început politicianul atunci şi a construit biserica visată de acesta, chiar pe acel loc. Se mai povestește că parastasul oficiat, an de an, la începutul lunii februarie, a devenit o tradiţie a locului, începută în urmă circa 30 de ani, de un grup de 13 tineri îndrăzneţi, care au avut ulterior de suferit. Atunci a scris şi Ioan Pop – Poetu’ de Bădăcin -, „Imnul .ui Maniu“, ca mai apoi să ajungă să fie bătut şi ţinut în cuşca câinelui, iar astea sunt lucruri care la Bădăcin nu se uită și se povestesc de fiecare dată când cineva are curiozitatea să întrebe despre imn.

Apel la demnitate

La Conacul lui Iuliu Maniu din Dealul Țarinii, bustul acestuia, bust ce l-a făcut pe Corneliu Coposu să-și ducă automat mâna la pălărie pentru a-l saluta, a fost recondiționat pentru prima dată, în urmă cu doar câteva zile. Acolo se depun jerbe și coroane de flori din partea autorităților locale și județene, partidelor,  instituțiilor publice sălăjene, a Fundației Corneliu Coposu București, Asociației 21 Decembrie București, Clubului Monarhiștilor  Cluj- Napoca, Grupului Urmașii lui Iuliu Maniu din Bădăcin, Liceului Greco- Catolic „Iuliu Maniu“ Oradea, Școlii Gimnaziale Pericei. Acolo, lângă bustul din umbra Casei Maniu, care este încă în picioare datorită campaniei publice „Salvaţi istoria naţională, salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!” la care au răspuns cu „da“ sute de oameni din țară și străinătate, Doina Cociș, managerul Direcției de Cultură Sălaj lansează un nou apel, tuturor celor prezenți. Acela de a scrie împreună, în Anul Centenar, o pagină de istorie și a participa la Gala Caritabilă „Împreună, pentru Iuliu Maniu”, care va avea loc vineri, 16 februarie 2018, de la ora 18.00, la Restaurantul Brilliant Parc din Zalău, donațiile urmând a fi folosite la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Casei Maniu și redarea acesteia tuturor românilor.

De ce e Maniu un model pentru noi, ceilalți? Poate pentru că, așa cum a zis primarul Boncidai Csaba, în discursul său, la Bădăcin „Noi, oamenii, căutăm poteci, în timp ce Iuliu Maniu a găsit calea. Calea de la Dumnezeu, la om.“

Și tot aici lângă bustul lui Iuliu Maniu, un glas molcom şi neostenit a spus de mai multe ori o poveste. Baciul Oros nu mai este, s-a dus şi el la Domnul, acum câțiva ani.  A rămas însă povestea.  Povestea omului Maniu văzut prin ochii unui copil de clasă primară.

„L-am cunoscut pe excelenţia sa…”

„Dragii mei poporani, vreau să vă spun că l-am cunoscut pe excelenţia sa prin 34 – ’35. În vremea aceea eram pe clasa a IV-a primară şi eram anunţaţi când venea în vizită Iuliu Maniu. Învăţătorul ne spunea: vine doctorul Iuliu Maniu, să fiţi atenţi, când li-ţi videa că are mâna pe răscheia uşii, să vă ridicaţi şi să-l salutaţi cu „Lăudat să fie domnul Isus Cristos”. După ce intra în sală, excelenţia sa îşi întindea paşii către catedra învăţătorului, discuta câteva cuvinte cu învăţătorul şi, după o bucată de timp, îşi lua jentuca şi-i făcea semn învăţătorului că e vremea să plece. La prima bancă se oprea şi-l întreba care copil e bun la învăţătură. Învăţătorul zicea: Petru, Pavele, Nicolae… să se ridice sus. Maniu întindea copilului pachetul cu bomboane şi acesta le primea ruşinos, apoi videa că celălalt copil care era lângă el cu şezutul, pleacă supărat capul că el nu primeşte, îl mângâia pe cap şi-i zicea: dă-ţi interesul la învăţătură copile că data viitoare şi dumitale îţi dau bomboane.”

Şi povestea continua cu… ”părintele de atunci, Man Simion, m-o văzut căci cunosc un pic Tatăl nostru şi Născătoare, şi m-o învăţat şi Crezu şi Psalmu şi m-o îndrăgit, venea zilnic la învăţător şi mă cerea să mă duc la liturjia ce se ţinea în Dealu Ţarinii, la Grădina Băştinaşă a lui Iuliu Maniu. După liturjie, sora franciscană ( n.r.sora lui Iuliu Maniu- Cecilia) întreba a cui e acest copil, care a venit. E a lui lele Ană, care face parte din Reuniunea Marianelor, zicea părintele. Îmi dădea atunci câte o prescură pe care o servea în potir. Eu luam prescura şi la şcoală o împărţeam cu colegii din stânga şi din dreapta mea. Mi-era tare dragă prescura, pentru că avea coaja subţire ca foaia de pom… aşa am prins drag despre cântele religioase”.

Clara, vino aici!

Cei prezenți duminică la Bădăcin au putut vedea stadiul lucrărilor de reabilitare la Casa Iuliu Maniu și înțelege de ce participarea lor este importantă la Gala Caritabilă din 16 februarie și de ce au ocazia să scrie o pagină de istorie acum, și nu altă dată.

Și ca un răspuns peste timp la una din dorinţele lui Iuliu Maniu aceea ca: „Pe domeniul de la Bădăcin să se ocrotească şi să se instruiască tineri”, prispa casei s-a umplut, deodată, de vocile vesele ale grupului de elevi veniți din Oradea, dornici să-și facă o fotografie împreună, iar dorința lui a părut atât de aproape de împlinire, cu atât mai mult cu cât la un moment dat s-a auzit un: „Clara, vino aici!“, semn că una din fetele din grupul de tineri poartă chiar numele mamei lui Iuliu Maniu, care obișnuia să le spună povești nepoților și strănepoților tocmai pe această prispă, care de curând a început să ia forma de odinioară. Și pentru că nimic nu e întâmplător, această scenă, tablou, moment, are cu siguranță un tâlc, un tâlc ce ar fi minunat să se concretizeze în finalizarea lucrărilor la Casa Maniu, în acest an, Anul Centenarului Marii Uniri!

Caravana Unirii, lansare de carte și program artistic

Ziua petrecută în satul lui Maniu a fost una plină de activități ce au continuat la Căminul Cultural, unde Florica Pop, managerul Bibliotecii Județene Sălaj, a vorbit despre Caravana Unirii, care va străbate în acest an toate localitățile din Sălaj, iar Ionuț Andrei Gherasim, director executiv al Fundației Corneliu Coposu, a ținut o lecție de istorie adevărată despre ce înseamnă Iuliu Maniu. Tot aici, prof. dr. Ioan Ciocian și cercetătorul științific Marin Pop au vorbit  despre contribuția Sfinxului de la Bădăcin la Unirea din 1918 și despre Cornelia Maniu sub lupa Securității. Și tot aici, dr. Marin Pop a  lansat volumul  „Corneliu Coposu și exilul românesc sub lupa Securității (documente și corespondență)”, momente intercalate de grupul „Teo și prietenii“, care au interpretat la vioară, chitară și voce cântece consacrate. Finalul evenimentului a fost  rezervat unui program artistic, ce a inclus piesa de teatru „Răsărit de soare“, pusă în scenă de elevii liceului orădean Iuliu Maniu, Corul Dealul Țarinii și Urmașii lui Iuliu Maniu din Bădăcin,  și reprezentația Clubului Copiilor din Șimleu Silvaniei.

Organizatori au fost Parohia Greco-Catolică Bădăcin și Primăria Pericei, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Biblioteca Județeană Sălaj (BJS), Centrul de Cultură al Județului Sălaj, Direcția de Cultură Sălaj, Clubul Copiilor Șimleu Silvaniei, Liceul “Iuliu Maniu” Oradea, Școala Gimnazială Nr.1 Pericei și Radio Maria.

Întregul eveniment a fost organizat în cadrul campaniei publice „Salvaţi istoria naţională, salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”, inițiată de Sălajul pur și simplu împreună cu părintele Cristian Borz, în urmă cu trei ani. Cei prezenți au aflat, astfel, și informații referitoare la stadiul actual al lucrărilor menite nu doar să mențină imobilul de la Bădăcin în picioare, ci și să îi dea funcționalitatea pe care Maniu a lăsat-o ca testament: aceea ca aici să se instruiască și să se educe tineri.

  • centenar_badacin_salaj__17_
  • centenar_badacin_salaj__25_
  • centenar_badacin_salaj__29_
  • centenar_badacin_salaj__30_
  • centenar_badacin_salaj__27__
  • centenar_badacin_salaj__13._
  • centenar_badacin_salaj__22_
  • centenar_badacin_salaj__1__
  • centenar_badacin_salaj__2_
  • centenar_badacin_salaj__3_
  • centenar_badacin_salaj__4_
  • centenar_badacin_salaj__5_
  • centenar_badacin_salaj__6_
  • centenar_badacin_salaj__7_
  • centenar_badacin_salaj__8_
  • centenar_badacin_salaj__9_
  • centenar_badacin_salaj__10_
  • centenar_badacin_salaj__11_
  • centenar_badacin_salaj__12_
  • centenar_badacin_salaj__14_
  • centenar_badacin_salaj__15_
  • centenar_badacin_salaj__18_
  • centenar_badacin_salaj__19_
  • centenar_badacin_salaj__20_
  • centenar_badacin_salaj__21_
  • centenar_badacin_salaj__24_
  • centenar_badacin_salaj__28_
  • centenar_badacin_salaj__31_

1 comentariu

  1. Gheorghe Rosu says:

    Iuliu Maniu a fost logodit cu Romania

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*